La mare, cu geamantanul – vacanța in nuce

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
La mare, cu geamantanul – vacanța in nuce jpeg

Merg la mare de cînd mă știu, cu regularitate, ritualuri și tabieturi deja împămîntenite. Stăteam, în copilărie, perioade lungi, într un hotel fix pe malul mării, unde zgomotul ei era o prezență constantă: mi se părea mereu că valurile loveau hotelul și visam cum acesta era inundat.

La mare era ca un fel de „la țară“, un loc căruia îi aparțineam și de care eram legată într-un mod instinctiv, îmi intrase cumva în sînge și-n pori, în subconștient. Chiar și cînd nu eram la mare aveam coșmaruri cu valurile uriașe care acopereau hotelul, dar nu era doar atît. În vise, cît și în viața de toate zilele, mă raportam la mare ca la un loc în care puteai avea, în imaginar, cît și în real, trăiri fundamentale: era decorul (alături de casa bunicilor, printre altele) în care-mi puneam în scenă, instinctiv, angoasele și bucuriile.

Ca și muntele, marea era unul din elementele lumii noastre, în general mici și delimitate, care-și permitea să aibă contact cu lumea cealaltă. Cea neînțeleasă și neexplicată de mințile noastre omenești. Cu necuprinsul și nemărginirea. Cu transcendentul. Venită din orașul în care excesele și îndrăznelile naturii nu prea puteau fi sesizate, camuflate fiind de zidirile omului, întîlnirea cu marea era, pentru mine, copleșitoare.

Ieșită, pe scurt, din micul meu sat al ștrumfilor (chiar dacă acesta se în­tîmpla să se numească București), contactul cu natura dezlănțuită punea în mișcare în mine un buton ascuns: cel spre un alt soi de simțiri decît cele standard, ale vieții zilnice așezate. O percepție mai puțin inhibată și mai aventuroasă a lumii din jur, precum a unei continue călătorii inițiatice. Poveștile pe care le inventau părinții noștri și prietenii lor, despre care am scris cu alte ocazii, erau doar una din formele de manifestare a acestei schimbări.

Ca să faci față unei lumi în contact cu absolutul trebuia să te pregătești serios. Atîta nemărginire nu putea fi domesticită decît prin ritualuri precise. Dacă voiai să ai acces la altceva trebuia să urmezi un set de reguli stricte, inițiatice. Nu era vorba de nu știu ce căi spirituale, ci de unele cît se poate de terre-à-terre: te sculai devreme, ca să prinzi cele mai bune ore de plajă. Te ungeai și te hidratai suficient și constant. Înotai, cît de mult puteai, dar totuși fără să depășești o anumită limită, cea în care mării să nu i se pară că te-mpăunezi cu performanțele tale și că nu mai ții cont de meandrele ei. Dormeai după masă și te plimbai seara pe dig, ca să faci aerosoli. Era ca și cum doar prin gesturi mici și precise puteai să ai măcar iluzia că ții sub un oarecare control imensitatea și imprevizibilul cu care erai confruntat.

Cu timpul, ritualurile astea mi-au devenit indispensabile, deși nu le prea suportam. Lor li s-a adăugat un alt strat, mai puțin utilitar, să-i zicem monden, care regla comportamentul marin în societate. „În societate“ însemna, de cele mai multe ori, seara, pe faleză, pe terase sau pe la parcurile de distracții. Acolo aveai ocazia, chiar prea din plin (sigur, depindea de loc și de sezon), să te întîlnești cu ceilalți semeni ai tăi care veniseră la în­tîlnirea cu absolutul.

Modul lor de a-l lua în stăpînire era, de cele mai multe ori, cel gregar: în grup, în special în grupuri mari, e mai greu să ai senzații pe care, altfel, nu le-ai putea duce (senzațiile de altceva, de gol, de micime). Grupurile mari și vesele, carnavalescul, kitsch-ul însoțitor, pînă la urmă benign, duceau totul într-o zonă suportabilă și accesibilă cît mai multora.

Ca să faci față și băii de uman chitit pe „distracție“ cu orice preț, precum și ritualurilor anterior menționate, trebuie să te prezinți cu recuzita necesară. Pe vremea cînd mergeam cu mama mea, cu trenul, îndesam respectiva recuzită în două geamantane uriașe maronii, din ceva ce părea piele. Luam cu noi, acolo, „totul“, de la haine de plajă și de zi la unele de seară, loțiuni și hapuri, jucării și cărți. E drept că trăiam într-o lume în care sistemul nu-ți oferea mare lucru, iar tu, ca individ, tindeai să-l suplinești pe cît puteai. Mergeam cu trenul și, ca să dăm jos cele două geamantane, trebuia să rugăm mereu pe cineva să ne ajute (da, veți spune că mama mea era elitistă sau răsfățată, eu însă cred că a fost pur și simplu o femeie bravă și supraviețuitoare într-o societate abjectă).

Tradiția geamantanului (ce-i drept, redus la unul singur) uriaș s-a păstrat și pentru mine. Constat că nu pot pleca la mare fără conținutul magic al unui geamantan tot maro, dar nu din piele, și pe roți. E ca și cum doar el mi-ar garanta reușita vacanței, pe toate planurile deja pomenite. Problema e că, anul ăsta, l-am luat după mine pe același gemantan, cu același conținut, doar pentru trei zile. Aproape ca nici nu mi-am dat seama. Pentru mine, marea și kit-ul ei de supraviețuire au rămas aceleași, indiferent de durată.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.