Să fii mic în România

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

„Să fii mic în România“ se traduce, din româneşte în limba română, în felul următor: eşti un cetăţean normal, cu drepturi teoretice şi îndatoriri practice – cu iluzia că eşti egal cu alţi cetăţeni, din alte state ale Europei – dar cu certitudinea că, mic fiind, la tine în ţară n-ai nici o şansă să-ţi găseşti dreptatea, dacă eşti victima unui abuz. Pentru că eşti mic. Adică normal. N-ai nici o pilă, nu eşti fiu sau fiică de şmecheri, nu eşti nici plin de bani, nici plin de tupeu. Deci, n-ai nimic. Eşti gri. Eşti din masă. Eşti din „pulime“, aşa cum spune candid românul, pentru eternitate, despre el însuşi. Trebuie să te obişnuieşti cu ideea că… „Asta e. La o adică, n-ai nici o şansă.“ Trebuie să fii umil, cuminte, prudent, docil, pentru că indiferent cît de „cetăţean“ te-ar numi forurile europene sau discursurile electorale româneşti, tu ştii, de fapt, că nu asta eşti. Eşti un supus. Şi ai şansa să te bucuri de viaţă, în cel mai bun caz, prin reprezentanţi.

Să zicem că eşti un cetăţean român, deci o apariţie gri, fără figură. Să mai zicem că eşti femeie şi că, însărcinată fiind, te găseşti la Maternitatea „Elena Doamna“, de la Iaşi. Eşti emoţionată, te scutură dureri cumplite şi te bîntuie tradiţionala frică de a ajunge într-un spital de la noi. Dar încerci să n-o iei razna şi te gîndeşti că, totuşi, ai contribuit şi tu cu nişte taxe plătite mereu la timp, în ţara asta, în care trăieşti. Păi, dacă ai plătit atîţia ani, în mod normal, ar trebui să vină cineva, la un moment dat, să se uite la tine. Deşi te tăvăleşti pe jos de dureri şi eşti în panică, te gîndeşti că, poate, doamnele şi domnii doctori care or fi de gardă au treabă în altă parte. Or fi la vreun caz mai grav. Oameni sînt şi ei. De fapt, o duc la fel de greu. Au salarii mici, se luptă cu sistemul, n-o duc nici ei grozav deloc. Prin urmare, îţi spui că trebuie să mai rezişti. Cînd îţi vine să te urci pe pereţi şi înţelegi ce-nseamnă, cu adevărat, chinurile facerii, începi să urli. Se deschide o uşă şi vezi un cap. Capul zice că e OK, că e firesc să fie aşa, stai liniştită, e normal. Dacă ţi-a plăcut să dai din tine cînd ai făcut amor, acu’ tre’ să suporţi consecinţele. Eh, aşa se glumeşte pe la noi, blajin, delicat, cu respect faţă de fiecare fiinţă umană. Capul a dispărut de multă vreme şi tu urli ca din gură de şarpe. Începi să te tîrăşti prin spital, căutînd capul care apăruse la un moment dat. Nimeni. Nimic. Uşi încuiate, lacăte, linişte. Medici de gardă – ioc. 

La un moment dat, cu ultimele urme de luciditate, îţi suni soţul, să vină cît mai repede. E noapte. Eşti într-un spital în care… nu e nimeni. Ce să faci, dacă eşti într-un spital din România, ai o problemă, crăpi de durere şi simţi că naşti? Simplu, frate! Suni la 112! Poate vine SMURD-u’. Poate vine Arafat în persoană şi te ajută să naşti. Deci, mai zic o dată, că nu e o figură de stil, o fentă a ficţiunii. E un fapt real, din ţara asta. O femeie însărcinată, aflată în pragul de a naşte, urlînd de una singură, într-o maternitate din Iaşi, România, a sunat la 112.

Într-un tîrziu, dimineaţă, cînd a apărut un medic, copilul s-a născut fără suflare. Părinţii gri, fără chipuri, cetăţenii obişnuiţi au ieşit, de data asta, din condiţia de supuşi resemnaţi. S-au adresat presei. N-au tăcut, n-au spus: „Asta e!“ Au cerut socoteală. S-au făcut cîteva comisii care cercetează cazul. S-a plecat pe fir, entuziast, pentru rezolvarea acestui caz revoltător, aşa cum numai la noi se poate, cu fanfară şi discursuri de înfierare a ideii de abuz asupra cetăţeanului contribuabil. S-a constatat că moartea copilului survenise, de fapt, cu 24 de ore în urmă, deşi o doamnă doctor făcuse o examinare ecografică şi spusese că totul era cum nu se putea mai bine. La Iaşi sălăşuieşte şi un cetăţean care se intitulează Astărăstoaie. Domnia sa e, printre multe altele, legendarul şef al Colegiului Medicilor din România. Nu zic mai mult, că mă ia cu ameţeală şi tahicardie. Ideea e că se întîmplă ca întotdeauna. În aer pluteşte o batistă care, pînă la urmă, va ateriza lin, pe ţambal. 

Cea mai faină parte a poveştii din ţara noastră e că, la ora asta, părinţii copilului mort trebuie să plătească, din buzunarul lor, un expert care să-şi spună părerea în dosarul cu pricina. Vrei expert, supusule gri, plătitor de taxe? Vrei tu să mergi pînă-n pînzele albe? Să faci dreptate? Ia scoate bănuţu’! Ia pune jos icosarii, dacă vrei tu să mergi, cu orice chip, pînă-n pînzele albe. Conform Ziarului de Iaşi, onorariul pe care ar trebui să-l primească expertul ar fi între 2000 şi 4000 de lei. Deci, pe româneşte, pînă la vreo patruj’ de milioane vechi. Adică aproape o mie de euro. Iată, preluată tot din Ziarul de Iaşi, declaraţia lui Constantin Ciobanu, tatăl copilului născut mort: „Atîta timp cît cineva cere o expertiză, el plăteşte. Asta e părerea mea personală. Dacă e nevoie, am putea suporta costurile, n-ar fi o problemă din partea noastră. Am face un sacrificiu, cu toţi prietenii, cu toate persoanele care ne ajută din momentul în care au aflat vestea, am putea să facem rost de bani. Acum aş vrea să avem ceva în scris din partea DSP că ni se cer banii ăştia. Aşa cum am putut să facem toate analizele, să le ducem de la începutul sarcinii pînă la sfîrşit, o să facem şi un sacrificiu din asta, să vedem pînă la urmă adevărul adevărat. Eu nu am nimic de ascuns. Dacă mortul trebuie să plătească, o să plătim.“

Te ia cu frig şi ţi se zbîrleşte părul. Deşi jos, dedesubt, în adînc, mocneşte resemnarea, nişte compatrioţi care se consideră victime ale unui abuz extrem de grav sînt hotărîţi să meargă mai departe şi să ceară socoteală, cu orice chip. E momentul în care umbrele capătă trup şi chip, momentul în care lumea gri dispare, făcînd loc unor persoane, unor cetăţeni, unor oameni. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.