La piscină

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
Zizi și neantul jpeg

Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai fancy. Bazine de înot erau, în general, prin hoteluri (pe lîngă cele de la stadioane, baze sportive etc.). Și acelea se numărau printre locurile cele mai avangardiste și mai cosmopolite din oraș. Aveai impresia, copil ori adolescent fiind, că pășești într-o altă lume. Mai fără granițe.  

În copilărie, m-au dat, mai întîi, la cursuri de înot la Ștrandul Tineretului. Știu că, pentru vremurile de atunci, locul arăta civilizat. Dar eu eram doar un copil de cîțiva ani, nu mai știu exact cîți, preșcolar oricum, obișnuit cu cîțiva oameni și locuri. Care, atunci cînd ajungea într-un mediu nou, cu persoane necunoscute, nu reacționa neapărat bine. Cert e că, din ce-mi mai amintesc și din ce mi s-a mai povestit, în primele trei zile de înot nu am vrut să particip la lecții. Am stat agățată de marginea bazinului și am refuzat să înaintez în apă. Instructoarea, pe care mi-o amintesc vag, chiar le-a spus părințulor mei, și pe bună dreptate, că sînt cam fără speranță (pe atunci, oricum, trăiam într-o epocă în care metodele pedagogice erau mult mai simple și mai directe: nu erai menajat, ori făceai față, ori nu). Din fericire, părinții mei erau avangardiști, nu împărtășeau concepțiile legate de educație ale epocii, așa că au convins-o pe profesoară să mă mai țină la cursuri și să nu mă forțeze.

După încă vreo două zile, cînd au venit să mă ia, veștile s-au schimbat radical: nu numai că mă hotărîsem să-mi iau avînt și să mă desprind de margine, dar nici nu mai voiam să ies din apă. Am absolvit cursul, cu succes. Și de atunci cred că am dobîndit, mai întîi instinctiv, senzația de supremă libertate în apă. Dar și, pe un alt plan, mai superficial, mitul bazinului de înot, ca loc al emancipării.

Cele două senzații erau înrudite: cea a eliberării profunde din apă și cea a libertății mai frivole pe care ți-o dădea mersul la piscină. Cele două s-au intersectat mai dihai cînd am continuat, după cîțiva ani, cursurile de înot la Hotel Mangalia. Aveam vreo 13 ani pe atunci, eram într-o complet altă etapă decît la Ștrandul Tineretului. Eram în faza desprinderii pre-adolescentine, în care orice experiență nouă era bifată pe o imaginară listă a emancipării mele. Hotelul Mangalia avea și o bază de tratament unde veneau oameni din toată lumea să facă ceea ce noi numeam, pe atunci, proceduri. Era cosmopolit, ca un mini-oraș global de astăzi, păstrînd proporțiile.

Cel care făcea cursurile de înot cu noi atunci era chiar directorul sanatoriului. Care nu ne mai arunca în apă, ci ne vorbea frumos și calm, tratîndu-ne dacă nu ca pe niște adulți, măcar ca pe niște persoane capabile să înțeleagă. Ce se lipise instinctiv la cursurile doamnei intempestive de la Ștrandul Tineretului s-a conștientizat la orele lui. Am înțeles exact care sînt mișcările și cum trebuie să le coordonezi cu respirația. Domnul Stănescu – așa cred că-l chema pe directorul sanatoriului, dacă nu mă înșeală memoria – ne-a livrat rețeta magică, cu note de subsol, a înotului de durată: reglarea respirației.

Am învățat, de la el, pe calm, cum să înot bras, nespectaculos, dar durabil. Nici măcar cu capul în apă. Cu capul deasupra, fără să te murezi, fără să-i asasinezi pe cei din jur cu plescăielile și stropiturile tale. Și fără să simți nevoia să te oprești, după ceea ce tot atunci părea infinit de mult timp. Era o senzație de plutire care, în mod miraculos, asigura și o înaintare, pe care nu o mai încercasem niciodată. Care-ți dădea o altă dimensiune a lucrurilor. Care-ți reconfigura limitele și putințele.

Capacitatea asta aproape miraculoasă de înaintare fără efort și-ntr-o continuă euforie te făcea să te simți Superman sau Wonder Woman de cîte ori ieșeai de acolo. Așa puteai să te duci, după bazin, la barul de alături, să te așezi ca o divă (deși erai o fetiță care abia deschidea ochii asupra lumii) pe scaunul înalt de la bar și să ai tupeul să ceri un Pepsi. Pentru că acolo, la mare, da, se găsea, incredibil, Pepsi. Pepsi-ul ți-l dădeau, culmea, într-un pahar lung și subțire, cu gheață și pai. Paharul și scaunul înalt te făceau să vezi lumea mai de sus. Să te simți egala domnilor bronzați și a doamnelor în rochii lungi care vorbeau germana de pe celelalte scaune, deși tu purtai un halat cu pisici și glugă. Ba chiar să-ți treacă prin cap că ai putea lega o conversație cu ei, într-o lume deodată liberă și fără granițe, în care nu se ținea cont de vîrste și de țări.

Experiențele legate de înot nu s-au sfîrșit aici. Despre ele, într-un articol viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Alex Drueke si Andy Huynh veterani americani captivi in Rusia FOTO The Telegraph jpg
Doi veterani americani, mărturisiri tulburătoare despre captivitatea la ruși: „Eram pregătiți să murim”
Doi veterani americani reveniți recent acasă după mai bine de trei luni petrecute în captivitatea forțelor armate ruse fac mărturisiri tulburătoare despre torturile la care au fost supuși în prizonierat și insistă ca Ucraina să fie ajutată în fața agresiunii militare a Moscovei.
Stephanie Keith/Getty Images
Iran, între două revoluții. De la „Allah e mare!” la „Femeie, Viață, Libertate!”
La mijlocul lunii septembrie, ‚poliția morală’ a Iranului, o entitate creată pentru a supraveghea respectarea codului vestimentar adoptat în 1981 (inclusiv purtarea ‚corectă’ a hijab-ului) a arestat o tânără de 22 de ani.
Himars FOTO Shutterstock
Cum încearcă Ucraina să convingă SUA pentru a-i livra sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune
În efortul de convinge administrația Biden să-i livreze sisteme de rachete cu rază de acțiune mai lungă decât cele primite până acum, Guvernul ucrainean oferă acum părții americane o vizibilitate completă și continuă asupra listei lor de ținte rusești, scrie CNN.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia