Judecata unui martor francez
În aceeaşi vreme cu Paul Morand, alţi vizitatori francezi de marcă ne-au lăsat impresiile lor despre Bucureşti. Ele sînt convergente, o chezăşie a exactităţii acestor observaţii. Jacques Ancel a fost profesor de geografie politică la Institutul de Înalte Studii Internaţionale al Universităţii din Paris. Lista publicaţiilor lui începe din 1919, cînd i-a apărut o lucrare despre politica externă a Bulgariei. Acţiunea acestui stat în conflictele balcanice şi în războiul care tocmai se încheiase este explicată prin tendinţa de expansiune şi afirmare naţională. O carte din 1921 relatează experienţa pe care Ancel, specialist în etnografia balcanică, cu studii de istorie, cunoscînd limbile engleză şi germană, a avut-o în Macedonia în timpul Primului Război Mondial, la biroul 2 (informaţii militare). E unul dintre fondatorii geopoliticii, ştiinţa nouă de care vor fi atraşi la noi Gh. I. Brătianu şi I. Conea. Cele mai importante din operele sale sînt Manuel historique de la Question d’Orient (1923), Peuples et nations des Balkans (1926) şi, în 1937, acest Manuel géographique de politique européenne, din al cărui prim volum, consacrat Europei Centrale, am desprins următoarea caracterizare a Capitalei româneşti. După ce descrie felul de viaţă al ţăranilor în Muntenia, în Moldova şi în Transilvania, care rămăsese pînă atunci izolat de influenţele urbane, el ajunge la nucleul organizării de stat: "Această ţărănime multiplă, Bucureştiul o priveşte de sus şi dinafară. Dublu nod de drumuri, mai întîi între Carpaţi şi Dunăre, apoi, din secolul XIX, de-a lungul cîmpiei muntene care a devenit exportatoare de grîu, Bucureşti se găseşte totuşi aproape marginal faţă de ţară, prin locul său în sud şi prin istoria sa bizantină. Oraşul a crescut mai puţin prin factorii economici, cît datorită conjuncturilor politice, întîmplătoare şi vremelnice. Mai puţin caravanserai negustoresc, cît centru administrativ şi spiritual, el a fost mereu, de la Fanarioţi la Hohenzollerni, capitala dinaştilor străini, capul lumii de afaceri care îi cuprindea pe boieri şi pe greci: pe cînd unii îşi vindeau proprietăţile funciare pentru banii cu care să trăiască în Occident, ceilalţi cumpărau terenuri, speculau clădirile, înfiinţau bănci, drenau capitalurile din Franţa sau Germania. Bucureşti a rămas multă vreme un oraş cosmopolit, monden, politicianist: magazinele de "galanterie", ceea ce aici vrea să zică eleganţă, librăriile cu mulţi clienţi, cafenelele, cluburile, trăsurile cu doi cai şi vizitiii lor în caftane albastre, limba franceză vorbită de burghezie şi jumătatea de milion de locuitori ai săi au contribuit la proclamarea sa ca
