Drumeţii în dimensiuni paralele

Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu ştiu alţii cum sînt, dar, personal, nu agreez deloc concediile planificate de alţii. Dacă îţi cumperi o vacanţă prin agenţie - lucru util, nimic de zis - devii dependent de un orar foarte strict, de la care nu îţi permiţi să te abaţi. Te trezeşti la ora prevăzută în "desfăşurător", vizitezi ce şi cînd spune agenţia, iar dacă sari peste prînz, furat de peisaj - asta este! -, trebuie să te mulţumeşti cu o şaorma - masa a fost servită "conform programului stabilit", iar pînă la cină te descurci cum poţi. Dacă poţi şi, mai ales, dacă ai timp, pentru că pînă la cină mai sînt prevăzute două muzee şi vreo casă memorială. Iar autocarul nu stă să te aştepte pe tine - drumul este lung, şoferul nervos, turiştii nerăbdători să mai bifeze o casetă din lista de obiective turistice, şi tot soiul de alte inconveniente pe care, personal, le evit. Şi prefer să îmi organizez singură vacanţele. Aş spune chiar că am descoperit o jucărie nouă. Nouă pentru mine, desuetă deja, poate, pentru alţii. E accesibilă, simplă, comodă, ieftină şi poate stîrni pasiuni pe termen lung. I-am spus "plimbare fără bani", iar "scenariul" este foarte simplu: stau confortabil acasă, în faţa calculatorului conectat, neapărat, la Internet - aici este tot secretul! -, dar şi cu hărţile rutiere la îndemînă. Îmi creez mai întîi în minte traseul în care "plasez" diverse obiective pe care le ştiu de mult, de la orele de geografie sau din lecturi. Descopăr apoi locuri inedite, atracţii locale mai vechi sau mai noi, locuri în paragină - întotdeauna cu un straniu farmec aparte - sau investiţii care vor să scoată din amorţeală nepăsarea autorităţilor locale. Şi nu te costă mai nimic, poate doar o conexiune bună la Internet. Apuseni, marea descoperire Călătoriile mele au fost la început simple, scurte şi mai mereu "iniţiate" de poveştile fabuloase ale vreunui amic plimbăreţ despre cutare cătun uitat de lume, dar cu peisaje fabuloase care merită văzute. Începeam să-l caut aşa cum ştiam eu mai bine: prin motoarele de căutare, prin site-urile româneşti, sperînd să găsesc măcar cîteva imagini şi indicaţii geografice cît mai precise. De multe ori însă, în prima fază a călătoriei, rezultatele păreau modeste. O poziţionare exactă, o vedere din satelit via Google Earth, Mapmart, Local.live, Virtual Earth şi gata - petele de culoare verde sau maro de pe hartă începeau să prindă nuanţe, să se desfăşoare tridimensional. Nici opiniile de pe forumurile pasionaţilor de călătorii nu sînt de neglijat pentru că oferă informaţiile de care orice călător are nevoie - căile de acces în zonă, locurile în care poţi găsi cazare, clima etc. Stîngaci, pentru că forumiştii sînt destul de zgîrciţi în detalii şi păreri personale, dar de bun augur. Am descoperit cu timpul vacanţele "complicate", călătoriile care se întind pe mai multe zile şi au ca obiectiv parcurgerea unei regiuni întregi, prin toate cotloanele, în încercarea de a-i descoperi cît mai multe secrete. Aşa am ajuns, virtual, în Munţii Apuseni, o zonă cu locuri atît de multe şi de frumoase, încît, chiar şi în faţa computerului, trebuie să dedici mult timp şi răbdare pentru a le epuiza. Nu îi vizitasem niciodată - nu cred că sînt integraţi în rutele comerciale de turism intern şi se află destul de departe de Bucureşti pentru a fi asaltaţi în week-end. Informaţiile de la orele de geografie erau atît de şterse, încît am considerat totul o mare necunoscută pe care trebuia să o descopăr pas cu pas, versant cu versant, peşteră cu peşteră. Expediţia virtuală Surprinzător cît de multe informaţii poţi găsi pe Internet! Foarte multe, dar din păcate există şi un "revers al medaliei" denumit simplu copy and paste, metodă care, se pare, are mare succes în rîndul internauţilor, fie ei administratori de site-uri sau simpli forumişti: majoritatea poveştilor şi a pozelor sînt aproape identice. Aceleaşi informaţii "fade", fără detalii care să te facă să simţi cum sînt lucrurile în realitate. Aceleaşi texte de prezentare generală care includ, fără excepţie, două expresii-cheie: "caracter carstic" şi "complex carstic". Munţii Apuseni sînt renumiţi aşadar "pentru caracterul carstic, cu ponoare, izbucuri, chei şi peşteri a căror densitate nu se mai regăseşte nicăieri în ţară" - www.welcometoromania.roàapuseni. Sau "Munţii Apuseni sînt un imens complex carstic, cu nenumărate doline, peşteri, avene, gheţari, canioane sălbatice, rîuri, izbucuri, chei, lacuri subterane, cascade..." - www.padis.ro. Acelaşi tip de fotografii, fără nici o marcă personală, care exemplifică scurt şi la obiect aceleaşi idei: intrare în canion, ieşire din peşteră, căpiţe în poiană, vedere de pe piatră, cădere de cascadă, punct de belvedere. Ah, şi să nu uităm cvasiprezentele şi veşnic romanticele "peisaje de iarnă". Poze identice, copiate la indigo, făcute parcă după un şablon, dar - trebuie să recunosc - absolut spectaculoase! Parcă cineva ar fi micşorat realitatea şi i-ar fi pus o ramă. Unele sînt atît de perfecte încît ai impresia că, dacă întinzi mîna, vei putea muta silueta care înaintează pe potecă 5 cm mai încolo, iar ea îţi va mulţumi! Nici nu ar fi avut cum să fie altfel, luînd în considerare "fotomodelul": perfect pînă la ultimul detaliu, fascinant, parcă desenat, aproape ireal. Ca orice bucureştean dependent de apa curentă şi de comoditatea celorlalte atribute ale civilizaţiei, m-am bucurat să descopăr spaţii noi de cazare, hoteluri şi pensiuni care au fost deschise recent. Din păcate, proprietarii fac economie la capitolul "texte de prezentare" şi sînt de-a dreptul calici la imagini, astfel încît este greu să vezi prea multe detalii din camere şi aproape imposibil să îţi dai seama dacă vila/pensiunea respectivă este localizată la stradă sau, dimpotrivă, retrasă pe potecile puţin umblate ale munţilor. Chiar şi aşa, invitaţiile sînt generoase, dar cam trase şi ele la indigo: "Vă aşteptăm în această zonă frumoasă, pentru un concediu de neuitat. Apă caldă non-stop, centrală proprie, bucătărie tradiţională, grătar în curte, spaţiu de joacă pentru copii". Jumătăţi de măsură La cît de noi şi frumoase sînt pensiunile şi vilele din zonă, te întrebi, inevitabil, dacă nu cumva şi preţurile sînt pe măsură. Foarte uşor nu ai cum să afli pentru că la butonul "tarife" nu găseşti decît un număr de telefon la care eşti rugat respectuos să suni pentru a afla care este tariful din acel moment. La butonul "meniu", bucurie mare doar pe jumătate - liste lungi, dar foarte puţin specifice. Ciorbă de burtă peste tot - lucru bun, nimic de comentat, pentru pasionaţi; personal, prefer să mă abţin sau cel mult să gust! -, dar şi celelalte feluri la fel de clasice: de văcuţă, de pui sau de zarzavat. La felul doi, aceeaşi obsesie pentru fripturi şi grătare şi aproape nimic local, nimic care să-ţi stîrnească curiozitatea; cum o fi şi cu ce se mănîncă. Am sperat că, măcar la desert, lucrurile vor sta mai bine. Aceiaşi papanaşi, clătite şi cremă de zahăr ars pe care le găseşti oriunde în România m-au făcut însă să mă întreb de unde atîta lipsă de imaginaţie. Gastronomia românească, departe de a fi vreo vedetă pe plan mondial, are totuşi destule atribute care să te pună în dificultatea de a alege, la o adică, dintr-un meniu al zonei. La noi, meniurile par scrise doar pentru a avea multe pagini de răsfoit. Niciodată nu găseşti mai mult de jumătate din bunătăţile cu care eşti ademenit. Iar ca să nimereşti ceva bun din această jumătate, secretul stă în întrebarea "Ce ne recomandaţi?" - adică "Ce e proaspăt şi mai bun?" -, adresată pe un ton şugubăţ, cu subînţeles. Îl stîrneşti şi pe chelner - ai încredere în el, îi recunoşti competenţa -, eviţi să ţi se trîntească sub nas ceva ce nu s-a mai gătit de săptămîni întregi sau să primeşti ceva ce aduce cu ce ai cerut doar la preţ. Acum sînt la o masă virtuală, pe care trebuie să o suplinesc printr-un exerciţiu de imaginaţie. Fiind cam ora 18,00, cu soarele pitit deja după vreun vîrf de munte, îmi imaginez aşa: ...sînt pe un drum de întoarcere. Un traseu de trei ore la dus, cam două la întors - la vale este întotdeauna mult mai uşor! Am ajuns în restaurant, gata să îmi refac energiile, să-mi ordonez impresiile în faţa unui meniu pe care îl pot decide eu. Imaginativ. Ciorbă ardelenească şi friptură de vînat. Mistreţ. Şi mult vin roşu pentru hidratare şi pentru poveştile cu vecinii de la masă. Şi apoi prăjitura casei. Am mers la risc, dar a meritat. Nici prea uscăcioasă, nici plină de vreo cremă care să îmi strice plăcerea festinului. Şi se potriveşte în continuare la vinul roşu. De ajuns cu realitatea virtuală! Internetul turistic omite, greu de stabilit de ce, lucrurile mai puţin plăcute ale unei călătorii. De exemplu, şoselele - primul hop pe care trebuie să-l treci cînd voiajul tău virtual începe să se concretizeze. Acolo unde scrie "drum de parcurs în 30 de minute", poţi fi sigur că atîta este timpul pe care îl aştepţi stînd la semafoarele care "fluidizează" circulaţia cînd pe un sens, cînd pe altul. Se toarnă, evident, asfalt. Se decopertează drumurile. Iar. Din nou. Pentru a nu ştiu cîta oară. Acolo unde, dacă eşti norocos, ai indicator de autostradă, sînt atîtea restricţii de viteză - unele uitate cu siguranţă de la reparaţii mai vechi - încît îţi vine să abandonezi maşina şi să o iei pe jos. Ai fi mult mai cîştigat; cu siguranţă ai ajunge mai repede. Acolo unde pe hartă este trecut un oraş... este clar că vei staţiona. Calm. Şi te vei încadra pe şoseaua de centură. Dacă aşa ceva există, circulaţia este blocată. Dacă nu există, eşti deviat pe drumuri care ar trebui să fie mai libere, dar, evident, sînt şi mai înfundate. Şi atunci îţi vine o idee proastă. Dacă tot se circulă aşa de rău, să oprim să luăm o gustare, o cafea... să ne mai tragem sufletul. Şi după ce începi să simţi deja miresmele imaginare, constaţi rapid că peste tot este interzisă oprirea, că parcările sînt pline, că te-ai depărtat prea mult de terasa care îţi făcea cu ochiul. Singura veste bună este că între timp ţi-ai ocupat mintea cu altceva şi ai mai parcurs puţin din labirintul oraşului. Dimensiunea realităţii Primul traseu. Internetul povesteşte despre un drum uşor, de patru ore dus-întors. Aveam să aflu că nu este deloc aşa - acum ştiu că două ore pe Internet înseamnă cel puţin trei în realitate. Poate la întors cele două ore virtuale să coincidă cu cele reale. La vale - cum spuneam - întotdeauna este mai uşor. Începutul drumului este anevoios. După cîţiva kilometri, oboseala îmi pare copleşitoare. Fac un popas şi lucrurile se schimbă. Este linişte şi răcoare. Numai gîzele îndrăznesc să tulbure atmosfera aţipită. Şi aerul - abia acum percep mireasma lui! Asta nu îţi poate reda Internetul - adevărata "dimensiune" a lucrurilor. Mirosul de cetină îmi devenise aproape străin. Un miros care se afundă pînă în ultima alveolă a plămînilor. Devine aproape obositor, ca un parfum greoi, în exces. Tendinţa de a mă opune oboseşte şi ea. Respir din ce în ce mai monoton, mai adînc şi fluier. Fluier aiurea, fără un ritm anume. Cred că mă bucur pur şi simplu că vremea e bună, că la intervale de 30 de minute întîlnesc cîte un grup de drumeţi care coboară şi că le pot adresa o întrebare "montană" inevitabilă: "Mai este mult?". Mi-ar plăcea să am un sistem GPS ca să văd care este poziţia mea. Să am acces la hărţile digitale şi să calculez cît mai este de urcat. Dar aici, în munte, nu găseşti curent, apă, canalizare. Mai nimic nu este disponibil decît departe, în sat, şi doar dacă este deschisă prăvălia. Şi, fireşte, dacă te poţi mulţumi cu ce găseşti pe rafturile întunecate şi confuze care nu prea seamănă cu cele scăldate în lumina hipermarket-urilor. În micile magazine se vinde strictul absolut necesar şi niciodată mai multe variante ale aceluiaşi produs. Mărcile nu au nici o importanţă atîta timp cît preţul este corect. De altfel, puţine lucruri au importanţă. Parcă nu-ţi vine să crezi cît de simplă poate fi viaţa prin aceste locuri şi cît de firesc o trăiesc oamenii. Îmi vine să mă abat din drum şi să-l rog pe primul om care îmi iese în cale să-mi povestească cum trece viaţa prin aceste locuri. Cum ştiu să trăiască aşa? L-aş întreba ce se întîmplă dacă are nevoie - să zicem - de bulion, sare sau ulei, iar cel mai apropiat magazin este la cîţiva kilometri distanţă. Probabil că mi-ar da un răspuns atît de firesc încît mi-ar fi ruşine de falsa impresie a dependenţei de "binecuvîntările" oferite de oraş. Da, aş întreba toate acestea. Dar acum urc şi aştept în continuare un alt grup de turişti care coboară. E singurul indiciu că mă aflu încă pe traseul cel bun. Marcajele lipsesc sau sînt atît de rare încît nu te poţi baza pe ele. Şi trebuie să aflu cît mai am de urcat... Experienţe nedegradabile Ceea ce nu am găsit pe Internet, pe nici o hartă şi nici măcar nu mi-am dorit să văd este o mare cantitate de deşeuri nedegradabile. Pet-uri de toate formele şi dimensiunile, ambalaje de dulciuri şi pungi de plastic. De la începutul traseului, pînă la capătul cel mai îndepărtat al lui. Arată rău. Sluţesc frumuseţea din jur. Omoară totul - muţenia albă a iernii, verdele crud al primăverii, căldura verii, toamna ruginită. Aceste pet-uri sînt la fel - goale, transparent murdare, fără urmă de degradare. Pur şi simplu stau acolo unde au fost aruncate pînă cînd cineva le va lua, făcînd, probabil, loc altora. "Haideţi, haideţi, că închid după dumneavoastră!", spune răstit ghidul peşterii Gheţarul de la Scărişoara. Intru repede, fără să fiu conştientă de gest şi încep să cobor pe lîngă peretele de stîncă. Hăul pe care trebuie să-l parcurg mă ameţeşte. Una, două, douăzeci, o sută optzeci de trepte metalice... şi ajungi într-un imens care te copleşeşte. Hainele îngheaţă aproape instantaneu. Zero grade. Trec de la 30 la zero grade în doar cîteva secunde. O experienţă pe care nu o uiţi prea repede. Nu am găsit informaţia în nici un ghid, pe nici un site. O accept cuminte şi atentă să nu alunec. Picioarele îmi tremură de urcat şi de frig. Bucuria este însă prea mare pentru a da înapoi.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.