Un colţ din vechiul Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 287 din 13 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ceea ce se numeşte tot mai des societatea civilă, adică oamenii cumsecade care, fără să jinduiască după o funcţie profitabilă, îşi iau libertatea de a interveni solidar în viaţa publică, au început să ducă o luptă împotriva acelor întreprinzători ale căror sentimente faţă de aspectul istoric al Capitalei sînt la nivelul scăzut al inteligenţei lor şi care, de aceea, gîndindu-se numai la interesul lor, construiesc un oraş nou peste cel vechi. La sfîrşitul lunii trecute am putut citi în presă despre încă o încălcare a regulamentelor care protejează patrimoniul bucureştean. O petiţie a fost chiar pusă în circulaţie, pe adresa Ministerului Culturii, a Primăriei Muncipiului şi a Primăriei sectorului 3, pentru a protesta contra unui bloc de 17 etaje care ar fi să apară pe strada Mântuleasa, pe locul de la numerele 7-9. Acolo au existat pînă în 2002 mai multe construcţii, între care chiar fosta şcoală primară din epoca haretiană, care, fiindcă Mircea Eliade învăţase acolo, era o mîndrie pentru locuitorii cartierului de cînd acesta a intrat în literatură datorită nuvelei Pe strada Mântuleasa. Demolarea lăsa să se prevadă intenţia de a înfige acolo un bastion modern, între case care, în majoritate, n-au decît parter şi etaj, aşa cum se clădea acum o sută de ani. Dar Mântuleasa şi străzile din jur formează o zonă protejată (nr. 22). Asta înseamnă că, pentru orice nouă construcţie, este îngăduită doar o înălţime sub 13 metri, fiind oricum necesară o aprobare specială, ca să asigure conformitatea cu Planul Urbanistic Zonal. Cu toate acestea, un PUD (plan urbanistic de detaliu) a fost avizat de arhitectul sectorului, Ştefan Dumitraşcu, la 6 noiembrie 2009, pentru un bloc de 17 şi altul de, respectiv, 10 etaje. Cum l-a obţinut "Leader Properties" nu se ştie, dar se poate bănui, cu neghina pesimismului ce ne-a fost înrădăcinată de alte experienţe asemănătoare. Din fericire, domnul Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, a declarat că respinge acest aviz ca ilegal. O lecţie de istorie nu va fi de prisos pentru domnul Dumitraşcu şi pentru investitorii străini sau indigeni. Strada Mântuleasa există de la începutul veacului al XVIII-lea, iar numele ei este unul din primele care se pot identifica pe harta oraşului nostru. Acest nume feminin, pe care puţini îl mai înţeleg astăzi, a fost al stăpînei locurilor, aşa cum o Mogoşoaie a dat numele ei "podului" care a devenit mai tîrziu Calea Victoriei. Fie că deţinea această proprietate ca zestre sau ca moştenire de la soţul ei, jupîneasa Stanca era văduva lui Manta "cupeţul", adică negustorul. Manta este un nume grecesc. Cel care-l purta era fiul lui Matei portarul, deci slujbaş al curţii domneşti, avea o soră, Maria, ce se va căsători cu Frîncu căpitanul, şi un frate, Mihai călăraşul. Fiind hagiu, întors din pelerinajul la Ierusalim, se apucase să clădească o biserică în 1732, dar ea n-a fost gata decît în 1734, după moartea sa, aşa că nu figurează printre ctitori, unde, în schimb, apar fiica sa, altă Marie, şi ginerele, Nae Rătescu, boiernaş dintr-o familie care a avut mai multe proprietăţi de-a lungul Podului Tîrgului de Afară (Calea Moşilor). În jurul bisericii, care s-a păstrat şi este înscrisă pe lista monumentelor istorice, s-a înfiripat o mahala, zisă "la Mântuleasa", care, după douăzeci de ani, număra 53 de case. Locuitorii ei, care, în 1810, erau vreo 250 " români, greci, sîrbi, ba şi cîte un armean " par să fi fost mai ales din personalul militar al curţii, dar şi comercianţi, ţărani de curînd veniţi, precum şi clerici, fiindcă era acolo un metoh al mănăstirii Căldăruşani. O restaurare a bisericii a avut loc în anii 1924-1930, cu fonduri adunate de la enoriaşi cu dare de mînă, personalităţi reprezentative pentru fizionomia cartierului, de exemplu, Gh. Ionescu-Siseşti, marele agronom, sau deputaţii D.R. Ioaniţescu şi Vasilescu-Valjan. Frumoasa zugrăveală br

inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?

Parteneri

sebastian stan foto getty images
Sebastian Stan confirmă un rol-surpriză în „The Batman Part II”: îl va interpreta pe Harvey Dent
Actorul american de origine română Sebastian Stan a confirmat că va face parte din distribuția filmului „The Batman Part II”, regizat de Matt Reeves. Stan va interpreta personajul Harvey Dent, procurorul care devine celebrul antagonist Two-Face.
FotoJet (72) jpg
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
O vacanță de vis s-a încheiat dramatic pentru doi tineri londonezi cu o carieră de succes în lumea financiară. Elicopterul privat în care se aflau s-a prăbușit și a fost cuprins de flăcări la aterizarea pe insula Sifnos.
Autotun SU-76 expus la Muzeul Militar Național  „Regele Ferdinand” din București (© Mircea87 / Wikimedia Commons)
Tunuri în loc de hrană: cum a plătit România comunistă factura alianței cu Moscova
Anul 1944 a însemnat ocuparea completă a României de către trupele sovietice și locuitorii au ajuns să fie parte din lagărul comunist. Urmau două procese dragi dictatorului de la Kremlin: eliminarea dușmanilor poporului și continuarea revoluției mondiale.
horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop miercuri, 19 august 2026. O zi cu provocări pentru Berbeci și întâlniri neașteptate pentru Tauri
Miercuri, 19 august 2026, Berbecii și Taurii vor avea parte de situații neașteptate. Unii se vor confrunta cu situații tensionante, în timp ce alți nativi vor cunoaște oameni noi. Iată ce au pregătit astrele pentru fiecare zodie în parte!
cornea enache 6307 jpg
Andrei Cornea și Marian Enache vor fi din nou în aceeași barcă
La puțin timp după ce a ocupat locul 1 pe națiuni la CE de la Varese (Italia), lotul național de canotaj seniori pregătește participarea la Campionatul Mondial de la Amsterdam (Olanda), care se va desfășura săptămâna viitoare. Ca noutate, Marian Enache și Andrei Cornea vor concura din nou la dublu.
elevi in clasa shutter jpg
O învățătoare a părăsit grupul de WhatsApp al clasei. Reacția revoltată a unei mame a stârnit o dezbatere: „Cu ce drept îi scrii?”
Mama unei fetițe care trece în clasa a II-a a stârnit o dezbatere aprinsă după ce a povestit că învățătoarea a decis să părăsească grupul de WhatsApp al clasei și să transmită anunțurile prin intermediul mamei care este administratorul grupului.
image png
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Litoralul românesc a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai discutate subiecte atunci când vine vorba despre prețuri. Tot mai mulți români se plâng de sumele pe care trebuie să le scoată din buzunar pentru câteva zile de vacanță la Marea Neagră, iar printre cei care au remarcat scumpirile se
Térence Atmane jpg
Cadourile bizare primite de un tenismen: de la un sutien la fanul care i-a pus dispozitiv de urmărire
Jucătorul francez de tenis Térence Atmane a simțit pe propria piele cât de grea este celebritatea. După ce a intrat spectaculos în Top 70 ATP anul trecut, el a fost asaltat de fanii din întreaga lume, care i-au făcut cadouri care mai de care mai originale.
Centrala de la Cernavoda  Sursa Nuclear Electrica facebook jpg
Consumul maxim ajunge la 7.400 MW. Producția internă și importurile compensează oprirea Centralei de la Cernavodă
Situația energetică a României este stabilă, iar capacitățile disponibile de producție și import pot compensa, cel puțin în această săptămână, indisponibilizarea ambelor unități ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă,