Victoria realismului socialist (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 575 din 19-25 februarie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

– despre cîteva chipuri ale interpretării –

Led Zeppelin, Fellini, Pink Floyd, Tarkovski, Yes, Antonioni, Genesis, Golding, Dostoievski, Beatles, Ginsberg etc. Încheiam articolul de săptămîna trecută cu aceste nume, doar cîteva „piese“ grele din lunga listă a „parolelor sacre“ care ne fac să „ne recunoaştem între noi“, să ştim că „sîntem de-ai noştri“, să ne simţim într-o „zonă de siguranţă“. Cu ani în urmă, numele de mai sus, plus încă multe altele, ne făceau să ne simţim şi cumva imunizaţi, apăraţi de ravagiile realismului socialist. Dar, în procesul de construire a acestei „bariere imunitare“, mulţi dintre noi ne-am identificat pentru eternitate cu parolele sacre. Ele nu numai că ne-au construit, dar au creat în jurul unora dintre noi nişte ziduri de netrecut. Zidurile astea se măsoară într-o nostalgie extrem de complicată, în care se amestecă regretul pentru tinereţea pierdută, cu senzaţia că „mai mult de atît nu se mai poate scrie/cînta/compune/regiza“. Realismul socialist şi felul în care trăiam ne-au mobilizat atît de mult încît să respingem însăşi ideea de realitate, iar presiunea capodoperelor care ne-au construit ne-a făcut să pierdem speranţa că există viaţă şi dincolo de giganţii aşezaţi la temelia a ceea ce sîntem. Un soi de sedentarism al ideilor a pus stăpînire pe noi, o lene oblomoviană s-a pogorît în anii de după 1989, o lehamite şi o neîncredere atotcuprinzătoare au pus stăpînire pe o lume care trăieşte cu senzaţia că timpul capodoperelor a trecut, a pierit, s-a prăbuşit în neant.

Realismul socialist – metamorfozat în patriotism „sănătos“, deghizat în filmele istorice, în spectacolele şi în literatura cu „şopîrle“ – a cîştigat cumva şi dincolo de nostalgia pe care unii o au, atît de firesc, faţă de propria tinereţe. Iar acest cîştig nu se zăreşte atît prin supravieţuirea „valorilor“ pe care le cultivă revoluţionar, cît prin faptul că a produs un soi foarte complicat de pagube colaterale. Iar una dintre marile pagube e tocmai un soi de ideologizare a ceea ce noi credeam că e complet în afara ideologiei. Fugeam de ceea ce ni se livra pe post de „realitate“, ne refugiam în contrabanda culturală, dar, finalmente, ideologizam ceea ce consumam în spaţiul de refugiu. Nu am consumat capodoperele care ne-au construit, deschizîndu-ne spre lume şi spre generozitatea de a primi cultura ca pe un fel de a fi. Nici nu am fi avut cum. Trăiam într-un stat care interzicea aşa ceva. Am devorat capodoperele copilăriei şi tinereţii noastre, cu foamea celui care nu are acces la o realitate suportabilă, cu furia deţinutului, cu lipsa de speranţă a naufragiatului. Ele sînt, pentru noi, nişte comori sortite să rămînă pentru vecie ferecate în nişte cufere pe care le tîrîim după noi de-a lungul întregii vieţi. Sufletele acestor comori nu au ieşit din lăzile grele şi nu au umplut cerurile felului nostru de a fi, cu fîlfîitul de aripi al ideilor supuse riscului de a trăi în libertate, în mediul… natural din care au venit. La noi, ele au populat un soi de grădină zoologică ascunsă, un tezaur inestimabil pe care îl vizităm pe ascuns.

Folosim numele capodoperelor care ne-au construit, ca pe formule de recunoaştere între noi, aşteptînd să găsim înţelegere, alinare şi confort. Sîntem între „de-ai noştri“, dacă sîntem de acord unii cu alţii că vremea capodoperelor a trecut, că această vreme aurorală e tinereţea noastră, şi că lumea de acum se îndreaptă, zburdînd, spre extincţie. Sîntem între „de-ai noştri“, dacă vehiculăm la nesfîrşit aceleaşi titluri de albume şi componenţe de trupe, aceleaşi filme, cărţi şi spectacole legendare, cu siguranţa suverană că „aşa ceva nu se mai poate face acum“. Şi tot între „de-ai noştri“ sîntem, dacă ne manifestăm intransigent la adresa oricărui lucru ce ar tulbura „ordinea firească“ a lumii, felul în care „sînt date“ toate cele ce se văd sau nu se văd pe planeta asta. Aici, în acest univers, apare atît de firesc să spui ceva de felul: „Eu nu înţeleg cum poate cineva să nu placă… aşa o muzică, aşa o carte, aşa un film, aşa un spectacol.“ Şi, evident, urmează un titlu care face lumină, stîrneşte aprobare pentru vorbitor, şi nesfîrşit dispreţ pentru ignorantul care nu ştie ce-i aia „valoare“. Aici, deseori, a judeca o operă, a interpreta e ca şi cum te-ai situa de o parte sau alta a unei baricade. Se mobilizează moşii şi strămoşii, demnităţile, istoria şi devenirea fiecăruia dintre noi. Nu e glumă. Interpretarea e o chestie de viaţă şi de moarte. O părere te poate condamna definitiv.

Căutarea oricărui drum al cunoaşterii a căpătat alte dimensiuni. Nu căutăm frumuseţea jocului interpretării, gratuitatea şi minunăţia spectacolului ideilor. Căutăm „de-ai noştri“, locuri unde ceea ce spunem trebuie să primească aprobare, să fie tratat cu familiaritate. Avem nevoia de a bate la uşi deschise, de a cînta în cor acelaşi cîntecel. Există un extaz al sedentarismului ideilor, o erotică a aprobării, o orgie a mobilizării nostalgiilor. Dar există şi consecinţele acestor plăceri adînci. Un soi de anxietate faţă de lumea din afara grupului de consens, o angoasă a sfîrşitului iminent al tuturor lucrurilor, o spaimă faţă de „felul în care merge lumea asta“. Iar energia degajată în jur de aceşti oameni deştepţi şi educaţi e ca o gaură neagră care înghite tot. Orice rază de lumină şi orice speranţă. La noi, dacă nu ţi-au plăcut, la un moment dat, un film, o carte, un concert, rişti să rupi prietenii de-o viaţă. O părere contrară e egală cu a-ţi fi trădat camarazii de front. Nu e nimic rău în faptul că ne uneşte un anumit fel de a vedea „cultura“. E trist că nu pricepem nevoia depăşirii stării de şoc posttraumatic. Pe-asta n-o punem la calcul, între lucrurile care ne unesc.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.