Kuib la Cumpătu

Colegii din redacţie îmi spun, de fiecare dată cînd mai vreau să scriu despre Cumpătu (deja celebrul cartier din Sinaia unde, pe vremea lui Ceauşescu, era o Casă de Creaţie – loc de întîlnire al scriitorilor, actorilor, muzicienilor şi plasticienilor vremii): „Iar...?“

Iar. Cumpătu e un soi de „ţară“ a copilăriei mele, locul în care îmi petreceam cea mai mare parte din vacanţe, unde mi-am făcut prieteni şi unde mi-am trăit primele idile. Şi unde am învăţat ce înseamnă viaţa în comunitate şi cum te poţi adapta la ea. 

După ’89, am revenit la Cumpătu într-o nouă copilărie: cea a copilului meu. Datele problemei se schimbaseră, însă, radical: mai existau doar foarte puţine vile ale creaţiei, majoritatea fuseseră retrocedate proprietarilor. La fel se întîmplase şi cu cele ale partidului (am uitat să spun că o parte a Cumpătului era a partidului comunist: conţinea vile de vacanţă pentru demnitarii vremii de atunci). Senzaţia generală era de... sfîrşit şi paragină. 

Asta se întîmpla pe la începutul anilor ’90. Ani în care, ţin minte, ne-am dus să ne jucăm în curtea unei superbe vile părăsite (se spunea că acolo stătea Dăscălescu), care avea o grădină senzaţională şi un leagăn – un fel de casă mai de lux a vrăjitoarei din pădure, cu toate atuurile uneia din poveşti. Perioadă în care şi „instituţiile“ locale se degradau văzînd cu ochii, pierzîndu-şi funcţionalitatea: Restaurantul Vînătorul zace şi acum în paragină, devenind loc de joacă al copiilor locali; fostul club, unde, pe vremuri, vedeam filme şi jucam popice, e, acum, casă particulară. 

Perioadei de prăbuşire, a început, foarte încet, să-i urmeze una de dezvoltare. Vechea cantină a devenit Restaurantul La marmote, unde, în ciuda denumirii inadecvate local (ar fi trebuit să se numească La urşi, pentru că urşii căutători în gunoaie au fost, destul timp, o realitate a locului), se mănîncă bine. Au apărut vreo două-trei pensiuni. Un magazin, ba chiar şi o biserică. Şi, nu în ultimul rînd, două hoteluri. 

Primul a fost Piatra Şoimului, situat chiar vizavi de fosta cantină. M-am bucurat că există (de dragul Cumpătului), dar nu pot spune că mi-a plăcut cum arată. Recent, însă, hotelul şi restaurantul lui şi-au schimbat proprietarul: familia Rădulescu, actualii lui „stăpîni“, obişnuiau să vină la Cumpătu cînd erau mici. 

Relaţia afectivă cu locul i-a făcut să vadă altfel lucrurile: şi-au dorit, pe bune, să facă din Cumpătu un loc în care se întîmplă ceva... Au scris chiar şi un soi de profesiune de credinţă în sensul ăsta: „Să redăm cartierului Cumpătu din Sinaia farmecul pe care îl avea pe vremea copilăriei noastre. Să creăm Locul în care oamenii să se adune pentru o seară de teatru sau jazz, recital de pian sau expoziţie de fotografie şi nu numai... pe scurt, în următorii cinci ani să facem din Cumpătu din nou un loc viu!“.

Cine este familia Rădulescu? Am cunoscut-o doar pe Mădălina, despre care am aflat că e mamă a doi copii şi cu un al treilea pe cale să se nască. Altfel, din propria ei prezentare aflu că „Piatra Şoimului este astăzi un business de familie. Cînd l-am preluat, nu aveam experienţă în turism, ci în industria bancară, în cea de resurse umane... experienţă în servicii... în antreprenoriat şi experienţă... de client!“.

Mădălina m-a invitat la un concert de jazz în Kuib: aşa se numeşte acum restaurantul Hotelului Piatra Şoimului. Denumirea i se potriveşte, arată ca un posibil cuib, înăuntru e o atmosferă caldă, cu mult lemn şi multă lumină. Concertul a fost o revelaţie, deşi era o trupă despre care, mea culpa, nu ştiam nimic: The Power of 5 (Jimmy Cserkesz, Alex Munteanu, Petra şi Michael Acker, Toma Dimitriu).

Vocea Petrei Acker a fost, de fapt, revelaţia. Şi mi s-a părut incredibil că am auzit-o... la Cumpătu. În bunul şi bătrînul meu Cumpătu, în care, altădată, puteam cel mult să-l ascultăm pe Ştefan Bănică Jr. (unul dintre copiii de atunci) cîntîndu-ne din Beatles la cerere, în timp ce mîncam bezele, în faţa cantinei de odinioară. Sau în Poligon, în faţa tradiţionalului foc. Unde acum s-a înălţat Hotelul Cumpătu, autointitulat „The best in Sinaia“. Dar despre acesta, cu altă ocazie.