Julia Roberts şi Elizabeth Gilbert
Julia Roberts a fost eroina adolescenţei mele prelungite (sau cu siguranţă una dintre ele): personajele ei mi-au împrumutat şi imprimat o serie din idealurile romantice facile prin care, în general, „trebuie“ să treacă orice fată medie care se respectă. Pretty Woman (1990, regia Garry Marshall) – Cenuşăreasa anilor ’90 – este unul dintre acestea. Altele sînt reprezentate de justiţiara din The Pelican Brief (1993, Alan J. Pakula), activista (în sens bun...) Erin Brockovich (2000, Steven Soderbergh), feminista din Mona Lisa Smile (2003, Mike Newell), nonconformista din My Best Friend’s Wedding (1997, P.J. Hogan), sau „cealaltă“ din Closer (2004, Mike Nichols). Meritul Juliei Roberts, în mai toate aceste filme, nu e excelenţa: ci alegerea unor personaje cu care publicului îi e uşor să se identifice. Personaje aparent comune, prototipuri la îndemînă pentru spectatori; dar, în acelaşi timp, nuanţate şi apropriate de delicateţea-sexy a Juliei Roberts. În aşa fel încît mai toate au reuşit să iasă din convenţional.
În filmul lui Ryan Murphy, Mănîncă, roagă-te, iubeşte (Eat Pray Love, 2010), după cartea lui Elizabeth Gilbert, Julia Roberts are, din nou, un rol care ar putea fi memorabil. Cartea lui Elizabeth Gilbert este perfectă pentru fetele care şi-au petrecut adolescenţa în prezenţa personajelor Juliei Roberts: le duce evoluţia mai departe, de astă dată pe calea spirituală, dar, cumva, tot după reţete. Idilele în sine nu mai pot fi răspunsul la căutările existenţiale feminine. Quest-ul merge către o împlinire mai complexă: întîi găsirea propriei identităţi, a păcii cu tine însăţi, şi apoi, abia, a armoniei într-o relaţie.
Liz, eroina cărţii şi a filmului, nu se regăseşte în căsnicia sa. Aşa că divorţează, atipic; fără vreun motiv dramatic sau, măcar, dinamic: soţul nu o înşeală, ea nu se îndrăgosteşte de altul. Cauzele hotărîrii ei sînt pur şi simplu... conceptuale: e o chestiune de opţiune existenţială. Personajul Juliei Roberts din Eat Pray Love reprezintă maturitatea celorlalte eroine ale ei anterior menţionate. Demersurile interioare tind să le înlocuiască pe cele exterioare; filozofiile iau locul pasiunilor şi cugetările, impulsurilor.
Liz poate fi văzută ca eroina maturităţii noastre, a celor care am pierdut timpul visînd la... idile verzi pe pereţi cu Julia Roberts cea fîşneaţă şi fermecătoare de dinainte. Acum, în rolul Liz, Julia e mai serioasă, mai meditativă. Dar, din păcate, şi ceva mai palidă. Şi-a mai pierdut din „strălucirea“ de odinioară. Parcă postura serioasă, uşor fanată, gata să se bucure, dar cu încetinitorul, nu i se potriveşte cine ştie ce.
De altfel, s-ar putea să nu fie vina ei, ci a filmului. Pe cît de mult mi-a plăcut cartea, pe atît de puţin m-a „zguduit“ filmul. Nu pot să spun că mi-a displăcut: doar nu a avut puterea să mă atingă în vreun fel – nici emoţional, nici estetic. Poate numai în ultima parte, în care e înviorat de un actor special (Javier Bardem).
În rest, în celelalte părţi, nici partenerii Juliei Roberts nu mi s-au părut cei mai potriviţi. Nici fostul soţ, nici David, nici prietenul ei din Ashram. E adevărat că, privită în ansamblu, atmosfera din fiecare dintre locurile în care se petrece iniţierea eroinei e corect redată, i se prinde „spiritul“: şi în cea italiană, în care Liz învaţă un joie de vivre cu accent culinar; şi în cea indiană, unde limitele accesului ei la spiritualitate sînt clar delimitate.
Şi cu precădere în cea indoneziană, unde atît joie de vivre cît şi spiritualitatea se întrepătrund în mod liber şi firesc. Care, în combinaţie cu găsirea partenerului potrivit (care poate că s-a întîmplat chiar datorită combinaţiilor celor două) duc la soluţia existenţială ideală.
Cartea Elizabethei Gilbert oferă soluţii posibile persoanelor cu zbateri existenţiale. Filmul lui Ryan Murphy e doar o palidă oglindire a acesteia. Iar Julia Roberts – diva anilor de foc ai unora dintre noi – poate că ori nu e potrivită pentru un astfel de rol introspectiv, ori reflectă, pur şi simplu, starea la care am ajuns, în ultimul timp, cei din generaţia ei – una mai temperată.
