La Sarmizegetusa Regia, cu Vladimir Brilinsky

Publicat în Dilema Veche nr. 600 din 13-19 august 2015
La Sarmizegetusa Regia, cu Vladimir Brilinsky jpeg

A fost capitala şi cel mai important centru militar, religios şi politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman şi nucleul unui sistem defensiv strategic format din şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, folosit de Decebal pentru apărare şi protecţie contra cuceririi romane. Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Aflată pe vîrful unei stînci, la 1200 de metri înălţime, aceasta a constituit centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei. 

Cel mai potrivit ghid al cetăţii nu poate fi altul decît Vladimir Brilinsky, ultimul dac, „dac pînă la moarte şi dincolo de ea“ (cum îşi spune singur – http://poianalununu.blogspot.ro/), paznic al cetăţii, la propriu (cu bîta şi cu pistolul cu bile în mînă), şi la figurat (înfocat apărător al dacilor şi al importanţei lor istorice şi culturale, cu pericolul exagerărilor de rigoare, dar bine intenţionate), ziarist independent, dar şi descoperitorul celebrei, deja, matriţe de bijutier de la Sarmizegetusa: o matriţă antică de bijutier, din bronz, veche de peste două mii de ani, care a devenit cea mai valoroasă piesă expusă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. 

„În noaptea de Sînziene din 2013, la poalele unui copac, am făcut cea mai fabuloasă descoperire de la Cloşca cu puii de aur încoace. O matriţă de bronz. Eu personal. Asta a fost cadoul pentru tot ce am pătimit la Sarmizegetusa, pentru sănătatea pe care mi-am mîncat-o acolo, pentru trei maşini pe care le-am prăpădit acolo. Am predat-o în mod legal mai departe. Unii spun că este inestimabilă, alţii – că ar valora în jur de două milioane de euro. Este vorba de o matriţă hexagonală de bronz: dacă ştiţi ciocolata Poiana – cam aşa arată ea, un pic mai groasă. Şi pe ea apar figuri de animale. Era o matriţă pe care se turnau bijuterii. Apar acolo leul, hipopotamul, elefantul, girafa, rinocerul. Apar şi animale fantastice, dragonul, grifonul, inorogul. Pe care nimeni nu şi le închipuia în cultura dacică. De acolo pînă a ne îmbrăca în blugi şi a da jos opincile încălţate de Sergiu Nicolaescu mai e un pas…“ 

Ce vrea să spună dl Brilinsky cu această din urmă afirmaţie pornind de la matriţa pe care, de altfel, a descoperit-o cît se poate de spectaculos? („În timpul unei furtuni, petrecută în noaptea de Sînziene, vîntul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborît, a doua zi, Vladimir Brilinsky (…) a descoperit, împreună cu cîţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz.“ – adevarul.ro) Că el – şi nu numai el, ci şi lumea ştiinţifică – priveşte Sarmizegetusa ca pe un oraş cosmopolit, care „denotă o bogăţie, o spiritualitate, o multiculturalitate. Nu avem de-a face sub nici o formă cu acea civilizaţie a dacilor pe care am învăţat-o din filmele lui Sergiu Nicolaescu, de ciobani… Ci cu una fabuloasă, care e întărită de ce se întîmplă în zilele noastre, nu neapărat prin descoperirile arheologice, care sînt vai de capul lor, ci prin diverse incidente. Şi prin asta mă refer la căutătorii de aur. Aţi auzit foarte bine de faimoasele brăţări de aur, sute de mii de monezi din aur şi alte artefacte de argint şi aur găsite la Sarmizegetusa Regia.“ 

Căutătorii de comori reprezintă doar un tronson al fabuloaselor poveşti ale Sarmizegetusei: „Mă cert de douăzeci de ani cu căutătorii de comori. În Orăştioara de Sus este o vorbă: dacă la o casă nu e nici un căutător de comori, la următoarea-s doi… Mi se pare extrem de naturală această căutare de aur. Majoritatea caută pe propriile terenuri. E un fenomen care s-a născut după ’90, patronat de Dan Iosif, de Adrian Năstase, de Sergiu Nicolaescu, patronat la cel mai grobian mod posibil. Acesta se petrece de la retragerea romană, apoi din 1802-1804, cînd căutarea era febrilă şi concentrată în zona munţilor Orăştiei. Se găsesc nişte ulcele, care au cîte ceva pe fund. Kosonii din ele nu valorează cît fundul ăla de oală. Căutătorii le spărgeau, le-am spus să nu le mai distrugă. Aurul te orbeşte, te tîmpeşte, te face alt om. Te face din om, neom“, îşi deapănă pasional povestea Vladimir Brilinsky. 

La Sarmizegetusa, totul se mişcă, alunecos, între mit şi realitate. E greu să nu cazi în plasa exagerărilor de orice fel, oricît de bine intenţionat ai fi. Asta şi pentru că, de fapt, s-a descoperit foarte puţin: „Avem doar 5% săpat din Sarmizegetusa, mai puţin de 3% din celelalte cetăţi. Mai avem 95% de aflat. Dacă mă întrebaţi ce aştept eu, aştept inclusiv scrisul dacic. Unii ziceau că dacii nu scriau. Cum să nu scrie? Are cineva vreo dovadă? Un popor care turna bijuterii de aur, care avea aur de două ori cît toată Europa la un loc, nu scria? În 5% s-ar putea să nu se vadă.“ 

Care este relaţia lui Valdimir Brilinsky cu Sarmizegetusa? Acum – una oficială, de administrator din partea Consiliului Judeţean Hunedoara: „Noi, din 2013, am intrat în administrare oficială la Sarmizegetusa printr-o hotărîre de guvern. Prin noi vreau să spun Consiliul Judeţean Hunedoara. Sînt ziarist, liber, de 25 de ani. Am plecat la Orăştie în exil, pentru că presiunile politice erau tot mai mari în televiziunile din Deva. De acolo am fost luat cu forţa şi pus să conduc administrarea Sarmizegetusei. În ultimii 25 de ani am apărat cu bîta Sarmizegetusa. Am ştiut că acolo există o încărcătură foarte puternică, atît materială, cît şi spirituală. Dar şi că aşa nu mai sînt liber. Trebuie să fac referat ca să cumpăr trei cuie. Am devenit un birocrat. Eu n-am timp de referate, trebuie să mă lupt cu nebunii, cu misticii, cu căutătorii de aur.“

Viaţa la Sarmizegetusa se pare că e o luptă continuă, şi poate fi dusă numai dacă eşti foarte pasionat. Poate, tocmai de asta, nuanţele nu se prea mai discern şi lucrurile pot fi privite doar îngroşat şi subiectiv. De altfel, odată ce dl Brilinsky începe prezentarea cetăţii pe care o vizităm, aflăm că însuşi teritoriul pe care se află e unul controversat: „Aici avem de-a face cu oraşul Sarmizegetusa. Împărţit în patru părţi principale. Toată zona aceea, pe aproximativ zece hectare, unde-i pădurea tînără, este locuirea civilă. Este, dacă vreţi, cartierul de fiţe al Sarmizegetusei, bulevardul Primăverii al ei. 

Vedeţi o pădure foarte frumoasă, cu copaci drepţi? Din păcate, ne aflăm într-o arie protejată, într-un parc natural, Grădiştea Muncelului Cioclovina, parc care a fost instituit în această zonă tocmai pentru a proteja cetăţile dacice. Dar este o sabie cu două tăişuri. Acest parc a fost înglobat în Natura 2000, care protejează, evident, natura. Şi atunci a izbucnit un război al absurdului. Ne închipuim o piesă de teatru a lui Eugen Ionescu: uitaţi-vă la copacul ăsta, sub el e o piatră, care nu poate să vadă lumina zilei pentru că deasupra ei e un copac, care e protejat. Eu nu pot să-l tai. Pe ziduri cad copaci, care au şapte, opt, zece tone. Nicicum nu se pot îmbina cele două. Ne certăm aproape zilnic cu cei de la Direcţia Silvică. Şi totuşi, ei ne sînt aproape. La Bucureşti, însă, nu avem nici un fel de înţelegere. Acum a apărut Codul Silvic. Am încercat să strecurăm şi noi un amendament. N-am reuşit. Din punct de vedere economic, pădurea nu-i o valoare. Copacii sînt, în general, bătrîni. Dar ei au muşchi… Instituirea acestui parc ecologic a fost o greşeală uriaşă. Încercăm să coabităm, dar ei au legile lor şi noi încercăm să le avem pe ale noastre, numai că legile în domeniul patrimoniului sînt foarte controversate.“ 

Sub copaci sînt pietre, iar copacii îşi au şi ei viaţa şi drepturile lor. Aşa că la unele pietre nu se prea poate ajunge, ca să se ştie mai multe despre Sarmizegetusa: „În ansamblu nu discutăm de cetatea Sarmizegetusa, ci de monumentul UNESCO, înregistrat cu numele de «Sistemul defensiv fortificat al cetăţilor dacice din munţii Şureanu». Venind de la Petroşani, este un cerc uriaş care se închide la baza Munţilor Sebeşului, la cetatea Căpîlna, unde începe Transalpina. E un fel de salbă uriaşă care protejează Sarmizegetusa Regia. Aceasta nu a fost o cetate: a fost oraşul, cosmopolit, apărat de cetăţi. De ce era acest uriaş sistem defensiv? Pentru că, în acea capitală, dacii îşi ascundeau două lucruri: aurul şi spiritualitatea. Dar ceea ce se găseşte la Sarmizegetusa este încă neclar: ce înseamnă zona sacră – ştiinţă, cult sau o împletire a celor două? Nu avem un adevăr absolut care să stea în buzunarul cuiva. Avem multe presupuneri, unele logice, altele fanteziste şi elucubraţii.“

Şi totuşi, ceva s-a schimbat la Sarmizegetusa Regia. S-a făcut curat şi s-a pus pază, aşa cum se cuvine unui monument UNESCO, care nu e sat fără cîini sau

„Aici, în jur, pînă acum trei ani, era o junglă. Am strîns peste 200 de camioane şi remorci de deşeuri vegetale, lăsate de singura fiinţă care distruge habitatul… Nu se vedea nimic. Era un dezastru generalizat. Zona în care a fost descoperită matriţa e aceeaşi zonă în care, cu un an înainte, cu bîta în mînă, ca voluntar, ca haiduc, am strîns 11 saci de hîrtie igienică, de mizerie, după o noapte de Sînziene. În noaptea de Sînziene fiecare dintre temple era ocupat de cîte un grup de spiritualişti. Unii se rugau la Zamolxis, alţii la Iisus, alţii la Fecioara Maria… Fiecare cu limbajul lui, unii îmbrăcaţi, alţii dezbrăcaţi. Se certau unii cu alţii. Acum i-am gonit de aici şi s-au dus la cetăţile Costeşti şi Blidaru.“ 

Curăţarea zonei s-a întîmplat în 2011, după o vizită a lui Emil Boc şi a lui Kelemen Hunor: „Aici era ceva de neimaginat: şine de tren, vagoneţi, şobolani, şerpi, căpiţe, putregaiuri, tot ce e mai urît. Boc a instituit un program multianual de cercetare în munţii Orăştiei de patru milioane de euro. În primul an s-au cumpărat, de 400.000 de euro, scule arheologice de secol 21. Apoi a căzut Guvernul Boc, a venit Ungureanu, a menţinut programul, dar n-a stat mult. Ponta l-a tăiat de tot.“ 

Dl Brilinsky ne plimbă prin uriaşul teritoriu al Sarmizegetusei Regia, unde sînt atîtea de văzut şi de explicat. Dar şi atîtea necunoscute. E un loc care te fascinează, dar pe care nu-l înţelegi decît parţial. Aproape la fiecare loc şi piatră văzute, ghidul nostru ne spune: dacă am face un exerciţiu de imaginaţie, am putea crede că… Interpretările posibile sînt deschise. Evident, mai sînt multe de descoperit. Atît cît se poate, însă, monumentul merită vizitat. Şi dl Brilinsky – ascultat – măcar pentru cît a apărat, cu bîta, istoricele pietre de vandalizare. Dar şi pentru devotamentul lui înduioşător, aproape orb pentru tot ce e dacic.  

Foto: D. Drăgoiu

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Nicușor Dan la Summitul Inițiativei pentru Integrare Carpatică din Ucraina
Președintele Nicușor Dan, interviu la Bloomberg: „Există o presiune din ce în ce mai mare din partea rusă”
Nicușor Dan, președintele României, a oferit explicații despre incidentul cu drone din Marea Neagră de joi, într-un interviu acordat Bloomberg. Șeful statului a vorbit și despre relațiile cu Ucraina și cu SUA, pe care le-a calificat ca fiind bune.
Romanița Iovan, declarații emoționante despre fiul ei, Albert
Romanița Iovan, relație specială cu fiul ei, Albert. Ce promisiune și-au făcut: „Sper ca acest obicei să nu se oprească niciodată”
Romanița Iovan are o relație deosebită cu fiul ei, Albert, din fosta căsnicie cu regretatul pilot Adrian Iovan. În vârstă de 20 de ani, tânărul îi aduce creatoarei de modă numeroase motive de mândrie, iar legătura dintre ei rămâne una extrem de apropiată, chiar dacă acesta se află în prezent la stud
euro pixabay jpg
Job plătit cu peste 4.000 de euro pe lună în Germania. Românii pot aplica chiar dacă nu au experiență
Românii care vor să lucreze în străinătate pot avea acces la locuri de muncă bine plătite în sistemul medical din Germania. Posturile de asistent medical generalist vin cu un salariu de peste 4.000 de euro brut pe lună.
Joe Manganiello  foto   Profimedia jpg
Joe Manganiello, imagini șocante din spital. Actorul a slăbit 27 de kilograme în doar două săptămâni
Joe Manganiello a publicat imagini șocante din perioada în care s-a luptat cu o boală autoimună gravă, care era cât pe ce să-i fie fatală. Actorul a dezvăluit că a pierdut aproximativ 27 de kilograme în doar două săptămâni după o intervenție chirurgicală majoră.
Actriţa Brooke Shields FOTO Profimedia
Brooke Shields, secretul siluetei de invidiat la 61 de ani. Antrenamentul care a ajutat-o să slăbească
Brooke Shields a dezvăluit care este secretul formei sale fizice la 59 de ani și spune că, pentru prima dată după mulți ani, a găsit antrenamente care îi fac cu adevărat plăcere. Actrița susține că noua sa rutină de exerciții o ajută să se simtă „mai fabuloasă ca niciodată”.
Donald Trump FOTO AFP
Adevăr rostit de Trump dintr-o eroare sau mesaj strategic? „Crimeea este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Președintele american Donald Trump a făcut afirmații surprinzătoare în timpul unui interviu. Crimeea este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei, a spus Trump despre peninsula ocupată de ruși. Totodată, Trump a descris Crimeea drept o zonă înconjurată de ocean.
INSTANT CALIN GEORGESCU MOGOSOAIA 003 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Călin Georgescu nu scapă deocamdată de arestul preventiv. Contestația ajunge la Curtea de Apel București. Precizările acestuia
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce procurorii au contestat decizia Tribunalului București de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea definitivă urmează să fie pronunțată de Curtea de Apel București, potrivit unei clarificări publicate de reprezentanții lui Georgescu.
confident caucasian superhero girl with red cape tenses points biceps white jpg
Testul simplu care îți arată ce calitate secretă folosești în fiecare zi
Fă acest test simplu și află ce superputere ascunsă ai.
droguri heineken depistate craiova 3 iunie 2025   foto ipj dolj (1) jpeg
Drogurile pentru consum propriu: de ce o amendă nu poate înlocui tratamentul
O analiză semnată de Alex Florin Florența, procuror-șef adjunct DIICOT.