Coana Bătrîneţea faţă cu Gerontologia

Prima zi de conferinţă, într-o joi. Dis-de-dimineaţă, încă se mai fac înscrieri. Secretara mă chestionează în engleză (de unde vii, la ce tip de taxă te încadrezi, plăteşti şi pentru cina de rămas bun etc. etc.?), eu răspund în spaniolă. Inversăm însă limbile cînd ne despărţim. Îmi iau, cuminte, chitanţele şi mă îndrept spre locul de desfăşurare, cercetînd cu atenţie coridoarele universităţii. "Hello, they will begin in a few minutes!" " mă avertizează cu o bătaie pe umăr o domnişorică pentru care limba engleză nu e atît de "duşmănoasă" ca pentru majoritatea spaniolilor. Rămăsesem, într-adevăr, singur pe holuri, cu ochii oglindiţi într-una din ferestrele care dau spre curtea interioară îmbrăcată în verde. Şi oricum, în ceea ce mă priveşte, urările de bun venit mi se par întotdeauna plictisitoare şi false. Iar gradul de iritare pe care îl produc este direct proporţional cu timpul care li se dedică. De data asta, a fost cam jumătate de oră, suficient cît să-mi caut numaidecît refugiul la o ţigară, în grădina pe care o ochisem mai devreme. Prilejul perfect pentru conversaţii liminare. Nici măcar. Alături îmi erau doar cîţiva studenţi ai Universităţii din Lleida şi cîţiva ţînci strecuraţi acolo "ilegal" şi alungaţi de o femeie de serviciu şi un portar. 15 minute de pauză, iar dialogurile se leagă pe hol, nu la ţigară. Constat că vîrsta a treia nu fumează. Şi nici a doua, nici prima. Episodul II: Menopauza de ţigară Rostirile pătimaşe nu-şi au locul în cadrul unor prelegeri academice. Iar teama de stereotipie în privinţa vîrstnicilor a dus, prin exces de prudenţă, la expunerea (la figurat, dar mai ales la propriu) grosolană şi falsă a unei naturaleţi închipuite. Doamne, pentru care vremea colanţilor " din punct de vedere cronologic, dar şi biologic " a trecut, au defilat, în pas de pisică bătrînă, pe coridoarele Universităţii din Lleida. Obraji stafidiţi, îngropaţi pînă la grotesc în fond de ten. Coafuri tratate cu grija neglijenţei adolescentine. Maiouri mulate. Reiterare îngroşată a unui episod dintr-acelea trăite în anii copilăriei, cînd, jenaţi, ne găseam prinşi în discuţiile adulţilor din care nu ieşeam decît cu pomeţii roşii de stînjeneală. Mimarea nonşalanţei se încheie în fariseism, în impostură. Căci la pauzele de "bocadillos" (mai "pe româneşte", sandviş), scobitorile care erau mereu insuficiente, apa " carbogazoasă, dar îndeosebi cafeaua produceau oarece întîrzieri la întrunirile următoare. Deşi numărul specialiştilor în gerontologie era relativ mic " în special doar cei care au fost keynote speakers în cadrul simpozionului ", despre fenomene şi efecte ale îmbătrînirii se vorbeşte grosso modo, cu experienţe personale, mame internate la nebuni, taţi violenţi, copii ignoranţi. Studiile de caz (cu rigorile minime pe care acestea le impun) s-au transformat în felii de intimitate scoase la mezat. Trăirea personală devine subiect de dezbatere publică. Menopauza. O astfel de temă nu poate fi tratată altfel decît prin vociferări; bunul simţ lasă loc deşănţării discursive: "Primul semnal al bătrîneţii şi al vieţii mai dificile la femei e menopauza". Blasfemie, anatema! Se cere microfonul: "De curînd, sînt la menopauză şi n-am fost niciodată atît de fericită ca acum!". Rîsete neîncrezătoare. Priviri asemenea. Discriminare: "Why