Iubirea e testul pentru curaj
„Cred că te-am inventat la mine în cap”, spune un vers al poetei Sylvia Plath, ales drept motto al filmului maghiar Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată, scris și regizat în 2020 de Lili Horváth. Pare a descrie și experiența de viață a Mártei, un neurochirurg ajuns la vîrsta de mijloc, care alege să se întoarcă din New Jersey la Budapesta, după aproape douăzeci de ani. Pentru un bărbat, după cum intuiește directorul spitalului care o angajează, care știa că era foarte apreciată peste Ocean și că, teoretic, nu ar fi avut nici un motiv pentru a reveni acasă.
Din discuția pe care Márta o are cu terapeutul ei aflăm că, cu cîteva luni în urmă, cunoscuse pe cineva la o conferință din SUA, un alt doctor legat de care a fost convinsă, încă de dinainte de a-i vorbi, că pe el l-a căutat toată viața. Chiar dacă nu ar fi putut spune pe loc că asta este dragoste, la 40 de ani putea ști cu certitudine că nu a mai simțit așa ceva înainte. Au petrecut ziua împreună și, fără a schimba numere de telefon, și-au dat întîlnire peste exact o lună, la ora 5 după-amiaza, la piciorul din vechea Pesta al Podului Libertății. El, însă, nu a mai venit. Cînd l-a căutat la spital, nu a recunoscut-o.
Pînă și femeile deștepte fac lucruri stupide, crede vechiul profesor al Mártei, dar aș spune că acest film este, mai degrabă, unul despre curaj, acel curaj care face lumea să se învîrtă. O femeie aflată la jumătatea drumului a înțeles că o șansă ratată poate fi ultima care ți se dă, că „nimic de pierdut” înseamnă și „totul pentru a cîștiga”, că uneori lucrurile ies din a doua sau a treia încercare, dacă faci ce ține de tine. Deja și-a dat întîlniri la care nu s-a mai dus sau la care nu a apărut celălalt, ori a venit și a stat puțin, ori a ajuns și a rămas vreme lungă; a făcut multe călătorii cu avionul în speranța că va găsi ce caută sau, din contra, pentru a uita; nu a răspuns la telefon sau a sunat prelung la numere rămase nealocate; a alergat după taxiuri, a sărit din ele, a plîns sau a dansat pe stradă; a schimbat țări, orașe și locuri de muncă pentru o chimie despre care în unanimitate se spune că nu poate dura; a mințit voit sau de nevoie și a comis erori, cu cele mai bune intenții. A închiriat un apartament numai pentru că fereastra dădea unde trebuie, ca Márta, despre care proprietarul presupune, după ce o măsoară din priviri, că a venit cu siguranță acolo să răvășească existența cuiva.
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu. Personajele imaginare ne însoțesc în fiecare zi, chiar dacă uneori pe cealaltă parte a drumului, pas cu pas, pînă cînd coborîrea lor în realitate aproape că nici nu mai contează. Așa cum și din amintiri rămîn cu noi senzațiile, nu faptele. E o anumită tandrețe în felul în care cadrele sînt alese și curg în acest film, nimic nu e strident sau în plus, de la început pînă la ultimele cinci minute fabuloase, iar Budapesta în sine este un partener în dansul dintre real și imaginar.
Într-unul dintre desenele bizare pe care terapeutul i le arată Mártei, ea vede un personaj de sex nedefinit purtîndu-și inima cu totul în afara corpului, în fața lui. Abia după 40 de ani avem acest curaj de a ne sfîșia pieptul în două și, fără să ne pese de ridicol, de a umbla cu inima la vedere, de parcă ar fi o broșă fără apărare. Învățăm că nu există emoții greșite, ci doar unele ceva mai greu de dus. Că începem să cîștigăm cînd îl transformăm pe „din cauza” în „datorită” și că, în fond, nu e nimeni „de vină” pentru nimic. Că e decisiv felul în care alegem să ne spunem povestea, dar că ea este mereu importantă pentru că noi contăm. Orice procent de reușită mai mare ca zero ne convine, ne agățăm de el și așa ajungem la mal, cu răsuflarea tăiată.
Pulsul lumii bate altfel de la jumătatea vieții, plin, neacoperit de zgomotele de fond. Celor mai tineri le-aș spune că se îndreaptă în direcția bună – uneori, dacă ești nu foarte norocos, cît, mai degrabă, extrem de curajos, personajele din mintea ta coboară în realitate, pentru o perioadă nedeterminată, traversează drumul și te întîlnesc în locul potrivit, la ora stabilită. Și știu cu certitudine asta pentru că mi s-a întîmplat.
