O capitală veselă şi uşuratică
Un colocviu şi o expoziţie au fost prilej de a ne aduce aminte de Paul Morand şi de cartea pe care o publica despre Bucureşti în 1935. Colocviul "Paul Morand, europeanul" a fost organizat de Institutul Francez şi de Biblioteca Centrală Universitară, în zilele de 21-23 septembrie, iar expoziţia, la Arhivele Naţionale, este deschisă pînă în noiembrie. Fără să aibă pretextul unei aniversări, dat fiind că Morand a trăit din 1888 pînă în 1976, date care nu rimează cu momentul actual, colocviul, la care au luat parte critici literari şi istorici francezi şi români, şi-a propus să fixeze locul scriitorului în epocă, în literatura ţării sale şi în cadrul relaţiilor sale cu România. Glasurile noastre, care-i măsuram meritele şi proiectam lumină chiar în ascunzişurile unei vieţi sinuoase, răsunau în aula Fundaţiei Regale Carol I unde el însuşi ascultase conferinţe. Expoziţia, pentru care s-au adus documente şi fotografii de la Paris, este o extraordinară evocare a biografiei şi operei unui personaj pe cît de înconjurat de admiraţie sau prietenie în vremea lui, pe atît de uitat astăzi. Într-adevăr, cine a fost Paul Morand? Se poate spune că a avut o existenţă dublă, cea în lumea literară, în care, de tînăr, şi-a făcut intrarea impetuoasă, cu sprijinul fratern al lui Proust, Giraudoux şi Cocteau, cărora modernismul temelor lui le plăcea, şi aceea oficială de diplomat, la Londra, Roma şi Madrid, încheiată nenorocos la Bucureşti în anul de război 1943-1944. Berna, ultimul său post, de reprezentant al unei Franţe care era atunci învinsă a doua oară, a fost de fapt un refugiu: compromis prin colaborarea cu regimul de la Vichy, el a fost nevoit să rămînă în străinătate vreme îndelungată, iar alegerea, demult rîvnită, la Academia Franceză, n-a fost posibilă decît după moartea lui De Gaulle. În această carieră literară, un loc special îl ocupă "portretele de oraşe", o serie care a început cu New York şi Londra, cărţi care s-au bucurat de un mare succes, cu tiraje pe atunci imense, de peste 100.000 de exemplare. Venind după ele şi înainte de cartea închinată Veneţiei, Bucarest a apărut mai întîi sub forma unor articole de presă rezultate din experienţa mai multor călătorii, dintre care cea mai lungă în decembrie 1934 " ianuarie 1935. Ziarul parizian care i-a cules primele impresii a fost interzis în România, reacţia autorităţilor precedînd comentariile jurnaliştilor bucureşteni, jigniţi şi ei de tonul ironic, condescendent, pe care complimentele distribuite în dreapta şi în stînga n-au izbutit să-l atenueze. Îl citim astăzi pe Morand fără susceptibilitatea contemporanilor săi, fiindcă nu mai avem în faţa ochilor nici palatele boierimii, în care el era un oaspete primit cu amabilitate, nici mahalalele asiatice şi păduchioase. Ospitalitatea românească l-a plimbat pe la Capşa, dar şi prin cîrciumile unde cîntau lăutari. Nu-i de mirare că el s-a simţit în Orient, dar românii sînt totdeauna vexaţi cînd sînt consideraţi ca orientali, şi încă de către fraţii de gintă latină ("Pe Tine, Doamne, Te-am reprezentat"!). Dezordinea urbanistică a capitalei noastre, încă de atunci " între timp a devenit haos! " îl contraria pe vizitator: "Se întîlnesc aici zgîrie-nori, alături de paragina dezolantă a Orientului. Aceşti fii ai Romei n-au moştenit rigiditatea romană; la ei nimic nu e drept, toate stau strîmb, politica şi străzile, hainele şi automobilele; trotuarele fac valuri, se ridică asfaltul şoselelor ca pietrele de mormînt la Judecata de Apoi, înălţări şi prăbuşiri se succed în mijlocul cartierelor inerte sau avîntate". Pe Morand l-a fascinat acest oraş de contraste, unde "căruţele cu boi trec pe lîngă maşini Ford în plină stradă, taxiurile sar pe trotuare şi se întrec în toate direcţiile". La Cercul Militar a văzut "terase babiloniene": ce ar fi zis de Casa Poporului? Concluzia acestei anchete e totuşi optimistă. În Bucureşti călătorul a găsit expresia cea mai grăitoare a unui spirit suplu, eminamente adaptabil, superficial, dar jovial.
