Ora de linişte din Ferentari, pe strada Veseliei
Vechea poveste Să te apuci să vorbeşti despre Ferentari, să îl cauţi de boală ca pe o bătrînă şi de geamuri sparte pe la blocurile comuniste e inutil. E ca şi cum ai lua la tăvălit, după ce alţii au făcut-o înaintea ta, o cîrpă ponosită şi plină de mizerii. Pentru ca după aceea să o aduci triumfător în faţa publicului pentru a-i arăta ceea ce e evident. Că oamenii nu au bani, că străzile sînt vai de mama lor şi cîinii atacă pe la fiecare colţ de stradă, că locuinţele stau într-o rînă şi sînt gata să devină una cu pămîntul pentru vecie. Dar cîţi dintre noi ştim că în toată România există doar patru străzi care au fost botezate strada Veseliei? Fiecare în cîte un colţ al ţării. Una în Arad, alta în inima Moldovei, la Piatra Neamţ, o alta în Tulcea şi cea mai în vogă şi, se pare, cu personalitate, cea din cartierul Ferentari, Bucureşti. Acest Ferentari, un buboi plin de evenimente care, de fiecare dată cînd e spart, aduce pe prima pagină a ziarelor numai mizerii. Vezi cazul MISA, clanul Cămătaru, reţelele de trafic de droguri şi carne vie, pungaşi mărunţi şi găinari. Cartierul Ferentari este locuit de 120.000 de oameni, din care 80% fac parte din minoritatea romă. Ferentari este considerat ca fiind zona în care sînt percepute cele mai mici taxe (pe o scală de 1 la 4, a fost considerată zonă de grad 4), egale cu cele percepute în zonele din jurul Bucureştiului (Direcţia de taxe a sectorului 5). Cartierul are o proastă reputaţie în Capitală şi este cunoscut ca fiind centrul de acţiune al bandelor de trafic de droguri, prostituţie şi mafie. Acest lucru este confirmat de arestarea şefului clanului, Cămătaru, şi de recentele raiduri ale Poliţiei în zona Zăbrăuţi, după o serie de incidente cu droguri. Este singura zonă din Bucureşti care dispune de două secţii de Poliţie şi alte două secţii ale Jandarmeriei, numărul poliţiştilor fiind dublu faţă de alte zone din Capitală (www. wikipedia.org). Strada Veseliei - episodul I Din Timpuri Noi iei autobuzul 323. La a opta staţie ai ajuns. Ca să fiu mai clar, de la tîrgul de nimicuri din Toporaşi, mai mergi patru staţii şi cobori în faţa unui bloc cenuşiu unde, la umbra unui copac stufos, aştepţi tramvaiul 8. Singurul care se încumetă să intre în inima Ferentariului. După ce te-ai urcat, mai aştepţi să scîrţîie frînele de patru ori şi apoi ajungi pe strada Veseliei. Ai văzut molozul de gunoaie care te aşteaptă în prag? Ei bine, de acolo începe şi merge vreo 4-5 sute de metri, după care te duce pînă în buza ruginită a unei şine de tren părăsite, pentru ca mai apoi să te arunce cu iz iute şi miros de urină în strada Progresului. Dacă nici aşa nu reuşeşti să ajungi, atunci întreabă pe orice bărbat pe care-l chiteşti că-i microbist, unde joacă Rapid II şi o să-ţi explice el mai bine. Strada Veseliei e o bucată de asfalt în bălţile căreia se oglindeşte atît de bine România că te aştepţi la orice pas să îţi apară în faţă un Becali, apoi un Columbeanu cu o Lolită la braţ sau un Konstantinos Passaris nervos. E o fîşie de asfalt cu vile pompoase de Cotroceni, acoperite de iederă şi garduri înalte, presărate printre cocioabe liliputane cu ţevi şi tablă în loc de garduri. Cu maşini puternice care sfîrîie pe asfalt ca o bucată de costiţă pe grătar şi căruţe care străbat în cîntec tot Bucureştiul: "Fiare vechi luăm! Fiare vechi luăăăăăăăm!". Strada Veseliei e strada lui nenea George care are o tricicletă şi te întreabă, de cum te vede că scrii în carneţel, dacă îl pui şi pe el în ziar. De 15 ani îşi plimbă tricicleta obosită pe la pedale şi cară de două ori pe zi apă într-un butoi de 50 de litri, de la o cişmea. "Stau aici de cînd mă ştiu. E şi bine, e şi rău. Ce să spun... nu e mare veselie, dacă mă înţelegeţi" - rîde şugubăţ moşneagul, după care o ia din drum, în fluierat de buze supte. E strada unde casele au copci zidăreşti pe la colţuri şi stau împuşcate pe la ferestre cu bucăţi de metal, care le intră în pielea tencuită pe la stolerii şi apoi îşi scot capetele prin burta de deasupra centurii. Numărul 21 - Partidul pentru Patrie, partid legal constituit Prin poarta întredeschisă se zăreşte o slăbătură de om. Îi vezi numai nasul tolănit pe o canapea soioasă în mijlocul curţii. Stă ca o bucată de ciocolată uitată în soare. Căldura te bate în cap şi apoi te ia uşor de la genunchi, se ridică pe la subsuoară, te gîdilă la urechi şi apoi urcă pe tîmple, se topeşte deasupra frunţii, exact acolo unde se pupă pielea cu primul fir de păr şi coboară să-ţi gîdile nasul cu picuri săraţi. Ţiganul nu mai poate de căldură. "E foarte cald, domnul meu, foarte cald" - bîiguie bărbatul. "Eu ce să vă spun. Mai degrabă mergeţi mai încolo, că e oameni mai deştepţi care să vă spună lucruri. E şi un partid." O clădire albă, cu două etaje. Geamurile sînt închise. Un bărbat cu mustaţă marca Führer. - Bună ziua. E cineva la partid? - Nu. Nu e nimeni. Dar staţi să văd. În spatele porţii, un televizor Diamant 210. Bărbatul se întoarce. Face semn că nu e nimeni. - Ce faceţi cu televizorul ăsta? - L-am adus că poate trebuie la partid. - Sînteţi înscris? - Nu sînt, dar nu vă pot da mai multe detalii. Ştiu că e înfiinţat de foştii deţinuţi politici, legionari, care au făcut închisoare pe timpul comunismului şi al lui Ceauşescu. E un partid care se încadrează în cererile legale: să respecte legile - partid legal constituit în 1994. - Păi, şi televizorul de ce l-aţi adus dacă nu sînteţi membru? - Păi, ca să fie. Ferentari era o bandă de criminali albanezi, responsabilă de numeroase crime şi răpiri, motiv pentru care au fost acuzaţi de terorism de către Forţele de Securitate ale Serbiei. Ferentari a devenit ulterior un simpatizant al grupărilor separatiste albaneze. Banda era cunoscută ca un duşman al creştinilor. Musulmanii nu erau nici ei iertaţi de atacurile acestora. Cei care nu plăteau taxe erau vizaţi. Locuitorii din fosta zonă Kosovo se arată înspăimîntaţi cînd amintesc de numele bandei. Un amplu material despre banda Ferentari a fost publicat în presă de reporterul Nigel Willington. El a realizat o serie de interviuri cu foşti membrii ai bandei, pe care ulterior le-a inserat în materialul său, "The Gangs of Kosovo" şi l-a publicat în The London Times (www.wikipedia.org). Fără violenţă "Nu e cum se zice la televizor, domnule. E la cîteva strade mai încolo. Dar aici nu e gălăgie." Dna Botiţă îşi plimbă ochii după maşinile mereu grăbite şi printre moviliţele de gunoi. Stă de 50 de ani aici. "Nu am lucrat toată viaţa că nu m-a lăsat bărbatul. A trebuit să stau cu copiii să îi cresc. E linişte. Noi nu ne băgăm în treburi necurate şi nici ei nu vin la noi." Care ei? "Ăia de îi arată la televizor. Să ştii, mamă, că eu stau aici de o viaţă şi nu i-am văzut. Dar nici nu-s curioasă, sinceră să fiu. Nimic nu s-a schimbat. Nici case, nici vile, nici oameni." Tropa, tropa, tropa, tropa. Căruţele cu harbuji şi fier vechi scîrţîie alene. Abia acum îmi dau seama unde trag toate căruţele cu soliştii de dimineaţă de la mine din cartier. "Fiare vechi luăm! Fiare vechi luăăăăăăăm!" Strada Veseliei - episodul al II-lea E strada unde pisica fălcoasă şi cîinele costeliv din filmele lui Kusturitza se fugăresc în voie şi scotocesc, mai abitir ca niciodată, în munţii de gunoi. E palma de şosea unde copii joacă poker cu cărţile de tarot ale bunicii, ţiganii sînt albi şi ciocolatii deopotrivă, aerul e uneori dulce, alteori iute de-ţi dau larimile, casele poartă sub coşmelii ţigănci tinere de-ţi vine să-ţi iei lumea în cap, cînd îţi zîmbesc din spatele fustelor vaporoase şi a ochilor negri, şi ţigănci trecute de a doua tinereţe, sleite de puteri de la atîta cărat fier vechi şi stoarse la sîni de la droaia de copii. Strada Veseliei e strada unde oamenii spun vitejeşte că nu le e teamă de hoţi, dar la fiecare poartă stă lipit "Cîine rău". E strada unde joacă Rapid II, iar SC Industria Iutei angajează muncitori pentru răsucit sfori. Unele companii de taxi (conform unor analize din 2003) au înregistrat la biroul primarului un act prin care refuză să aducă clienţi în zonă. De asemenea, şi transportul în comun este destul de restrîns (3 linii de autobuz şi 3 de tramvai, în comparaţie cu 11 linii de tramvai, 22 de linii de autobuz şi un troleibuz care tranzitează zona Rahova, la fel de întinsă ca Ferentari). De cele mai multe ori, localnicii vorbesc despre Ferentari ca despre "Ferentax" sau "Ghettoland", datorită faptului că în această zonă mai pot fi văzute blocurile comuniste, fără geamuri şi parţial arse de la surse improvizate de căldură. De asemenea, cartierul mai este cunoscut sub numele de Bronx-ul României (www.wikipedia.org). Să ne veselim niţel Petrică are o cicatrice supurîndă exact în vîrful capului, de ai crede că abia a reuşit să nu-şi piardă scalpul. Lipit de un stîlp, trage plin de băutură, pînă la refuz, dintr-un muc de ţigară. Nici nu poate să vorbească. Degetele cu unghii groase, galbene, îi umblă aiurea prin nisip. "Eu stau aici de cînd lumea. Mă împac cu toţi şi nu mă cert cu nimeni. Mai beau cîte un pic, de-aia se mai supără baba pe mine." Pantofii sînt despicaţi de la jumătate ca să intre în ei degetele butucănoase. "Nu e nici un pericol. Vă spun eu, care am mai dormit pe afară. Păi, dacă erau, nu mă jefuiau şi pe mine?"
