Cu ochii-n 3,14

DIN DIALECTICA „DE ÎNCĂLZIRE“: PE VREMEA ASTA, PĂRUL CĂRUNT VALOREAZĂ MAI PUŢIN DECÎT PĂRUL DIN FAŢA CASELOR

● Din dialectica naturii umane: soldaţii chilieni trimişi în Haiti să-i ajute pe localnici după cutremurul din 12 ianuarie şi-au petrecut noaptea prăpădului de 8,8 din Pacific căutîndu-şi la telefoanele mobile rudele din ţara lor; puştimea din Noua Zeelandă a surfat încîntată pe valurile declanşate de seism şi propagate pînă la ţărmul lor. (R. C.)

● Programul zilnic al muncitorilor care tot reabilitează termic de vreo lună încoace blocul de vizavi decurge cam aşa: pe la 8 se întîlnesc şi, vreo jumătate de oră, se agită fără sens prin parcare, îşi beau citirica „de încălzire“ (coniacul), uneori mută „manual“ cîte o maşină care le stă în drum, de la 8,30 la 12 stau atîrnaţi de schele, mai sus sau mai jos, şi ţipă unii la alţii cu „măăă!“ şi cu „băăă“, la 12,30 dau năvală la butic ca să-şi cumpere citirica „de bază“ (berea la pet), la 13,00 beau şi mănîncă pe bordură, la 14,00 montează alte schele, la 15,00 au plecat. De muncit, n-au muncit nimic. Oricine, cu un ficat rezistent şi fără rău de înălţime, şi-ar dori un astfel de job! (A. P.)

● Ninsoarea grea care a acoperit mare parte din ţară chiar în ziua de 8 Martie trebuie să fi fost un răspuns la rugăciunile bărbaţilor în vreme de recesiune economică. Fraza zilei, probabil rostită identic de mii de voci masculine, a sunat cam aşa: „Să ieşim?! Unde vrei să ieşim pe vremea asta?!“. (M. Ş.)

● Un afiş pe nişte stîlpi anunţa că nu ştiu ce salon de coafură cumpără, pe data de 18 martie, între orele 9,00 şi 16,00, păr. „Natural, de la 30 cm, cărunt, vopsit, de la 40 cm. (Preţul conform lungimii şi tarifelor.)“ În timp ce mă întrebam dacă părul cărunt valorează mai puţin decît părul „natural“, doi puşti citeau şi ei şi comentau: „Părul nu-mi creşte pînă pe 18 martie, dar n-or vrea ăştia şi nişte unghii?“. (A. M.)

● Am fost la Hamburg vinerea trecută. Seara a nins. N-a ieşit nici o maşină să deszăpezească, programele TV n-au fost întrerupte de „breaking news“ în care reporteri cu voce gîfîită să transmită de la faţa locului că „ninge şi autorităţile nu iau nici o măsură“. Dimineaţa, oamenii îşi curăţau zăpada din faţa caselor şi magazinelor, iar oraşul îşi vedea de treabă. Păi, dacă aveau nemţii o Antenă 3 şi o Realitatea TV ale lor, un Mikael Henker şi un Adrian Bär, mamă, ce dezbateri aprinse ieşeau! Pe cînd aşa, s-au purtat de parcă la ei iarna e ca vara… (M. V.)

DIN DIALECTICA UNEI PERSPECTIVE CARE DUBLEAZĂ INUTIL REALITATEA: LA CÎT NOROC ARE ŢARA ASTA, NU MAI E NEVOIE DE IMAGINILE DEZASTRULUI COMESTIBIL

● Presa culturală din Germania vorbeşte, deja de o lună (aproape), numai despre Helene Hegemann – o tînără de 17 ani care a scris un roman se pare genial, dar în care a inserat, fără să citeze, fragmente dintr-o altă operă literară. A fost sau n-a fost plagiat? Debutantei îi ia apărarea Iris Radisch, una dintre cele mai autorizate comentatoare literare. Radisch explică, pe o pagină întreagă (în Die Zeit) că tot ce se întîmplă e nedrept: critica literară e dominată de masculi care nu bagă în seamă scriitoarele, decît ca să-şi mîngîie propriul ego. Iar acuza de plagiat pe care i-o aduc debutantei e semnul unei perspective sexiste – ea e prea tînără şi prea frumoasă ca să mai fie şi valoroasă d.p.d.v. literar. Tot o perspectivă sexistă e şi acesta… (M. M.)

● La mine pe scară cineva tot scuipă pe oglinda din lift. Nu-mi dau seama dacă omul e borgesian şi detestă „abominabila“ oglindă care dublează inutil realitatea (inclusiv pe el însuşi) sau dacă nu cumva e un sartrian care respinge anticipat reflexia celorlalţi, infernul locativ. (M. C.)

● „Păi, ce spunea P.P. Carp acum 100 de ani?“ „Ce spunea?“ „La cît noroc are ţara asta, nu mai e nevoie de politicieni.“ „Da, şi?“ „Păi, dacă e adevărat, cu scut american şi gazoduct rusesc, de ce ne-am mai bate capul cu Boc?“ Discuţie de dimineaţă între doi pensionari copţi, cu cafeluţele în mînă, pe trotuarul unui fost cazinou transformat în magazin non-stop. (R. C.)

● Din seria „Obsesii multe şi fixe“, o (ciudată?!) ghicitoare: ce au în comun zilele de 4 martie, ajunul Paştelui şi ajunul Crăciunului? Păi, obsesia cu care, în fiecare an, anumite posturi difuzează aceleaşi şi aceleaşi filme, imagini, ştiri etc. Sincer, cine nu a învăţat pe dinafară Iisus şi Patimile lui Iisus (difuzate, aproape fără excepţie, în fiecare ajun de Paşte), seria Singur acasă (pe care o putem vedea în ajunul Crăciunului, de Crăciun sau, cel mai probabil, în ambele zile) şi cine nu s-a săturat de imaginile dezastrului provocat de cutremurul din ’77, care ne bîntuie, graţie televiziunilor, în fiecare an? Parcă este un joc bolnăvicios – abia apuci să uiţi că, hop, vine un nou 4 martie şi ţine-te martori ai tragediei, victime care au supravieţuit şi care trebuie musai să-şi povestească experienţa (aceleaşi), discuţii interminabile despre cît de putred este Bucureştiul şi, mai nou, fişiere audio cu sunete din timpul dezastrului. (R. T.)

● Am pus botu’, ca să zic aşa, şi am cumpărat de la Mega Image o „pîine ţărănească bio“ pe care am dat fix 9,99 lei. Foarte bună. Avea şi un certificat care-i atesta bioness-ul, lipit pe coajă, comestibil. Oricum, eu l-am mîncat. (M. C.)

DIN DIALECTICA PIETRELOR: PENTRU O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ, EVITAŢI EXCESUL DE MOZART, PUNÎND DEGETUL PE STAREA DE FAPT

● La ieşirea din Bucureşti, un anunţ: „Vînd piatră naturală“. Se pare că, pe această eco-criză, trebuie specificată pînă şi provenienţa pietrelor. (S. G.)

● Dacă tot sîntem sfătuiţi să nu consumăm în exces zahăr, sare, grăsimi şi alcool, n-ar putea CNA-ul să le impună televiziunilor încă un spot: „Pentru o viaţă sănătoasă, evitaţi excesul de TV!“? (M. C.)

● La Viena, cerşetorii erau mult mai specializaţi: unul era îmbrăcat, clasic, stil Mozart, altul în clown, un al treilea îşi făcea rondul însoţit de un ponei… Se pare că nici în meseria asta nu mai merge fără creativitate şi puţină improvizaţie. Mai adaug că o mare parte dintre cei pe care i-am întîlnit vorbeau româneşte (I. P.)

● Nu ştiu cum sînt alţii, dar eu nu reuşesc niciodată să deschid uşile la metrou punînd degetul deasupra senzorului. Am degetul defect? Sau sînt vreun vampir dilematic? (M. C.)

● Am văzut zilele trecute un documentar intitulat In Pills we Trust, despre introducerea pe scară largă prin anii ’60-’70 a benzodiazepinelor (Valium şi Librium, mai ales) pentru tratarea stresului extrem şi a atacurilor de panică. Se pare că în scurt timp, în SUA, s-a ajuns la un consum ce depăşea două miliarde de tablete pe an, fără prea multe griji pentru efectele secundare care, pe termen mediu, s-au dovedit mai serioase decît beneficiile imediate. Compania Roche nu a confirmat nici pînă în prezent starea de fapt. Şi atunci cum să nu treci într-o categorie specială a conspiraţiilor („de evitat pe pielea proprie“) companiile farmaceutice? (S. S.)

DIN DIALECTICA DE PARTAJ: SCHIMBAREA PARE SĂ FIE ABSORBITĂ CU TOTUL

● Regizoarea Kathryn Bigelow a obţinut Oscarul pentru cel mai bun film cu pelicula The Hurt Locker, principalul învins fiind fostul ei soţ, James Cameron, regizorul Avatar-ului. Iar scorul total al meciului de premii între divorţată şi divorţat a fost 6-3. Cred că James Cameron se gîndeşte acum că s-a pripit: dacă aştepta cu procesul de partaj pînă după Oscaruri, la tribunal se împărţeau statuetele pe din două. (M. Ş.)

● Undeva, pe un panou publicitar acoperind un perete, o întrebare şi un sfat adresate sudorilor: „De 10 ani aveţi o căsnicie sudată? Schimbă măcar aparatul de sudură“. Din cîte îmi dau seama, schimbarea aparatului de sudură pare a fi singura consolare pentru prizonierii căsniciilor sudate. (D. S.)

● Cercetătorii britanici au dat publicităţii faptul că o stea aflată la 600 de ani-lumină de Pămînt se îndoapă („to gobble“) cu o planetă de gaz uriaşă, mai mare decît Jupiter. Cu ajutorul căldurii generate de cîmpul ei gravitaţional, steaua absoarbe straturi de gaz, deformînd biata exo-planetă ce riscă să fie, astfel, absorbită cu totul. O petiţie, ceva, cumva?! (M. C.)