Pe strada Matei Basarab
Strada Matei Basarab aparţine uneia dintre zonele protejate din Bucureşti de care a mai fost vorba aici. Pe această stradă, lîngă Şcoala "Barbu Delavrancea", se deschide o piaţetă în mijlocul căreia se află, din 1903, bustul lui August Treboniu Laurian, exprimînd recunoştinţa "şcolarilor şi admiratorilor săi". Bătrînul paşoptist ardelean şi savant filolog, ale cărui excese latinizante i-au înveselit pe contemporanii lui, se stinsese din 1881 (alt bust îi veghează mormîntul, la Bellu, fig. 40). Era vremea cînd dascălilor li se mai ridicau statui! În spatele micului monument - dimensiunile fiind la scara construcţiilor dimprejur care, acum un veac, aveau un singur etaj - se găseşte casa cu nr. 29, pentru care există înregistrată o cerere de demolare. Faţada, lucrată într-o policromie orientalizantă, dar indicînd eforturile de la sfîrşitul secolului al XIX-lea de a crea un stil naţional românesc, este dominată de o loggie centrală tripartită, între două ferestre boltite. Patru coloane masive susţin cele trei arcuri prin care privirea pătrunde în interiorul acestui foişor. Deasupra lor, un lanţ de denticuli completează decoraţia, ca şi brîul ornat care se întinde pe sub streaşină. O compoziţie elaborată, care echivalează cu semnătura arhitectului: fără nici o îndoială, autorul a fost Ion N. Socolescu (1856-1924), unul dintre cei dintîi emuli ai lui Mincu. În apropiere, pe strada Logofătul Udrişte, la nr. 23, a fost casa istoricului G. Ionescu-Gion, proiectată de acelaşi arhitect, aşa că aceste lucrări trebuie să dateze de pe la 1890. Aşadar, avem aici o operă semnificativă pentru fizionomia, nouă pe atunci, pe care cartierul încă o mai păstrează. Ce se întîmplă acum? Clădirea e împresurată de coşmelii dezgustătoare: un fast food, un "bistro" care e concurenţa, un birou de xerox, toate, probabil, necesare pentru nesfîrşitele cozi care aşteaptă la sediul poliţienesc din vecinătate, şi, în sfîrşit, o "casă de creaţie" care oferă cele mai diverse mărfuri şi servicii (chiar "pedichiură"!). O bătaie de joc, cu atît mai jignitoare cu cît, nu departe de aceste bălării care înăbuşă un edificiu remarcabil, se află chiar sediul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice... De altfel, strada Matei Basarab este presărată cu alte case, care au oficial calitatea de monumente istorice, nu mai puţin de unsprezece între nr. 46 şi nr. 61. De pildă, la colţul cu str. Romulus, o pancartă anunţă că e de vînzare o casă lungă şi joasă în formă de L, pe pereţii căreia se distinge acea stucatură tradiţională ca podoabă a locuinţelor bucureştene din acea vreme. Nu numai că ferestrele ei sînt acoperite, dar una sau două sînt desfundate, deschise în bătaia vîntului şi ploii, după o iarnă nemiloasă cu asemenea clădiri părăsite. Mai departe, alte faţade sînt încărcate de colonete, ghirlande sau perechi de amoraşi gemeni ţinînd cîte o cunună de stuc. Indiferenţa sau chiar dispreţul faţă de acest trecut de burghezie harnică, ambiţioasă şi, de aceea, repede educată pe care l-am avut îi va face pe români să trăiască între blocuri de ciment, metal şi sticlă, ceea ce-i va ispiti să creadă, cu neroadă mîndrie, că pînă la ele n-a mai fost nimic, de la bordeiul ancestral. Această nouă "sistematizare" pe care o îndură Capitala nu e altceva decît un paricid! Propun să se cureţe terenul de improvizaţiile obraznice care se înghesuie în faţa casei de la nr. 29 şi să fie înscrisă de urgenţă ca monument istoric această mărturie a activităţii lui I.N. Socolescu, pentru valoarea ei proprie şi pentru prezervarea contextului istoric şi cultural în care se integrează.