Jos reclamele!
Mai ţineţi minte reclamele de acum douăzeci de ani? Comerţul fiind al statului, integral, nu putea fi nici o concurenţă, iar oamenii n-aveau oricum de ales. Aşa că pe cele mai înalte acoperişuri din Piaţa Romană erau două reclame: pe Academia Comercială, "Citiţi Scînteia!" - şi pe blocul de vizavi, deasupra arcadelor, o recomandare călduroasă pentru "maşina de cusut Ileana". Cam la asta se reducea publicitatea şi la - să nu uit - inscripţia pe care o vedeai de departe, intrînd în Bucureşti: "Nici o masă fără peşte oceanic". Îndemn urmat vrînd-nevrînd, că doar ştim cît de goale erau alimentarele. În această situaţie, puţină varietate nu strica, primele panouri care au apărut au fost deci acceptate ca unul dintre semnele cele mai vizibile ale înnoirii. În filmul Good-bye, Lenin!, unde personajele caută să reconstituie la Berlin ambianţa dinainte de căderea Zidului, un element de decor care contrazice strident cenuşiul restului este reclama pentru Coca-Cola. Cred că şi la noi a fost avangarda ofensivei care s-a revărsat asupra noastră. Ceea ce dă astăzi capitalei României un aspect de oraş african este dezmăţul reclamelor. Cu sau fără regulament, fiindcă, dacă el există, nu este respectat, cu complicitatea cui ştiu eu, panourile s-au întins în tot centrul: mediocre ca desen şi culoare, stupide ca idee, uneori şi cu greşeli de ortografie (la cuvintele în limbi străine, de exemplu cafea în franţuzeşte, italieneşte şi englezeşte). De-a lungul bulevardelor, pe cîte două sau trei etaje, ferestrele sînt acoperite de invitaţii să-ţi cumperi mobilă Elvila sau să citeşti noua revistă a Florianei Jucan (dar aşa ceva se citeşte? Îmi închipui că e cu poze în nudul gol). Locuitorii acelor clădiri trăiesc deci fără să vadă lumina zilei, fiindcă din despăgubirea oferită îşi plătesc întreţinerea. Această mituire asigură răspîndirea reclamelor oriunde, chiar în grădina unei case bătrîneşti sau în spatele unei biserici. Aşa eşti ispitit să-ţi iei automobil, să te aprovizionezi cu benzină Lukoil sau cu ulei de maşină, ori, mai ales, să dobîndeşti, pe nimica toată, telefonul Vodafone, Orange etc. Primăria sectorului 1 lansează, pe spaţiul propriu de expunere, apelul mobilizator: "Salvaţi parcul Bordei!". De acord, dar să ne spună şi ce ar trebui să facem pentru asta. Mai demult, la o intersecţie a Căii Victoriei, un billboard ne anunţa că "nu e nevoie să fii deştept ca să reuşeşti în viaţă", după care, aparent fără legătură, apărea fotografia lui Stelian Tănase, moderatorul unei emisiuni TV, cutare bancă te vrea de client şi te roagă să accepţi condiţiile ei, cele mai favorabile care există. Reclamele la ţigări te cheamă să călăreşti ca regretatul John Wayne prin ţinutul Marlboro, adăugînd mai jos şi nişte blestemate de ameninţări, dacă nu te laşi de fumat. Nimic nu întrece, desigur, efectul produs seara de o reclamă puternic luminată care domina Piaţa Universităţii, fiind aplicată pe zidul Spitalului Colţea, şi care-ţi făgăduia vindecarea de hemoroizi. Pe scurt, o succesiune de clădiri, în cel mai bun caz, chiar o stradă întreagă, formează un decor, conceput de un arhitect sau, pe rînd, de mai mulţi care au căutat să păstreze un caracter stilistic unitar. Această intenţie se pierde, devine inaccesibilă din cauza urîţeniei jignitoare şi invazive a reclamelor. Casele sînt camuflate. Se poate întîmpla chiar acolo unde te-ai aştepta mai puţin. La colţul Bulevardului Magheru cu strada Pictor Verona (numită Mercur pe vremea cînd acolo locuia Maiorescu, în spatele altei clădiri ce a dispărut, Muzeul Simu), se găseşte Librăria Cărtureşti. Faţada acestei case scunde, din secolul al XIX-lea, este ascunsă în dosul unor placaje colorate, oarecum sugerînd lectura. Sigur că e mai bine decît înainte cînd era reclama unui dentist, lîngă firma Casei de Cultură a Pionierilor din sectorul 1. Dar casa a fost locuinţa unuia dintre oamenii de seamă ai acestei ţări: D.A. Sturdza, prim-ministru liberal şi secretar general al Academiei, destoinic constructor al instituţiilor statului şi administrator al lor sub domnia lui Carol I. Atît de modestă şi simplă este casa aceea încît celor din ziua de azi nu le-ar veni să creadă că un înalt demnitar a trăit acolo, în condiţii de o austeritate militară sau monahală, în timp ce veniturile moşiilor sale din Moldova ajutau tineri învăţaţi şi înzestrau aşezăminte de cultură. Ar fi, de aceea, mai bine să fie dezbrăcată de învelişul ei de carton intrarea în stil neoclasic la care se aliniau odinioară trăsurile. Tolerate de atîţia ani de zile, reclamele au ajuns o boală a oraşului. Destul se tîmpeşte naţia privind la televizor reclamele pentru bere sau votcă, măcar cînd ieşim pe stradă să nu vedem cu ce vopsea ar trebui să ne vopsim părul.
