La boală

Publicat în Dilema Veche nr. 432 din 24-30 mai 2012
Spital, în Franţa jpeg

Timpul bolii e, evident, altul decît cel cotidian, al rutinei zilnice. Se poate spune că reprezintă cealaltă extremă, în raport cu o axă imaginară, faţă de timpul sărbătorii.

Cînd suferi de o boală, să-i zicem „obişnuită“ (adică nu, Doamne fereşte, mortală sau fără leac), nu mai poţi să te refugiezi în reconfortantele – în suficienţa lor – tabieturi cotidiene. Dacă atunci cînd e o sărbătoare le întrerupi pentru celebrarea acesteia, pentru a te pregăti de bucuria pe care o aştepţi, în cazul bolii – trebuie să te lupţi. E un timp al luptei, în anumite momente o bătălie vajnică, dură, serioasă; în altele, după ce „focul cel mare“ se mai domoleşte, una a aşteptării şi a răbdării: aştepţi să te faci bine, să „ţi se dea voie“ să te reîntorci la activul timp de zi cu zi.

Nu e uşor să supravieţuieşti acestui timp neprietenos. Întîi, trebuie să treci cu bine de perioadele de suferinţă fizică propriu-zisă, în care eşti redus, mai mult sau mai puţin, la stadiul de… trup: te lupţi să-ţi scadă febra, cu durerile de gît, de burtă sau de ce-or mai fi, cu oboseala, cu ameţeala, cu sfîrşeala… N-ai cine ştie ce timp de… suflet; cînd trupul îţi cere atenţie stringent, devine, brusc şi agresiv, personaj principal. Animalizat şi mecanizat, eşti prea ocupat cu propria zacere, ca să mai ai timp de lamentări.

Cînd nu eşti tu cel bolnav, ci doar cel care îl asistă pe acesta, teoretic, e mai uşor. Dar, dacă e vorba de o persoană foarte apropiată, cum ar fi de un copil, e la fel de greu, poate mai greu. Pentru că suferinţa cuiva drag e mai greu de dus decît a ta însuţi: cînd o ai pe a ta, în punctele ei culminante, nu-ţi mai dai seama de ea, nu te mai „ridici deasupra“ ca să evaluezi lucrurile, ţi-o trăieşti şi gata. Cînd e cineva iubit în joc, eşti empatic cu persoana respectivă, aşa că, în felul tău, suferi odată cu ea.

Ce e mai neplăcut atunci cînd te afli în această postură e neputinţa. Neputinţa ta, dacă nu ca observator, măcar ca îngrijitor, de a accelera mersul vindecării. Sigur că dacă faci un ceai, storci o lămîie sau eşti atent ca medicamentele să fie luate la timp, ai o contribuţie concretă.

Dar nu e suficient. Cu toată contribuţia ta cu tot, omului respectiv tot îi mai e rău, febra tot mai creşte, şi sentimentul inutilităţii tale, aşijderea. Treptat, cu cît orele, şi uneori chiar zilele, avansează în cadrul aceluiaşi timp bolnav, neputinţa te face să capeţi atitudini mai înţelepte. Înveţi să ai răbdare, să-ţi creezi o stare anume cu care nu numai să rezişti la situaţie, ci să-i faci şi bine celui bolnav. Te rogi, dacă eşti credincios.

Culmea e că, abia după ce te-ai resemnat, toate „metodele“ tale încep să funcţioneze. Ca şi cum ai fi trecut pragul, ai fi trecut cu bine şi încercarea asta.

După care încep zilele mai bune, în cadrul aceluiaşi timp în paranteză, în standby. Bolnavul nu mai zace continuu, începe să se mişte. Mănîncă. Are chef de poveşti şi jocuri. Timpul bolii îşi permite, cînd iese din zona „roşie“ a pericolului, să intre într-una de intersecţie cu cel al sărbătorii: se creează o rutină care nu mai stă sub semnul suferinţei, ci al timpului liber, al răgazului.

Începe să fie plăcut, boala devine ca o vacanţă, în care oamenii împărtăşesc tabieturi comune, tabieturi neutilitare în sensul cotidian la cuvîntului: îşi permit „luxul“ jocurilor, al adăstării la filme şi seriale, al unor lecturi la care, altădată, nici n-ar fi visat..

Din nefericire, tocmai după ce şi acestea se împămîntenesc, descoperi că, de fapt, boala a trecut. Doctorul ţi-o confirmă, ţi-o confirmă şi starea fostului pacient – care acum nu e numai vioi şi pe picioarele lui, dar s-a întors şi la vechile (mici) tare de comportament, care, desigur, se pierduseră pe undeva la boală…

Şi faza asta trecînd, lucrurile se întorc la normal: normalul cotidianului de multe ori plat, şi repetitiv. Sigur, odată ieşit din lupta cu boala, directă sau aproape directă, nu mai eşti chiar la fel: cumva, eşti îmbogăţit. Dar şi mai tăbăcit, asemenea celor întorşi din încă un război.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.