Uluitoarele aventuri ale unui oltean în Arabia (I)

O!, tu, preacinstite cititor care poate că pe spinarea cămilei n-ai urcat niciodată (spre deosebire de mine, cum se va vedea), ai aşadar bunăvoinţa şi primeşte cu bine această nouă epistolă pe care ţi-o trimit din micul & cochetul & bogatul emirat al Qatar-ului, pe unde drumurile vieţii – şi ediţia a IX-a a Conferinţei pentru Dialog Interconfesional de la Doha – mă aduseră încă o dată. O!, tu, care poate eşti relativ zgribulit în aceste zile de noiembrie pe plaiurile tale europene, cît n-aş vrea să primeşti măcar puţine dintre cele 30+ grade Celsius ce se vîntură ziua pe aici printre frunzele prăfuite ale palmierilor, în acest minion stat peninsular mîngîiat pe coaste de apele calde ale Golfului Persic (sau Arabic, cum se vede de pe malul unde mă aflu eu) şi dintr-ale cărui străfunduri (din partea sa de N-E) se scot şi se vînd preţioase gaze naturale, care-au făcut din Qatar un lider în domeniu – este al treilea furnizor mondial de gaze şi totodată primul exportator de gaz natural lichefiat (LNG). 

Aferim, rămîne meritoriu cum acest emirat s-a profilat, în ultimul deceniu, drept un pol politic şi economic greu de ocolit al Orientului arab (şi amintesc, în context, că Excelenţa Sa dl Salem Abdulla Sultan Aljaber, ambasadorul Qatar-ului la Bucureşti, este, de cîţiva ani deja, poate cel mai activ diplomat arab în ţara noastră). Cu o politică externă abilă, cuminte şi cu minte, Qatar-ul a menţinut relaţii echilibrate cu state care altfel se încruntă unele la altele – cum ar fi Arabia Saudită şi Iranul, de exemplu; la fel, sursele mele spun că ceva negocieri dintre Hamas-ul palestinian şi statul Israel, de vor ieşi la lumină, tot prin Qatar vor fi fost mediate. Cum tradiţionalele centre ale lumii arabe au trecut prin diverse tulburări în istoria recentă (Libanul şi Irakul din anii ’70-’90, Egiptul şi Siria în zilele noastre), Qatar-ul se profilează ca fiind steluţa în urcare a galaxiei arabe. În chiar aceste zile, în care umilul meu răvaş pleacă spre domniile voastre, premierul qatarez s-a implicat serios într-un efort al Ligii Arabe de a găsi o ieşire cît de cît onorabilă din situaţia complicată în care se află preşedintele Başar al-Assad al Siriei – în măsura în care această ieşire ar mai fi posibilă, dat fiind faptul că, totuşi, regimul sirian e responsabil de moartea recentă a cca 3000 de opozanţi. Aliat al SUA, Qatar-ul, din micuţa sa armată, a dat totuşi cîteva sute de soldaţi (plus cîteva avioane, plus vreo 400 de milioane de dolari) care şi-au făcut bine treaba în recenta campanie anti-Gaddafi din Libia – unde, spunea recent şeful de Stat Major local, ei ar fi acţionat ca mijlocitori între forţele rebelilor şi NATO. Liniştit la el acasă şi deschis către lume (inclusiv prin postul TV Al-Jazeera, care de-aici emite), Qatar-ul – aşa cum vă mai scriam pe la finele lui mai a.c., la precedenta mea viziă – priveşte calm evoluţiile acestei primăveri arabe care nu ştim cînd se va termina, sau cum. Şi în tot acest timp îşi vede de proiectele sale de viitor, pentru că are destule – cum ar fi, pe termen scurt, organizarea unui summit mondial al petrolului, în decembrie a.c., sau, pe termen mediu, preparativele pentru Campionatul mondial de fotbal din 2022 (pentru care în Qatar se vor construi nouă stadioane noi, cu un sistem de aer condiţionat alimentat de energie solară). 

Dar să nu înţelegi de-aici, o! cititorule, că bărbaţii şi femeile Qatar-ului (voi mai vorbi despre acestea din urmă) chiar nu au nici o grijă. Ba au: cum ar fi, de exemplu, căderea estimată a creşterii PIB-ului de la un spectaculos 15% (în acest an) la un prognozat 5,1% în 2012 – ca urmare, printre altele, a extinderii previzibile a ofertei de combustibili fosili la nivel mondial, în viitorul apropiat (o să mai revin în epistola mea la subiect). Sau, o altă grijă: – cum statul qatarez a investit în ultimii zece ani în toată lumea (exemple europene: în minele de aur ale Greciei; celebrul magazin londonez Harrods; 17% din constructorul german de maşini Volkswagen; echipa de fotbal PSG din Franţa; bănci în Luxemburg ş.a.) – e de văzut cum Qatar-ul va gestiona pe mai departe atît profitabilitatea propriilor investiţii cît şi prestigiul şi influenţa pe care ele le aduc. Şi poate că nu e departe ora în care o să aflaţi despre ceva prezenţă qatareză chiar prin România. 

Cum spuneam, o conferinţă dedicată politicii religiilor m-a adus acum la Doha, răgaz pentru a degusta iarăşi ceaiuri verzi mentolate, în pacea unor zile în care noaptea cade repede (pe la 18 h) şi răsăritul vine grăbit (pe la 5 h). E cald şi plăcut afară – atît de cald încît o energică tovarăşă de conferinţă mi-a propus, întîlnindu-mă-ntr-o seară în lift, să... 

Ajuns aici cu firul poveştii, strănepotul Şeherezadei văzu lumina zorilor mijind şi, sfios peste poate, tăcu.

(va urma) 

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. Scrie pe blogul Geopolitikon.