Integrarea pe uliţă

Au uitat de mult ţăranii să se adune cu mic cu mare în Poiana unuia mai înstărit, ca să puie ţara la cale. Să citească în gura mare ziarele şi să-şi dea cu presupusul. Acum fiecare gîndeşte pentru sine şi fiecare înţelege cîte ceva din schimbare şi integrarea în Uniunea Europeană. Boca... boca, boca... boca, Tarzan trage la căruţa care scîrţîie pe la toate încheieturile. E armăsar tînăr şi, Doamne, fereşte, de-l scapi pe stradă că ăla eşti, te rogi de el şi nu se mai întoarce. Romică, neam de rom din tată-n fiu, strînge mîndru hamurile în mănuşile găunoase şi-şi freacă firele lungi şi subţiri, negre-corb, ale musteţii. Merge cu sacul de grîu la moară că al lui Radu din deal vinde cu 4 mii kila de făină şi la moară iese mai ieftin cu 500 de lei la kilogram. În Bosia bate un frig de ţi se încovoaie oasele şi te opinteşti din plămîni ca să scoţi aerul afară. Gerul ţi se caţără pe obraji, îţi usucă ochii şi-ţi crapă buzele, iar mai apoi, dacă vede că nu ai mănuşi, se lasă alunecînd pe haine în jos şi îţi taie cu precizie de chirurg buricele degetelor şi se strecoară sub unghii ca să-ţi roadă carnea caldă. Nu vine nimeni la noi ca să ne dea de bunăvoie. Trebuie să mergem noi la ei ca să ne milogim după ajutor. Asta e Europa, ajutor - bolmojeşte ţiganul cuvintele între fălcile mari şi îmbujorate, după care le scuipă cu un fum înnecăcios de ţigară. Dar pe noi nu ne ajută nimeni. Spun că fac, că dreg, da de unde, şi să ştiţi de la mine că noi ţiganii sîntem mai isteţi decît românii. Păi, dacă erau ei la Bucureşti în locul lui Băsescu, nu mai aveam nevoie de Europa, ci ea ne cerea pe noi. Isteţimea lui Romică stă într-o pedală de frînă a unei Dacii moarte de mult, care, apăsată acum cu piciorul drept, îţi opreşte căruţa imediat. Asta e bună în oraşe - rînjeşte mîndru căruţaşul - n-ai să vezi neam de neamul românilor să aibe aşa ceva la căruţele lor, numai noi. Tarzan se opreşte fără frînă de picior în faţa morii, direct în buza monstrului de fier, care mestecă de zor porumb şi grîu. Băi, nea Vasile, uite, spune şi tu omului, dacă eram noi ţiganii la conducere dacă nu era mai bine şi ne primeau ăştia în Uniunea Europeană. Da, da, ţigane, dacă ar fi toţi ca tineeee... nu ar mai fi caietul la datorii plin de nume, eheeeii... E mare ţigăneală Despre nenea Vasile poţi spune că e înstărit şi are gospodărie mare. Moară, doi cai şi trei viţele, găini, curci, porc. Ce ştim noi, domnule, despre Uniunea asta?... în grajd un iz puternic de vită, paie şi frig de înţeapă nările... mai nimic nu ştim. Am înţeles aşa: că tot pămîntul ăsta care este de muncit nu se mai dă de la noi se dă de la America şi dacă eşti întovărăşit cu mai multe persoane se face asociaţie cu inginer şi ştampila primăriei. Dă America subvenţia. Pe taburetul mic nenea Vasile îşi mişcă ritmic mîinile pe ugerul roz al vacii din care ţîşneşte lapte crud. Aburii ies din găleata de email verde şi din nările umede ale animalului. A auzit el că dacă intrăm în Europa o să trebuiască să dea o parte din lapte la stat, dar pînă atunci scapă de vite. Animalul tresare speriat de aste vorbe, ţăranul nu-şi pierde cumpătul. Stai, Sando, cu tata că nu te dau pe tine... pe ailalte, tată şi rîde îmbufnat, încet, în căciula de lînă, parcă să nu-l audă viţica. Nici nevastă-sa nu e prea hotărîtă din pragul grajdului dacă să aderăm sau nu: Uniunea Europeană ce poate să fie, un ajutor din partea Uniunii Europene, asta e, a împrumuturilor, a banilor, a băncilor de investiţii. Asta ajută pe toată lumea. Pentru ajutor intrăm noi. Pentru calamităţi mai mult că nu ne dă nimeni şi atunci ne ajută ei. Eu cred că intrăm cu un ajutor din partea lor pentru un împrumut. Dar, ca să ne dea, trebuie să ne milogim pe la ei pe la uşi, că nu ne dă cu una, cu două. O să fie mare ţigăneală că toţi or să vreie fonduri din alea. Femeia din staţia de autobuz Nu cunosc aşa ceva. Nu cunosc ni'ca despre Europa. "Dar la vot aţi fost?" "D'apoi cum să nu fiu!" "Şi pentru ce aţi votat? Ce aţi aşteptat de la cei care au spus că trebuie să aderăm. O să fie bine, rău?" "Da, da, da. Păi, e bine... D'apoi eu de-acum îs bătrînă, e bine. E mai greu pentru tineret, dar eu de-acum babă la 70 de ani. Dar dacă ne primesc ăştia, o să fie mai bine pentru cei tineri. Nu cunosc, eu de unde să ştiu!" "Dar nu ascultaţi la radio, nu vă uitaţi la televizor?" "Vai de mine cîte spun la aparate şi nu se adeverează. Am auzit că nu ne mai lasă să tăiem porcu' că cică trebuie băgat la curent, dar eu am nepoţi, ei ce mai călăresc de Crăciun? E prostie, domnule. Cum să electrocutezi porcu', cine a mai auzit aşa ceva? Ţigăneală domnule, şi alta nu." Glasul Holbocăi Printre uliţele întortocheate ale oricărui sat din ţara asta, în iarna lui 2006, o mare parte din ţăranii nevoiaşi îşi încălzesc palmele şi ciorapii de lînă pe sobe ce înghit în gurile lor coceni în flăcări, dezghiocaţi de cu toamnă, şi îşi luminează bătrîneţile cu lămpile de gaz, că factura la curent vine de fiecare dată prea mare, oricîtă economie s-ar face. Cîinii latră în trei labe de frig, la hornul care nu mai pufăie a fum, şi mîţele nu mai fugăresc găinile prin ogradă că înaripatele mult prea costelive de la atîta dor de boabe de porumb au uitat să fie sprinţare. La fiecare poartă ce se deschide către o casă umilă din Holboca, miroase a bătrîn împăienjenit şi aţintit pe divan de nevoile şi grijile de zi cu zi. Nu ştiu ce să zic. Nu am idee. Ce am înţeles că e şi bine, e şi rău. Sînt nişte condiţii pe care nu le putem îndeplini. Acolo e vorba de aparatură mai performantă, la noi nu. Acolo sînt bani mai mulţi, la noi mai puţini. Eu cred că dacă noi intrăm, o să ne dea şi nouă că ne văd săraci ca vai de noi. Uitaţi şi dvs., stăm ca nişte ţigani, aşteptăm ajutor de la Primărie pentru lemne că nu mai avem voie să tăiem din pădure şi noi vrem în Europa... Bătrîna are două văcuţe de pe urma cărora are bani să cumpere o bucată de pîine pentru ea şi grăunţe şi îngrăşămînt pentru ele. Îşi pune speranţele în vîrf de poartă şi în numele lui Dumnezeu că odată cu intrarea în Europa îi dă primarul cu fonduri o mulgătoare, că bătrîneţile i se joacă cu degetele tremurînde şi nu mai poate strînge ugerul dimineaţa cum îl strîngea odată: Eu am înţeles că trebuie toţi să fim unul pentru unul, să ne aliem cu dînşii, cu ăştia, cu americanii, aşa, şi să îndeplinim nişte condiţii mai ales cu aparatura asta care e aşa de veche la noi. V-am mai spus, eu nu am mulgătoare. Chiar dacă o să fim în Europa tre'să muncim şi să ştiţi că la noi în ţară pune lumea osul la treabă. Numai hoţii şi ţiganii stau degeaba. Nemulţumirea "Mie nu-mi place că noi o să mîncăm E-urile altora. Toate rezervele de război ale ţărilor din Uniune şi din America ni le aduc nouă ca să le mîncăm că nu mai sînt bune, că parcă noi sîntem gunoaie." Cu boii prin Europa La cîteva case mai la vale, în faţa unei porţi grele de metal, între vorbele a doi ţărani acoperiţi de un lătrat răguşit de cîine, Uniunea Europeană pare să fie o gustare privită din vitrină la care nevoiaşii îşi dau cu părerea de-o fi bună, de-o fi rea: Ce ştii şi matale, atîta ştim şi noi. Am înţeles că ne cumpănim. Nu se ştie dacă e bine. Ce crezi că o să lingem miere şi o să bem lapte? Da' de unde, Ghiţă, n-o fost bine înainte, n-o să fie nici acuma. Ce Uniune ne trebe nouă?! Noi trebuie să muncim pentru noi, nu pentru alţii. Or să vină ca turcii să ne ia şi haina de pe noi, o să rămînem precum puradeii ăia la colţ de stradă cu o mînă întinsă. Unu-doi, unu-doi, îşi mişcă ciubotele a frig pe gheţuşul de pe stradă şi-şi potrivesc serios cuşmele de blană pătate şi vechi de cînd lumea. Îi suduie la capăt de ţigară pe cei care au mîncat pămînturile şi au pus lanţuri pe roţile tractoarelor. Mai bine făceam cum a zis domnu' Iliescu: să se dea jumătate de hectar la toată lumea. Dacă era Iliescu, acu' ne primeau mai repede în Europa. E un om deştept, ştie să vorbească cu fiecare. Acuma Uniunea e un colhoz. Intrăm în Europa cu Băsescu ca nişte ţigani în carul cu boi. Hai, hai, hoa, hoa. Hoa isaaa hoooo. Păi, se poate? Cine ne primeşte pe noi? Na, spune şi matale! Taraba înţelepţilor În piaţă oamenii nu iubesc Europa. Dacă ar fi după ţărani, mai degrabă să ne vedem de sărăcia noastră şi să căutăm ajutor în altă parte. În buza tarabei, în frigul năprasnic, realitatea se vede altfel decît la televizor şi în promisiuni electorale. Sînt mai multe state care au intrat în Uniune de acum vreo 25 de ani, poate şi de mai bine. State europene, state bogate şi ele spun că o să cotizeze dacă intrăm şi noi în Europa. Cumpărătorul de la masa cu flori de vizavi trece la cea de zarzavaturi. Colonie, colonie sîntem pentru ţările europene. Adică mata crezi că o apărut cu adevărat gripa aviară la noi? Îi adusă ca să poată vinde puii altora cu 56 de mii kilogramul. Îs hoţi cu toţii şi golani. Hoţi la ziua mare. De pe lîngă borcanele de gogonele, pungile cu zarzavat roşu ca jarul şi foile de viţă uscate de la atîta saramură, Europa pare să aducă bine numai în sînul celor deja bogaţi. De fapt, de ce ne trebuie nouă Europa? Ce ne-a trebuit de la început democraţie? Trăiască tata Iliescu! Ceauşescu, Dumnezeu să-l odihnească în pace că sprijinul tot sub aripa caldă a mamei Rusie îl găsim. Într-o coajă de castravete, Vasile trasează destinul unei Românii. Uite, dacă iei leguma asta şi te gîndeşti că dai de mîncare la tot poporul ăsta, treaba nu-i bună, cînd din el vor să se înfrupte şi alţii. Eu nu cred că e ceva bun. Uite, nemţii au venit şi au luat abatoare întregi. Le-au închis şi noi intrăm în Europa cu trei abatoare. Eu zic să nu ne legăm la cap. Să facem comerţ cu ruşii că şi aşa ei ne-au ajutat de atîta vreme încoace. Lîngă Vasile, tanti Valeria îi duce isonul din burta mare acoperită cu un şorţ gros croit dintr-o pufoaică veche. Din 22 de milioane de români e bine să intre în UE numai 2 milioane în care intră parlamentarii, senatorii, directorii, inginerii, toată mafia, ce mai! De ce nu am şi eu o vilă ca ei? Strînge în palme batista cu monede. De ce Tăriceanu a luat o acţiune cu 250 de mii de lei şi a vîndut-o cu 250 de mii de euro? Noi ţăranii muncim o bucată de pămînt şi nu aşa... cu sudoare. Ăştia stau degeaba şi dorm în fotolii că au arătat la televizor că un parlamentar lucrează într-un an 300 de ore. Trei sute de ore!!! Îţi dai seama? Şi cum un necaz nu vine niciodată singur... O să se scumpească toate. Ca să merg la veceu îmi ia 1 leu, adică zece mii. L-o scumpit de la cinci mii la zece mii. Dă-o-n gura mă-sii! La întoarcere gerul pare că s-a mai îmblînzit şi a uitat să biciuiască trecătorii. Pînă şi Tarzan trage mai tare la căruţă. Romică s-a hotărît să treacă pe la cumnată-sa. Are în spate doi saci de făină de grîu. Păi, cum vine asta, nea Romică? Ai plecat cu un sac de grîu şi te întorci cu doi de făină? Ţiganul mijeşte pe sub mustaţă, ochii negri cu pupilele care i se dilată a bucurie. El oricum mi-a spus că ţiganii sînt mai isteţi decît românii, dar nici chiar aşa. L-am păcălit pe nea Vasile de mi-a dat un sac pe datorie. Acu' să vină el la mine să ceară bani pe ce-am luat. Aşa şi cu Uniunea asta a matale, dacă noi ne rugăm să ne ia la ei, cînd ajungem acolo facem un business, avantaj noi, şi apoi să vezi cum ne caută ca să facă afaceri să cîştige ce o pierdut, altfel nu se face. Pentru Romică, Europa e cu dus şi cu întors, "ei vor să ne muncească pe noi de ne sar capacele şi noi muncim, dar mai furăm oleacă şi toată lumea e împăcată". Adevărul ţăranului Conversaţie într-un colţ de bar la răscruce de drumuri: - E bine, domnule, că aderăm la Uniunea Europeană sau nu e bine? - Eu am o plăcintă bună aicea în pungă da' mata nu-ţi dau. Poţi să zici că-i bună, nu poţi decît dacă o guşti, aşa-i?! Aşa şi cu Uniunea asta. Nu se ştie. Numai Dumnezeu. Andrei Ciurcanu este jurnalist la Opinia studenţească, Iaşi.