O expoziţie şi o revistă la Paris
"Bucureşti: istoria a două oraşe" se cheamă expoziţia care, de la 27 septembrie la 28 octombrie, va fi găzduită de "Paris historique", asociaţie pentru salvarea şi valorificarea Parisului istoric. Adresa: strada François Miron, 44-46, în al 4-lea arondisment, între cheiul Senei şi rue de Rivoli. De ce două oraşe? Fiindcă distrugerile săvîrşite în anii â80, ca rezultat al proiectului megaloman care a înlocuit o parte din Centrul istoric cu Casa Poporului şi cu bulevardul Victoria Socialismului, au frînt brutal dezvoltarea urbanistică a Bucureştilor. Lărgind această rană în ţesutul urban şi manifestînd aceeaşi agresivitate, noi construcţii, răsărite în număr tot mai mare după 2000, ameninţă să se întindă ca un cancer în interiorul celuilalt oraş, cel vechi. "Vechi" nici nu înseamnă, ca în Occident, zidurile între care s-a desfăşurat viaţa medievală, ci doar cît s-a mai putut păstra din secolul al XIX-lea şi chiar ceea ce generaţia interbelică socotea drept modern, simbol al sincronizării cu Europa de care ea era atît de mîndră. Această dihotomie va fi ilustrată de o expoziţie de fotografii. Într-unul din filmele de care ea este însoţită, spectatorul, urmînd paşii arhitectului Şerban Cantacuzino, pătrunde în spaţiul problematic unde se învecinează în cel mai dramatic contrast "Ceauşima" cu Lipscanii. Alt film, realizat de Ioana Marinescu, arhitectă şi fotografă la Londra, în colaborare cu artistul britanic Robert Fearns, prezintă o istorie personală a cartierului de la sud de Dîmboviţa pe care buldozerele l-au nimicit. Uitarea se înstăpîneşte treptat pe acele case şi străzi, care nu mai există decît în mintea noastră. De aceea, interviurile cu locuitorii zonei demolate alternează cu imagini de arhivă. Expoziţia va avea loc sub patronajul Fundaţiei Pro Patrimonio şi al filialei acesteia din Franţa. După cum se ştie - sau nu? ar trebui să se ştie - Pro Patrimonio este o organizaţie internaţională creată pentru protecţia monumentelor istorice din România, cu filiale şi în Marea Britanie, şi în Statele Unite. Preşedinte-fondator este domnul Şerban Cantacuzino, al cărui nume a devenit cunoscut în ţara sa de origine datorită eforturilor pe care le-a depus în Anglia pentru a trezi o împotrivire faţă de politica de sistematizare de acum douăzeci de ani. În ultima vreme, Pro Patrimonio, care a luat sub ocrotirea sa şi mo-numente din Cîmpulung-Muscel, şi din satul săsesc Viscri, a beneficiat de ajutorul generos al Fundaţiei Ion Raţiu. Informaţiile cu privire la expoziţia care se va deschide peste două luni le-am găsit în revista Paris historique nr. 95, 2007 (www-paris-historique.org). Cîteva cuvinte despre această publicaţie nu vor fi de prisos, dacă se va înţelege că o asemenea iniţiativă ar putea fi imitată şi aici, la noi. Asociaţiile consacrate apărării patrimoniului sînt numeroase în Franţa, la nivel naţional (vreo douăzeci), subvenţionate, sau pe plan local, susţinute de comunitate. Paris historique, avînd în vedere că este publicată semestrial, a apărut probabil în 1960. Revista cuprinde, în cele 24 de pagini, articole despre arhitecţii care au contribuit la înfăţişarea Parisului de astăzi, despre cîte un monument mai puţin cunoscut, despre legislaţia care asigură recenzarea şi conservarea patrimoniului şi despre integrarea economică şi socială a vechilor clădiri. O anchetă, continuată cu regularitate, semnalează, în fiecare sector al oraşului, intenţiile de demolare sau de schimbare a destinaţiei, precum şi decizia luată, de acceptare sau de respingere. În toate aceste cazuri, Comisia Vechiului Paris deţine un rol militant şi o autoritate consultativă. Relaţiile sale cu proprietarii variază de la recomandări, la intentarea de acţiuni în justiţie. Restructurarea unei case vechi, chiar dacă nu e identificată oficial ca monument istoric, nu se face fără un studiu istoric serios şi, de exemplu, cererea de permis pentru modificarea unei scări interioare şi instalarea unui ascensor a întîmpinat o opoziţie fermă. Pe orice şantier din Paris, unde au început lucrări de renovare, remaniere sau demolare, este afişată autorizaţia, iar proiectul stă la dispoziţia celor care au motive să-l conteste.
