paradoxuri, uimiri şi întrebări
Paradoxuri. O lungă serie de uimiri în faţa cărora nu ştii dacă să zîmbeşti sau să te încrunţi. Cum ar fi faptul că avem, pe străzi, exemplare multe dintre cele mai luxoase maşini apărute în lume, dar n-avem străzi. Dacă îţi iei răgazul să priveşti, preţ de cîteva zeci de minute, cum trece alaiul de Mercedes, Bentley, Alfa Romeo, Volkswagen, Lexus sau Porsche, ocolind, cu grijă, veşnica groapă de după semaforul de lîngă Televiziune, pleci de la faţa locului cu sentimentul că ai văzut o nuntă împărătească la care s-a dansat în izmene. Duminica în parc. Herăstrău. Lume bună, pantofi şi haine de firmă, parfumuri superbe, cîini de rasă. Pe jos, lîngă bancă, un covor alb-negru din coji de seminţe, flegme şi mucuri de ţigară. Coşurile de gunoi sînt pline, toaletele ecologice asemenea. O fată frumoasă. Unghii lungi, false, dar asortate perfect cu geanta Louis Vuitton şi pantofii Charles Jourdan. Coboară cu graţie din jeep-ul căţărat pe trotuarul din faţa magazinului. Un locatar îi atrage atenţia că a blocat circulaţia pietonală. În cîteva secunde dispare orice urmă de graţie: femeia înjură birjăreşte şi pleacă mai departe. Parlamentari săraci lipiţi în declaraţia de avere, dar cu Patek Philippe la mînă şi vacanţe petrecute pe Riviera franceză. Dezbateri publice pe tema violenţei media şi un apetit nemaipomenit pentru Ştirile de la ora cinci sau pentru filmele în care doi eroi principali mor împuşcaţi în cap pînă să se termine primele trei secvenţe. Pensionari cu telefon mobil şi curve cu laptop. Case din chirpici lîngă vile cu două piscine. Patru restaurante de lux pe străzi fără canalizare şi apă curentă. Şomeri cu trei televizoare: unul în sufragerie, altul în bucătărie şi unul în dormitor sau în baie, după gust. Cîrciumi pline în sate goale. Cîmpuri pustii şi străzi aglomerate. Inundaţii şi gripă aviară versus discuţii nesfîrşite despre putere, grupuri de interese, fuziuni şi alianţe politice. Nimic despre viitor, foarte mult despre prezent şi cîte ceva despre trecut. Bătrîni bolnavi şi tineri neputincioşi. Corupţie fără corupţi, înfrîngeri fără perdanţi, greşeli fără vinovaţi. Puţini oameni, multă populaţie. Din cînd în cînd un strop de speranţă şi apoi un val de amărăciune. O plăcere nebună de a complica lucrurile simple combinată cu despicarea firului în patru. Cocktail-urile televizate Becali-Prigoană-Pleşu-Liiceanu. Maneaua pe ritm de hip-hop. Inimioara Maggi în fereastra vilei din Pipera. Sînt ale noastre. Paradoxurile vieţii româneşti aşa cum le trăim şi le vedem zi de zi, de cele mai multe ori aproape fără să le mai băgăm în seamă. Nu ni se mai par nefireşti pentru că au intrat în cotidian; sînt parte din noi, le-am adoptat, ne-am obişnuit cu ele. Mai nou, le cărăm în spate oriunde ne-am duce, la Bruxelles, New York, Paris ori Atena. La urma urmelor, ce e mai neobişnuit: un român care duce varză murată compatrioţilor stabiliţi peste Ocean sau un preşedinte român care fumează ţigară de la ţigară într-o clinică no smoking din Viena? Paradoxal sau nu, eu n-am găsit un răspuns, dar aproape că încep să mă obişnuiesc şi cu asta.
