În inima lucrurilor și deasupra lor

Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
Zizi și neantul jpeg

Uneori, cînd ți-e lumea mai dragă, nu-ți ies lucrurile chiar cum ți le‑ai fi dorit. Ci taman pe dos. Te lovește, brusc, cîte-o neputință fizică.

E ciudat cînd ți se-ntîmplă chiar ție. E cam ca atunci cînd căzusem de pe bicicletă și mă uitam, cu ochii căscați, la mine cea de pe jos – eu, cealaltă, cea detașată de situație și pe post de spectator – fără să-mi vină să cred ce vedeam. Sentimentul predominant era unul de jenă: ia te uită, eu sînt eroina principală a acestei jalnice, patetice situații; nu mai sînt spectatorul boacănelor altora, ca atunci cînd te uiți la știri; acum, am făcut-o chiar eu.

E ciudat, spuneam, cînd devii chiar tu subiectul știrii, nu cel care o privește sau cel care o face. La un moment dat, anumite lucruri, neplăcute și uneori chiar grave, ți se-ntîmplă ție. Prima senzație, cum spuneam, e una de ridicol, de jenă că te afli într-un rol principal: așa m-am simțit cînd eram la liceu, în clasa a X-a, și a venit cineva să mă anunțe că tatăl meu a murit. În momente de-astea se duce sentimentul realității, ești deasupra, glisezi peste toate brambura, mai ciocnindu-te de pereți, între tine și realitate e un tampon de fum dens, devenit un fel de vată de zahăr incoloră și amară, prin care glasurile și gesturile celorlalți nu prea te mai pot atinge; îi vezi, dar ești în alt plan.

Așa mi s-a întîmplat și cînd s-a îmbolnăvit mai rău mama, cînd a început perioada dură, parcă știam exact ce o să urmeze, cum se va desfășura. Și funcționam, atunci, pe baza unui paradox: pe de o parte, eram nu simplă actriță, ci actriță într‑un rol principal, hiperactivă, funcționam la turație mai mult decît maximă, ca o jucărie chinezească din copilăria mea a cărei cheie o dădeai peste cap din exces de zel; și, pe de alta, în tot acest vîrtej, eram purtată precum Dorothy de ciclon și mă situam mereu cumva și deasupra lucrurilor, într-o poziție de veșnică uluială că așa ceva ni se poate întîmpla, mie și familiei mele.

Uneori, uluiala asta poate avea și o latură comică: detașarea de situația neplăcută poate lua forma unui rîs isteric, o bună dispoziție asemănătoare, poate, celei a lui Mercutio din Romeo și Julieta, care rîdea, chiar și cînd murea, chiar și de el însuși. Un astfel de rîs mi s-a-ntîmplat mie, copil fiind, la cutremurul din 1977, după toată zguduiala, urmată de coborîrea, în trombă și pe întuneric, pe niște scări pline de cioburi și apoi descinderea la bunici, care stăteau la casă. Rîsul marca frica, ascundea trauma și făcea digerabilă o situație, altfel, incertă și terifiantă: nu știam dacă vor mai urma replici și, practic, descoperisem pe viu frica de moarte.

Ori chiar eroică, fără să-ți dai seama, mai curînd în sensul inconștienței, precum în noaptea de 21 decembrie. Eroică, poate, în interpretarea unei povești de azi. În realitate, n-a fost, în ceea ce mă privește, nimic eroic. Am fost în Piața Universității, aproape de scările Teatrului Național, în noaptea de 21 decembrie. Am fost pentru că așa a părut să fie în firea lucrurilor, „s-a mers“, fără prea multe întrebări și dileme. Eram studenți și era cumva subînțeles că asta urma să facem. Nu că trebuia, ci că urma să facem. Era ca un fir, precum drumul din cărămidă galbenă din același Vrăjitor din Oz, care ne arăta calea. Cît am stat în piață cu scutierii undeva în față (nu eram în primele rînduri, ci prin mulțime), n-am avut aproape nici o clipă sentimentul pericolului. Pur și simplu nu-mi trecea prin cap, nu-l concepeam. Atunci nu eram deasupra lucurilor, ca în cazul căzăturii de pe bicicletă: eram în inima lucrurilor ca și cum aș fi fost deasupra lor. Trăiam o irealitate reală. Chiar și cînd au început să tragă în jos, după 12 noaptea, și am fugit, tot într-o irealitate eram.

Cea mai acută senzație de detașare am avut-o după un accident de mașină, în care ne-am tot învîrtit și apoi am intrat într-un parapet. Am scăpat intacți, pare-se, mașina însă, nu. Pînă să vină cineva să ne tracteze, cît timp stăteam sprijiniți de un gard pe marginea drumului și urmăream alte mașini cum treceau și chiar cum s-au învîrtit asemenea nouă, dar fără să intre în parapet (probabil drumul era alunecos ori era ceva pe el, n-am făcut investigații, deși ar fi trebuit), mă simțeam de-a dreptul precum Sam din Ghost cînd îl urmărea pe Carl: precum cineva prezent-absent, care era acolo, dar nu putea să acționeze.

Toate astea mi-au revenit în minte după cîteva neajunsuri fizice, nici măcar prea grave, ci pur și simplu sîcîitoare, care m-au bîntuit de sărbători. Nu-mi venea să cred că eu eram cea care, de astă dată, suferea de ceva și care le făcea pe toate cu încetinitorul, că eram restricționată în mișcările mele și că nu prea mai puteam muta munții… De astă dată cred că am căzut de deasupra lucrurilor fix în realitatea lor și am realizat că, uneori, îmi vine și mie rîndul să fiu, deocamdată parțial, în stand-by. Ieșind un pic din mine, mi-am realizat neputința și limitele. După care am intrat la loc și m‑am străduit să-mi văd de treabă cu limitele astea cu tot, pe cît se poate.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.