Ne dopăm, Măria Ta!

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Simpla tastare pe Google a sintagmei „art in sports“ dă, nici mai mult, nici mai puţin de 916 milioane (!) de rezultate. Cîtă vreme folosim cu dezinvoltură cuvîntul „artă“, extinzîndu-i continuu aria de semnificaţie, normal ar fi să acceptăm şi consecinţele acestui proces de extindere. Pentru că „artă“ şi „fairplay“ nu sînt tocmai cele mai compatibile noţiuni cu putinţă. Dorinţa, nevoia, foamea de spectacol presupun o permanentă creştere a dozei de autenticitate a ceea ce vedem. Iar doza aceasta se obţine prin rezultate, intensităţi, performanţe din ce în ce mai înalte. Publicul spectacolului sportiv – adică o imensă parte din suflarea omenească de pe această planetă – vrea să vadă această intensitate în cele mai invizibile dimensiuni ale sale. De aici şi performanţele tehnice uluitoare ale spectacolului sportiv transmis la televizor. Reluările halucinante ale unor momente ale competiţiei, detaliile incredibil de precise ale efortului individual, muşchi şi tendoane care performează coregrafii anatomice sfidînd definiţia verosimilului, toate acestea fac deliciul formatelor contemporane ale spectacolului sportiv.

Într-un anume fel, noi sîntem cei care îi propulsăm pe sportivi spre marile rezultate. Energiile gigantice, acest suflu copleşitor al susţinerii directe sau indirecte a favoriţilor noştri îi poartă, cumva, spre performanţă. Spre poziţia de campion. Spre „Olimpul“ sportului, care primeşte, odată cu fiecare mare înfruntare, o nouă generaţie de zei. Zeii aceştia sînt, într-o mare măsură, rezultatul foamei noastre obsesive de a vedea în cele mai mici detalii personajele spectacolului sportiv la care asistăm. Iar spectacolul propriu-zis nu mai e suficient. Ca în cazul actorilor, ca în cazul oricărei vedete, vrem să ştim, să vedem, să fim la curent – în modul cel mai precis – şi cu viaţa acestor personaje. Să cunoaştem cele mai mici amănunte ale existenţei lor. Ei devin părţi importante din vieţile noastre. Sîntem suporteri. Mai mult sau mai puţin împătimiţi. Suporteri care trăiesc şi prin intermediul acestor zei ai sportului. Urlăm purtaţi de entuziasm, suferim sau ne bucurăm, cîntăm în galerii tunătoare, ne contrazicem zgomotos, susţinînd favoriţii noştri în faţa unora care se închină altor zei, sau, pur şi simplu, fremătăm în faţa televizoarelor, dar tragem cu disperare de acest spectacol, în aşa fel încît să ocupe o parte cît mai mare din vieţile noastre.

Evident, nu noi alergăm, nu noi driblăm, nu noi vîslim în ambarcaţiunile care taie apele în timpul marilor competiţii, şi nu noi pedalăm, „căţărîndu-ne“ pe munţii aceia care par imposibil de urcat cu o bicicletă. Dorinţa sinceră, nevoia autentică de a face performanţă, spiritul de competiţie, obsesia de a învinge, sportivul ca atare, toate astea există. Ceea ce s-a modificat radical, sau ceea ce noi toţi am modificat categoric este felul în care înţelegem sportul. Acesta nu mai e întrecerea, ci spectacolul întrecerii. Iar atunci cînd aceasta devine spectacol în deplinătatea sensului, în afară de actori, trebuie să acceptăm şi existenţa regizorului. După cum, dacă spectacolul urmează un anumit format, trebuie să acceptăm şi existenţa producătorului. Iar de aici încolo, discuţia urmează un curs în care valorile pe care le considerăm clasice în ideea de sport trebuie să accepte apariţia unor vecini noi în „zona rezidenţială“ în care locuiau pînă acum doar etica, morala, spiritul de fairplay.

Numai că ideea de spectacol sportiv nu e deloc nouă. După cum nici statutul social al campionului nu e o invenţie a showbiz-ului. Asta dacă showbiz-ul însuşi o fi vreo noutate. Cert e însă faptul că, din negura timpului, campionul se bucură, pe foarte bună dreptate, de o poziţie socială privilegiată. Ceea ce s-a schimbat radical în contemporaneitate sînt anvergura şi, mai ales, gramatica imaginii publice a campionului. Iar aici e o bună pîine de mîncat pentru o cercetare sistematică. Însă, dincolo de discuţii mai mult sau mai puţin amuzante, în care se aminteşte despre „înfruntarea triburilor moderne“ şi despre „sport ca supapă a echilibrului social“, rămîn cîteva certitudini. Folosirea unui anumit tip de „hrană a campionului“, inventarea şi reinventarea unor elemente de echipament care sporesc avantajul, diferitele poţiuni – evident, care mai de care mai secrete – destinate revigorării spectaculoase a organismului vlăguit de intensitatea şi durata efortului, toate acestea sînt extrem de departe de a fi noutăţi.

Schimbarea gramaticii imaginii campionului a adus după sine, după cum era firesc, şi o schimbare a naturii şi dinamicii vieţii din interiorul comunităţilor de sportivi de mare performanţă. Interesul direct al victoriei ca manifestare pură a spiritului de competiţie, s-a transformat în ceva extrem de complicat. Aici nu mai sînt doar luptele simple ale orgoliilor competitorilor, dorinţa de autodepăşire sau măsurarea puterilor între partenerii de întrecere. Jocurile rezultatelor, calculele savante ale strategiilor de joc matematic în acumularea de puncte, poziţionările în urma unor convenţii complicate ale procesului de evaluare sînt, la rîndul lor, alte elemente care schimbă natura însăşi a competiţiei. Spectacolul sportiv se desfăşoară în conformitate cu un vast set de scenarii. Iar ceea ce-i refuzăm sportivului actual, fără s-o recunoaştem făţiş, e tocmai statutul său de… artist, de personaj al acestor scenarii. Însă, cu o ipocrizie inimaginabilă şi în deplină complicitate tacită cu personajul, cerem „să fie show!“

Într-un interviu excelent – realizat de colegul şi prietenul Radu Naum –, ciclistul danez Michael Rasmussen vorbeşte despre anvergura şi presiunea realităţii dopajului. După cum era firesc, nu se vorbeşte despre un caz izolat, ci despre o practică. Dar, despre dimensiunile psihologice ale acestei practici, în numărul de săptămîna viitoare. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Deputatul Andrei Guruliov  Foto captură The Mirror
General rus, despre imaginile cu recruții beți: „Nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție”
Andrei Guruliov, general rus în rezervă, în vârstă de 54 de ani, a declarat la televiziunea de stat din Rusia că niciodată nu a văzut oameni treji în taberele de instrucție.
Vot plenara Parlamentul European FOTO EPP Facebook
Parlamentul European cere suplimentarea bugetului cu 300 de milioane de euro
Parlamentul European solicită suplimentarea bugetului european de anul viitor cu 300 de milioane de euro pentru combaterea prețurilor la energie, incluzând fonduri pentru aderarea României la Schengen
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski a anunțat că orașul Lîman a fost „complet eliberat”
Volodimir Zelenski a declarat duminică oraşul strategic Lîman din estul ţării „complet eliberat" de sub controlul forţelor ruse, la o zi după ce Moscova a anunţat că trupele sale au decis să se retragă din bastionul lor din nordul regiunii Doneţk.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.