Vocaţia triajului cultural - Paris, rue de l’Exposition -</i>
În august Parisul respiră. Nu că turiştii n-ar da buzna să înghită kilometri de muzee sau străzi cu faţade haussmaniene, ci pentru că parizienii sînt plecaţi în vacanţă. În urma lor, găseşti locuri de parcare lîngă turnul Eiffel, la supermarketuri cozile sînt acceptabile, iar dacă trimiţi mesaje, ţi se întorc politicos, pe mail, mai încercaţi peste vreo trei săptămîni... Doar pe rue de l’Exposition, în arondismentul 7 al Parisului, forfota n-a amorţit nici măcar în august. Strada " un coridor subţire, rotunjit la un capăt de pasajul boltit spre fîntîna lui Marte " răsună de vorbe. În limba română şi în limba unor minorităţi ale României. Institutul Cultural Român, Consulatul şi Ambasada României la Paris îşi aliniază faţadele pe aceeaşi parte a trotuarului, din cînd în cînd transformat spontan în scenă deschisă pentru zgomotoase tablouri domestice. Un copil ghemuit pe mijlocul străzii urlă ca din gură de şarpe. Dinspre Consulat, mama " pesemne " se năpusteşte, printre fuste, şi-l bumbăceşte direct pe caldarîmul din faţa fostului Palat al contesei Martine de Béhague, din 1939 fastuos sediu al Ambasadei române. Urletele se înteţesc.Vecinii francezi de pe rue de l’Exposition nu mai ies de mult pe la geamuri să vadă ce e. De peste umărul clădirilor haussmaniene, Doamna de Fier priveşte... pătrat. Uşa Institutului Cultural Român se deschide şi o siluetă discretă aduce în stradă o farfurie plină cu biscuiţi. Glazura de ciocolată face minuni: copilul apucă repede un biscuit şi se refugiază în uşa Consulatului. Zeul Războiului de pe Fîntîna lui Marte din capătul străzii poate pleca în vacanţă. Alături, în spatele uşii vecine cu cea a Consulatului, miresmele atestă clar că ICR din Paris nu şi-a luat vacanţă: miroase a cafea, a vopsea şi a calculatoare încinse. Întîlnesc pe coridor doi tineri francezi care vor să studieze medicina în România şi nu ştiu pe unde s-o apuce. O franţuzoaică "
