„Ţiganizarea“

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

În ultimele zile, de la izbucnirea scandalului în care este implicat fratele şefului statului, termenii „rom/romi“ au dispărut aproape cu desăvîrşire, lăsînd loc unui entuziasm general al revenirii termenilor „ţigan/ţigani“. Printr-un mecanism psihologic simplu, ideea împărtăşită de majoritate pare să fie că „mai rău decît atît nu se poate; mafia ţigănească a ajuns în văzul lumii acum, la vîrful statului.“ Lehamitea şi frustrarea ating cote de cod roşu, acuzele vin în valuri, iar atmosfera generală conţine în subtext convingerea că, aici, totul e pierdut, nu se mai poate face nimic, fatalitatea care ne însoţeşte din zorii descălecatului nu va dispărea niciodată, merităm să fim de rîsul lumii şi să vieţuim la periferia umbroasă şi insalubră a lumii civilizate.

E drept, la noi, „rom/romi“ nu s-au bucurat niciodată de o prea mare popularitate. Pentru mulţi, cuvintele astea nu desemnează decît nişte entităţi pur teoretice şi profund gratuite, la care trimit terminologia „ridicolă“ a corectitudinii politice şi „limba de lemn a stufoaselor şi ineficientelor documente europene, complet desprinse de realitate“. Dincolo de reculul oarecum firesc de la impunerea unui anumit fel de a vorbi despre ceva sau cineva, aici e vorba şi de impresia multora că „rom“ se suprapune devastator peste „român“, distrugînd iremediabil o „imagine“ – altminteri, profund iluzorie şi deseori izvorîtă din mici sau mari crize de delir patriotic – a unui popor „care revine la familia lui europeană“. Ei bine, mulţi dintre noi cred că nu revenim la familia asta pentru că „ţiganii“ ne strică imaginea şi „lumea îi confundă cu noi“. Mai mult, ideea de „ţiganizare“ e extrem de răspîndită, ea articulîndu-se în zona exprimării fricii profunde că „ei“ ne-au contaminat – prin manele, comportament antisocial, idealizare a hoţiei, obscenitate publică, agresivitate, respingerea ideilor de igienă şi salubritate – transformîndu-ne în ceva ce noi nu sîntem, sub nici o formă.

Dar cei care cred cu atîta ardoare în faptul că sursa neîmplinirilor noastre e „ţiganizarea“ nu fac decît să-şi dispreţuiască profund, fără s-o spună, propriii compatrioţi de origine etnică „albă“, „sănătoasă“. E un soi de acceptare a faptului că o minoritate, considerată periferică şi rudimentară, a reuşit o performanţă colosală, influenţînd determinant o majoritate venită din adîncul istoriei culturale a lumii europene civilizate. Cu alte cuvinte, „ţiganii“ au reuşit ceea ce nu le-a ieşit, vreme de secole, „hoardelor invadatoare care au pîrjolit în valuri aceste meleaguri de legendă, pe care vieţuieşte un popor călit într-o istorie zbuciumată şi, deseori, nedreaptă.“  

Revenirea entuziastă, din zilele astea, la „ţigan/ţigani“ e, dincolo de o satisfacţie a răbufnirii resentimentului, un soi de răzbunare inconştientă asupra celor care se fac vinovaţi de eşecurile majorităţii. Aici totul e extrem de vag, de ceţos şi de încîlcit. Pentru că, oricît am căuta, oricît am da-o pe „istorie nedreaptă“, poziţie geografică „la zona de contact a marilor puteri“, avuţii furate, lipsă de şansă, ajungem şi la fundul sacului unde, de cele mai multe ori, ne descoperim, pînă la urmă, tot pe noi înşine. Şi tot înconjuraţi de „fatalitatea“ care ne-a însoţit din zorii istoriei şi pînă acum. E momentul în care ne acuzăm pe noi înşine de laşitate, lene, gust etern pentru hoţie, indiferenţă faţă de norme igienice elementare – vezi realitatea zdrobitoare a veceului din fundul curţii –, lipsă de caracter şi continuă trădare a partenerilor şi a aliaţilor. Un mecanism elementar de apărare ne îndreaptă imediat spre pararea acestui gînd venit din străfunduri. Şi, deşi recunoaştem, uneori în gura mare, că „ţigăneala“ face parte din noi, trebuie să găsim un vinovat în imediata apropiere – „ţiganii“ care ne-au contaminat.

Evident, orice minoritate – indiferent de natura ei! – îşi creează o reţea, mai mult sau mai puţin ocultă, de presiune la adresa majorităţii. E un mecanism firesc. Dar nu în asta constă totul. Cînd chemi Poliţia – pentru că „ţiganii“ au blocat strada cu corturile şi mesele de la o nuntă, făcînd o hărmălaie de nedescris, sau pentru că „ţiganii“ fac petrecere în bloc sau la casa de alături şi muzica urlă apocaliptic pînă în zorii zilei, cînd începe bătaia şi se lasă cu cuţite, săbii şi pistoale – iar oamenii legii sînt neputicioşi în faţa „acestor elemente certate cu legea“, nu e un triumf al „mafiei ţigăneşti“, ci un eşec dur al tuturor cetăţenilor unei ţări. Există, în modul cel mai natural – dincolo de nedreptate şi discriminare – şi o presiune simbolică a majorităţii asupra oricărei minorităţi. Presiunea asta nu conţine tocmai valorile pe care le evocăm zilnic şi le deplîngem absenţa cronică.

Noi înşine nu acceptăm ideea contemporană de justiţie. Dar cerem „puşcărie“ după cît ne e de antipatic cineva, după cît e de „negru“ sau de „urît“. De exemplu, pentru că domnul George Becali „a făcut biserici şi a ajutat sinistraţi“, justiţia ar trebui să fie mai… simpatică şi mai iertătoare. Dar dacă apare vreun „Mondial“ care „unge“ la nivel înalt, atunci e inamicul statului de drept. În „lumea civilizată“, pe care ne-o visăm atît de mult, esenţa civilizaţiei vine şi din egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Aici, cu permisiunea cititorului, am rîs.

Parcă îi şi aud pe înţelepţii de serviciu care spun: „Ah, cît de naiv… Lasă, drăguţă, că şi pe-acolo se fac diferenţe mari, nu e Raiu’ pe pămînt…“ Iată formula magică cu care se cauţionează absolut orice. Pentru că „ţiganizarea“ nu e triumful „lor“ asupra noastră, asupra civilizaţiei. Ci se dovedeşte a fi, deocamdată, eşecul „nostru“ în a înţelege şi a accepta ideea de cetăţean.   

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.