La 20 și ceva de ani, atunci și acum

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Zizi și neantul jpeg

E ciudat cînd realizezi că odrasla ta capătă vîrste cu care încă te mai identifici. Nu că aș mai avea acum 20 de ani, nici că m-aș situa pe undeva prin apropierea acestei vîrste. Doar că, deși pare de necrezut, ceva din mentalitatea de la 20 de ani îți rămîne într-un cotlon obscur și te-mboldește cînd ți-e lumea mai dragă.

Pe la 20 și ceva de ani, în general, îți începi viața. Sună ca un loc comun, este și un loc comun, dar așa se și întîmplă. Termini facultatea, dacă faci vreuna, și – vrei, nu vrei – trebuie să-ți cîștigi pîinea în vreun fel. La 20 de ani încă eram „prizoniera” epocii ceaușiste, care-și tîrîia ultimele zbateri. Tocmai atunci era mai periculoasă, pentru că, deși nu știa ce o așteaptă, pacă ar fi intuit. Drept urmare, își strîngea lațul și așa mult prea strîns. În 1988 și 1989 chiar o duceam rău. N-am simțit asta datorită părinților noștri, care știau să ne ferească, amortizînd loviturile de toate felurile care se abăteau asupră-ne. Părinți care au găsit căi suprarealiste să se descurce și care au știut să ne dea senzația că putem supraviețui, că viața merge înainte. Și asta, cel puțin în cazul mamei mele, fără compromisuri în adevăratul sens al cuvîntului.

Era frig în case, îngrozitor de frig, dar ne-am descurcat: dădeam drumul la aragaz (gazele, în general, mergeau) și făcuserăm rost de un aparat de încălzit, o improvizație, evident, dar totuși sigură (s-a dovedit, din fericire) de la institutul de proiectări unde lucra unchiul meu. De altfel, institutul ăsta al lui a fost mereu providențial, o sursă de supraviețuire constantă. Acolo exista, printre altele, aparatul miraculos numit xerox. Xeroxul era esențial pe atunci: nu doar pentru că așa puteam avea toate cursurile de la facultate la care nu mă puteam duce ori cărțile de la bibliotecă pe care nu le puteam prelungi. Ci pentru că așa puteai avea acces la multe din titlurile interzise aici, care apăreau în Occident și care circulau într-o lume intelectuală subterană. Nu era vorba numai de cele care criticau sistemul, ci și de unele din domenii – precum ezoterismul, de pildă – pe care cenzura de atunci le considera nocive.

Locul de muncă al unchiului meu a devenit, pentru mine, standardul întreprinderilor socialiste. Era doar un institut de proiectare, dar totuși… Intram, de cîte ori ajungeam pe acolo, într-o sală destul de mare, cu vreo – nici nu mai știu – șapte-opt oameni, fiecare la planșeta lui. Mereu aveau cafele pe masă, mereu ieșeau la cîte o țigară să discute, mereu făceau bancuri sau se mai ducea cîte cineva să ia ceva de mâncare, ba chiar, uneori, mai veneau diverse doamne să vîndă una și alta, un fard, un pulover... Imaginea asta mi-a rămas în minte drept prototipul „serviciului” socialist: mi se părea chiar simpatic, aș zice. Era asemănătoare imaginii despre căsnicie pe care mi-o inspiraseră bunicii mei: de fapt, un șablon lipsit de substanță, dar eram prea naivă ca să înțeleg asta la vîrsta de atunci.

Habar n-aveam cîte nu se ascundeau pe sub imaginea aparent idilică, în care toate merg ușor. Cîte conflicte, compromisuri și sfori trase. Eu știam doar perspectiva unchiului meu, care nu a fost membru de partid, ba a refuzat și să intre in Frontul Unității Socialiste, un organism născocit de regim pe ultima sută de metri, nici nu mai știu exact de ce. Probabil pentru ca și cei care nu erau membri de partid să fie încartiruiți în alt fel. La fel cum, în cazul căsniciei, în afara colaborării să-i zicem economice și a schimbului de replici acide ce putea părea comic, nu eram în măsură să văd durerea și tristețea care se ascundeau pe sub toate astea. Și nici iubirea ori pasiunea.

Pe lîngă frig, era tot mai acută foamea. Mama se chinuise să-și păstreze relațiile la „bursa neagră”, dar și astea necesitau timp și bani. Timp ca să-i „vrăjești” pe respectivii furnizori. Era un mic compromis moral și aici, totuși: ca să le rămîi client, ca să te sune de fiecare dată cînd venea „marfa”, nu era suficient să ai bani. Era OK, dar, cumva, oamenii voiau și să fie băgați în seamă, luați în considerare, tratați pe picior de egalitate de clienții lor intelectuali. Era, poate exagerat spus, o ură de clasă ascunsă, sau hai să-i ziem antipatie, care ieșea la supafață în dorințe de genul ăsta: hai să ne tragem de șireturi, că sîntem toți frați. Era o relație de putere acolo, mascată într-una jovială: un mic colaboraționism de supraviețuire. Eu fac frumos, îți zîmbesc și mă conversez casual cu tine, și tu-mi dai de mîncare. Asta deși îți dau și bani pentru asta, bani mai  mulți decît aș fi dat pe respectivul produs oficial, în comerț. Doar că acolo nu se găsea. Sau se găsea doar cu o mult mai mare pierdere de timp, cu cozi de ore, cu sculat la 5 dimineața și pus scăunelul la locul lui, cu discuții interminabile, de multe ori conflicte cu alți tovarăși de suferință abrutizați de condiția lor. Așa că, dacă îți dădea mîna și făceai față la genul ăsta de relații, alegeai, mai curînd, micul compromis moral.

Urmarea în articolul viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Şoferii nu vor mai putea parca gratis în centrul Bucureştiului
Începând cu luna august şoferii nu vor mai putea parca gratis pe locurile amenajate în centrul Capitalei sau pe trotuar, a anunţat viceprimarul Stelian Bujduveanu. Potrivit lui, serviciul va fi digitalizat se vor pune parcometre şi bariere automate, iar cei care parchează pe trotuar vor fi sancţionaţi.
image
Un apropiat al lui Kadîrov susţine că cecenii „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu îi va opri” VIDEO
Un apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, Magomed Daudov, preşedintele parlamentului cecen, afirmă că unităţile cecene care luptă în Ucraina „vor merge înainte până la Berlin” dacă „Putin nu le va opri”.
image
Firmă IT din Cluj implicată în eşecul unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video din istorie
Problemele tehnice care au dus la eşecul lansării unuia dintre cele mai aşteptate jocuri video - Cyberpunk 2077 - ar fi fost cauzate de Quantic Lab, o firmă IT din Cluj, arată Forbes în ediţia internaţională. Articolul a declanşat o serie de mărturii de la angajaţi ai companiei, dar şi o reacţie a Quantic Lab.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.