Muierea îi om sau drac?
Citind zilele astea o serie de proverbe culese de Anton Pann, Iordache Golescu şi reunite mai apoi de cunoscutul Iuliu Zanne, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, m-am amuzat să observ că multe dintre ele îşi au „utilitatea“ lor şi astăzi. Mai întîi de toate ar fi de notat natura îndoielnică a femeii; dacă bărbatul este o fiinţă umană, adică omul, despre muiere nu se poate spune acelaşi lucru. Muierea nu este om, aici cu sensul de fiinţă umană. Din moment ce se spune că bărbatul este cu „crucea în cap“ şi „muierea cu dracul în inimă“, ea pare a fi un amestec straniu de animalitate şi şiretenie diavolească. Dacă ar fi să-l credem pe Anton Pann, orice este mai valoros ca o muiere: „Fie un băţ descojit, tot se numeşte bărbat.“ Această natură bizară o apropie pe femeie de dobitoace, din acest motiv bătaia nu pare ceva ieşit din comun. Se spune: „Muierea nebătută e ca moara neferecată.“
Se conturează, mai apoi, prostia firească a muierii, de vreme ce nu este om întreg. Cea mai cunoscută sentinţă zice: „Poale lungi şi minte scurtă.“ Ferice de noi că această zicere este însoţită de explicaţia lui Iordache Golescu, care ne spune că nu poate fi vorba decît de „slăbiciunea minţii la muieri“. Şi, pentru a arăta deplina incapacitate a muierii de a emite măcar o vorbă cu noimă, acelaşi Iordache Golescu reţine: „dintele minţii la muiere tocma după moarte iese“ – cu alte cuvinte, „muierea după moarte dobîndeşte minte“. Că doar „muierea de la cap răceşte“ şi are mintea „uşoară“.
Gîndirea populară îi atribuie, aşadar, femeii, o minte precară, ceea ce vine totuşi în contradicţie cu recunoaşterea unei isteţimi înnăscute, chiar dacă se crede că această agilitate de spirit se desfăşoară doar pentru a face rău. Muierea poate să-l păcălească pe dracu’, tartorul suprem, să-l îmbătrînească, să-l scoată din minţi: „Muierea judecă pe dracu’, şi-l scoate dator“ – scrie Anton Pann. Sau: „Unde e muiere, numai are dracul nimic de făcut.“ Asemănarea cu diavolul o face să capete valenţe negative, instigînd totdeauna la rău. Cîteva versuri populare, culese de Vasile Alecsandri, amintesc, zglobiu, asta: „Sub potcoava cizmei mele, / Şade dracu şi-o muiere / Şi mă-nvaţă a face rele.“ Această asemuire cu diavolul se tot repetă, pentru ca să se ajungă la „femeia e calul dracului“, „muierea este sora dracului“, şi pînă la urmă, ce mai tura-vura: „Muierea e dracul.“
Risipitoare, „muierea are nouă guri“, niciodată mulţumită, este capabilă să „înghită o mare întreagă“ şi tot nu se satură, cu „ochii după pungă“, tot timpul, ţesînd intrigi, fără „nici o credinţă“, făptuitoare de rele. Şi cum nu este bună de chiverniseală, chiar dacă ar „scoate cu acul“ ceea ce aduce „bărbatul cu sacul“, ea reuşeşte să împrăştie pe nimicuri agoniseala.
Mai este muierea asta de o limbuţie nesăţioasă, asemuită gîştelor din ogradă, „două muieri şi-o gîscă fac tîrgul cucului“, identificată cu larma iarmarocului, sau cu toaca ce vesteşte de departe şi neîncetat slujbele de peste zi, „muierea limbută, gura ei făcută ca toaca să-i turuiască“. Aşa că se conchide într-un glas „bărbatul surd nu prea bine, muierea mută cu mult, mult mai bine“.
Dar, poate cel mai valorificat presupus păcat specific numai naturii feminine este curvia. Prin natură, femeia, slabă la minte, se îndreaptă spre plăcerile trupului, crezîndu-se că se poate păzi un sac de purici, un crîng cu iepuri, dar niciodată o femeie. Cînd are pat, „la nimic alt nu gîndeşte“, schimbîndu-se după cum bate vîntul – „muierea te iubeşte, pînă ce altul găseşte“, fără să se sinchisească prea mult de ce se spune: „cîtă grijă de păcat, atîta am de bărbat“ sau „de focul bărbatului, joacă’n capul satului“. Cît despre bărbat... ca un cîine, „intră unde vede uşa deschisă“, dar fără a primi şi vina păcatului, că doar „căţeaua pînă nu pleacă prin mahala, cîini nu se iau după ea“ – scriu concomitent Anton Pann şi Iordache Golescu. Despre starea naturală înclinată spre desfrîu sînt multe, multe alte proverbe, cît mai licenţioase şi dure la adresa femeii, justificative cînd este vorba de comportamentele bărbaţilor. Bătrîneţea nu-i aduce înţelepciune, aşa cum se întîmplă bărbatului, chiar dacă şi-a purtat cinstea toată viaţa, ci doar ceva experienţă în ale gastronomiei: „Muierea bătrînă şi de vînă bună, somn urît aduce, dar mîncare bună.“ Cu alte cuvinte, se consolează Iordache Golescu, muierea bătrînă „nu te lasă să dormi“, dar măcar „te hrăneşte bine“.
Nici astăzi, mare parte din societatea românească nu prea consideră că femeia ar fi om întreg – doar sîntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte egalitatea de şanse. Ar trebui, poate, ca printre atîtea comiţii şi comitete să se ridice şi una ultraştiinţifică şi academică, care să-şi spună părerea „de-i om sau ce e“ şi se vor rezolva, poate, multe altele...
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
