Irealităţi din lumea-tapet

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Cui i e frică de educaţia sexuală? jpeg

Uneori, ce vezi în jur, cu propriii tăi ochi, devine mai ireal decît ce nu ți apare atît de evident. Cred că Ana Maria Sandu, în romanul ei Aleargă, spunea (dacă-mi amintesc corect din adaptarea după roman pe care am văzut-o) că, atunci cînd alergi, lumea din jur îți apare ca un tapet.

Eu, una, în ultimul timp, alerg tot mai mult și trăiesc tot mai acut senzația asta de tapet. Adică tot înaintez, așa, într-o goană parcă tot mai nebună, din iureșul căreia percep ca spectacol tot ce-i pe margini. Nu că nu m-ar atinge (de multe ori mă atinge chiar foarte tare), dar tot accelerînd și mărind turația, intru mai tare în ipostaza de Forrest Gump, care vedea și trăia lucrurile fără neapărat să le înțeleagă (sau lucrurile îl trăiau pe el).

De pildă, într-o duminică m-am dus la alt mall decît micul meu mall uman din cartier (Vitan), într-un mall pe care, atunci cînd l-am descoperit, nu mă mai săturam să-l parcurg și să-l descifrez, ca un Badea Cîrțan nimerit într-o Romă a consumismului – și anume AFI. Țin minte cum mă rătăceam mai tot timpul prin el și, atunci, cînd descopeream vreun maagazin nou, cădeam în extaz ca o gîsculiță.

Cu timpul, l-am „internalizat“ ca pe un cinema mai mare, cu bufet mai bun (poți bea sucuri naturale acolo). Așteptînd în fața caselor de bilete, am văzut, deodată, oamenii din jur și am descoperit o serie de persoane care păreau aproape ireale, niște măști care păreau să ilustreze fix citatul shakespearian cu „All the ­world is a stage“. Erau în special doamne și domnișoare, care arătau impecabil, erau slabe și frumoase, bine îmbrăcate, doar că fețele lor erau atît de perfect machiate încît păreau ireale, cu părul lor lung și negru și cu hainele așijderea. Mai-mai că îți venea să le atingi, să vezi din ce sînt făcute, dar, în același timp, ți-era frică să nu se prăbușească. Unele dintre femeile perfecte aveau alături și cîte un bărbat din altă lume: imens, în negru, cu o barbă îngrijită. Împreună, stăpîneau cu ștaif universul de mucava al mall-ului: cînd comandau la Starbucks, erau atît de… „profi“! Nu ar fi confundat niciodată „Venti“ cu „Grande“ și știau exact, nu ezitau, cînd vînzătoarea îi întreba ce aromă să aibă cafeaua.

La același mall, uitîndu-mă în preajmă, am descoperit că, pe lîngă mine, cealaltă observatoare care mai exista era o doamnă prelungă, de tip Modigliani în mizerie, cu ochelari, cu un trenci și o căciulă de blană cu urechi pe cap, avînd în față o revistă de integrame. Ea avea, în ciuda aparențelor, un aer mulțumit și integrat. În fond, se afla și ea, ca și mine, la mall, duminica, în rîndul lumii. Nu chiar zîmbea, dar parcă era mereu pe cale. Nu „consuma“ nimic. În acel moment m-am întrebat, totuși, cu oarecare, recunosc, îngrijorare, dacă varianta doamnei în cauză e singura alternativă la fetele Barbie pe brunet din preajmă.

Noroc că, tocmai în acel moment, prin fața ochilor noștri a trecut un elefant. Înalt, suplu și îmbrăcat în pluș. Semăna cu cei ai formației Coldplay din cîntecul „Paradise“, unul din preferatele mele, doar că era băiat. Desigur, nu era decît un biet om îmbrăcat în elefant care făcea reclamă la Toortitzi. Dar a fost suficient ca să ducă mai departe absurdul situației, spre un supranatural consumist, grotesc și, pînă la urmă, comic.

Și pe stradă, tapetul-lume se tot schimbă. Primăvara îl face suportabil și constat că și alții simt asta: în locuri în care, după lăsarea serii, nu era mai nimeni, acum sînt destui oameni, cu cățeii lor cu tot. Oameni dintre care tot mai mulți, de diverse vîrste, au părul roz, verde sau mov și nimeni nu se mai zgîiește la ei, așa cum o făceau la copilul meu, care a avut, printre primii (!), părul albastru. Atît de pionier în domeniu încît, la coaforul unde i s-a făcut operațiunea, care a durat vreo patru ore, s-au strîns mai toți angajații să ajute la o asemenea capodoperă. Și el m-a sunat să-i mai aduc bani, pentru că suma pentru așa ceva depășea orice imaginație. Iar la festivalul de filme de groază de la Biertan, unde am fost împreună, localnicii îl rugau să se pozeze cu ei, cum se pozau cu ursul.

În cartierul meu, în care, cînd m-am mutat, nu era mai nimic, încep, în sfîrșit, să mai înflorească afaceri. Aproape de Piața Traian a apărut ceva scăldat într-o lumină mov, care se cheamă Madlene. Și, desigur, nu poate fi decît o cofetărie. Nu am reușit s-o prind deschisă, dar văzută și așa, pe dinafară, în lumina ei ireală, mi-a crescut inima-n piept. Pentru că zona asta părea definitiv fără speranță. Ca să nu mai spun că a apărut și o Zahana Zexe, așa cum, cu încîntată mirare, mi au semnalat vecinii mei din bloc (doi din seria de pensionari pașnici), oprindu-se aproape cu venerație în fața localului și privindu-l, fără să le vină să creadă.

În schimb, singurul bancomat din zonă, care părea să fie numai al nostru, ascuns în spatele unui bloc, într-o lume ce părea paralelă, a dispărut. Dar nimic nu poate fi fără de pată, iar lumea-tapet, slavă Domnului, continuă să ne lase paf cu irealitățile ei…

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.