Jurnal din anii '70

Înainte de recentul Tîrg de Carte am primit o rugăminte care m-a bucurat, dar şi mirat, în acelaşi timp: un fost profesor din facultate, de pe vremea de aur a orelor de latină, Liviu Franga, m-a rugat să-i prezint o carte. Un roman.

M-a bucurat pentru că orele de latină de la sfîrşitul anilor ’80 au fost, pentru mine, cele mai frumoase din facultate, dar şi una din perioadele aproape perfecte, îmi permit să spun, din viaţa mea. În primul rînd, datorită profesorilor de atunci, I. Fischer, Gabriela Creţia, Mihai Nichita, Dan Sluşanschi, Traian Costa (dintre care, din păcate, cei mai mulţi nu mai sînt), a formidabilei lor erudiţii şi a modului plin de har prin care o împărtăşeau.

M-a mirat pentru că, iniţial, m-am gîndit că dl Franga a lansat un roman legat, cumva, de Antichitatea clasică. Şi nu mă simţeam deloc destul de specialistă pentru a-l prezenta.

Romanul s-a dovedit complet altceva decît prevăzusem: Jurnal din anii ’70 (editura TIPARG, 2011). Al unei adolescente din România anilor ’70: Clara Iacob, elevă la Liceul „Gheorghe Lazăr“.

Interesantă alegere, din partea unui bărbat, şi clasicist. Citind jurnalul, am descoperit, cu încîntare, că recunosc în însemnările Clarei propriul meu stil din jurnalele mele de sfîrşit de ani ’70, început de ani ’80. Căci, mărturisesc, am fost, cel puţin pentru o perioadă, o fanatică a scrisului în caietele chinezeşti de atunci, cu coperţi de mătase.

„Luni 4 ianuarie. Am fost cu Dona. Am mîncat îngheţată de 3 lei de ciocolată. Am fost la tata la spital. L-am luat şi am cumpărat banane de 50 de lei.(...) Dona mănîncă la mine. E f. drăguţă.“; „Miercuri 13 ianuarie: „N-am mai făcut nimic. Am citit Civilizaţia aztecă de L. Vaillant. Interesantă. (...). La şcoală, nimic. (...). Tipa de lucru e o proastă şi o tîmpită!“; „Duminică, 17 ianuarie. Am terminat Pe aripile vîntului. M-ar cam fi deprimat sfîrşitul dacă n-ar fi telefonat (la fixul fixului) Virgil!“

Cam aşa sună prima parte a Jurnalului. Recunosc, în ea, de pildă, apelativele naiv tranşante de „f. drăguţă“, sau dimpotrivă, de „tîmpită“; obsesia cantităţii şi a unei absurde exactităţi; a notaţiilor aparent degeaba; lecturile epocii, gen Pe aripile vîntului – la care se adaugă referiri la filmele (Moby Dick cu Gregory Peck, Jane Eyre cu Orson Wells, Blow up-ul lui Antonioni), piesele de teatru (Leonce şi Lena, Enigma Otiliei...), muzicile (Beatles, Joan Baez, Donovan, Dalida), sporturile (baschet, patinaj, badminton), trataţiile (gogoşi, covrigi, halviţă, îngheţată, frappe), hainele (pantofi de catifea raiată de 55 de lei, fuste maxi împrumutate de la mama), ba chiar şi bancurile epocii..

Portretul epocii se conturează din mici elemente de realia, mărunte detalii consumiste, fără a se lansa în speculaţii politice sau religioase (deşi, la un moment dat, este menţionată o discuţie cu un profesor care le spune, la şcoală, „Christos a-nviat!“, Clara îi răspunde că a citit Biblia, iar în dialogurile ei de mai încolo cu băiatul de care se îndrăgosteşte face mereu referire, implicită, la Dumnezeu).

Toate acestea, conturate într-un pattern prezent cam în fiecare însemnare a Jurnalului, mi s-au părut interesante pînă la un punct: punct în care eram gata să o acuz pe Clara de suficienţă şi lipsă de imaginaţie. Noroc cu propriul portret, ce apare la un moment dat în jurnal, care a salvat-o: acolo ea se descrie ca potrivită, nici frumoasă, nici urîtă, dar simpatică, dorind fericirea, dar ştiind că nu o va putea avea, iubind cîteodată totul, altădată deloc.

De cînd se îndrăgosteşte de colegul ei, Erich, Clara începe să-şi dea măsura unei alte laturi a personalităţii ei, mai romantică, mai profundă, mai metafizică. Cea de-a doua parte a jurnalului devine chiar palpitantă, se citeşte în cheia, mereu de succes, a iubirilor imposibile, cu personaje dificile precum Erich (cu un background familial cu probleme, tată alcoolic, ratat etc).

Iubirea nefericită pentru Erich îi adaugă Clarei acel grăunte de tragism, de suferinţă iniţiatică necesară maturizării ei şi profunzimii personajului. Dar şi transformării unui document de epocă într-un roman interesant.