Intermezzo-uri şi deturnări

Publicat în Dilema Veche nr. 554 din 25 septembrie - 1 octombrie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Deşi pe vremea lui Ceauşescu, părinţii m-au educat, atunci, ca pe un copil al zilelor de acum - în copilăria mică şi un pic mai mare, mă tîrau mereu la tot soiul de activităţi, care de care mai benefice pentru sănătatea mea fizică ori mentală: gimnastică medicală (în grupe de copii care făceau, printre altele, căţeluşi cu cozile sus şi broscuţe), exerciţii de ochi (unde vedeai doi băieţaşi, care, la un moment dat, se suprapuneau), ore de engleză şi apoi de franceză... Eu eram un copil liniştit şi, singură la părinţi fiind, eram genul care învăţase să nu se plictisească niciodată. Atîta timp – cum ar comenta azi psihologii de serviciu – cît nevoile emoţionale erau satisfăcute (şi erau din plin, părinţii mei excelau la chestia asta), o cameră plină de jucării, cum aveam eu acasă, dar şi o curte aproape goală, cum aveam la bunici, mi-erau suficiente să-mi umple timpul. Posedam, oricum, imaginaţie: cea mai grozavă unealtă de jucat dintre toate, care nu mă abandona niciodată – singura ei problemă fiind că, uneori, o lua razna peste graniţele permise şi punea niscaiva probleme morale (dar îi învăţai limitele din mers...). Lumea de obiecte mici şi aparent imobile se punea în mişcare una-două, datorită acestei imaginaţii. La fel, în curtea cu cîteva flori, ziduri şi poteci, o minge bătută la perete putea oferi nebănuite perspective (de la „dacă reuşesc să o bat la zid de 121 de ori la rînd, mă iubeşte“, pînă la scenarii de poveşti între două lovituri de picior...).  

Revenind: de cîte ori mă purtau pe la diversele activităţi (care, de altfel, se desfăşurau sub oblăduirea unor persoane cît se poate de plăcute...), nu-mi doream decît să se întîmple ceva în locul respectiv. Nu catastrofic, ceva minor, dar care să contramandeze acţiunea prevăzută şi regulamentară.  

Pe scurt, programul strict – repet, deşi plăcut – dintr-o perioadă a copilăriei, în loc să mă disciplineze, m-a dezorganizat definitiv. La maturitate (dacă poate fi numită aşa perioada cînd termini facultatea, la 21 de ani, şi vrei să te apuci de lucru), nu m-am putut adapta nici unei slujbe cu program fix. Angajată în locuri cu program destul de lejer, m-am apucat să-mi concep singură propriile orare, foarte amănunţite, de genul: „Ora 7 – sculare; ora 7,30 – gimnastica de dimineaţă, 30 de minute; ora 8 – cititul ziarelor; ora 8,30 – citit chestii teoretice“ etc. 

Problema, însă, s-a dovedit următoarea: cu cît mai amănunţite erau programele, cu atît mai dezastruoasă era respectarea lor. Impulsul de a face pe invers era mai puternic decît dorinţa de conformism: chiar dacă eu, singură, îmi impusesem programul, tot eu eram cît se poate de fericită să îl calc. Un spirit distructiv şi, mai ales, absurd, de rebeliune, mă făcea să fac lucrurile pe invers. Exact ca la examene: în perioadele de dinaintea lor am citit cel mai mult din viaţa mea, dar ceva aproape cu totul diferit decît ceea ce era obligatoriu... Deturnările erau delicioase şi-ţi dădeau un sentiment de putere. (E adevărat că, după un timp, acesta se transforma într-unul de vinovăţie şi neputinţă, cînd vedeai că nu eşti capabil să-ţi duci treburile la bun sfîrşit.) La fel – intermezzo-urile.  

În programul de atunci, intermezzo-urile erau drumurile între locuri. Îmi plăceau la nebunie drumurile astea, ori cu bunicul meu, care alerga ca vîntul, cu uriaşa-i servietă purtătoare de orice pe umeri, ori cu tatăl meu, care mă... teleporta imediat ce puneam piciorul în troleibuzul 82 de atunci, într-o lumea paralelă, a imaginaţiei noastre comune... Drumuri în urma cărora, sincer, nu-mi doream să ajung niciunde. Iubeam mult mai mult drumul în sine decît scopul lui, care mi-era destul de indiferent.  

Parcursul mi-a devenit, cu timpul, în orice m-am apucat să fac, mai important decît rezultatul. Rezultat care se pierdea undeva în ceaţă. O deformare a percepţiei capătului de drum. Deformare pe care o conştientizez şi mă străduiesc s-o remediez. Şi care mi-a revenit în minte şi în scris în urma unui drum parcurs recent: un drum în sine, pînă-ntr-un oraş de provincie şi-napoi, oraş în care nu a trebuit să rămîn deloc. Un drum în buclă, aproape fără capăt (în cazul în care punctul de pornire nu se pune).  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.