Istorie şi peisaj

Numărul din 14 decembrie 2007 al ziarului Corriere della Sera aduce informaţii care ar trebui cunoscute şi la noi, despre cum se înţelege în ţările mai civilizate decît a noastră gestiunea bunurilor culturale şi relaţia ei cu construcţia imobiliară. În bugetul statului italian pentru anii 2008-2010 a apărut "Fondul pentru refacerea peisajului", în valoare de 45 de milioane de euro. El este destinat să acopere cheltuielile impuse de "demolarea unor imobile şi infrastructuri a căror realizare a produs daune peisajului în zone de o deosebită importanţă culturală, peisagistică şi naturală incluse în perimetrul siturilor italiene protejate de UNESCO". Cu alte cuvinte, aceşti bani vor servi statului pentru a cumpăra clădiri "incompatibile" cu caracteristicile unui sit UNESCO, pe care urmează să le dărîme, în vederea remodelării peisajului. Cazul care a atras atenţia asupra acestei situaţii s-a ivit în Toscana, unde, la est de Siena, în Val d’Orcia, zonă înscrisă pe lista UNESCO din 2004, e prevăzută construcţia a 11 vile multifamiliare, cu un total de 90 de apartamente, în valoare, fiecare, de 159.000 de euro. Această lotizare se întinde pe 7 km2 la poalele dealului pe care se înalţă orăşelul medieval Montichiello. Intervenţia edilitară, deşi la distanţă de vîrful colinei istorice, riscă să altereze perspectiva. Cu toate că lucrările ar fi fost gata în mai, anul viitor, Ministerul Bunurilor şi Activităţilor Culturale a blocat, chiar din vara trecută, construcţia a trei vile (în total, 20 de apartamente), iar cînd se va ajunge la un acord cu proprietarii, va începe demolarea. Norma adoptată de Parlament ar putea fi aplicată şi în zona arheologică Agrigento, în Sicilia, unde, în apropierea templelor din secolele VI-V, au fost realizate ilegal 600 de locuinţe, şi în parcul naţional Cinque Terre de lîngă Genova, pe coasta ligură. O strategie defensivă contra atentatelor suferite de siturile patrimoniale în Italia va fi în curînd organizată în colaborare cu Ministerul Mediului şi cu regiunile care pot contribui cu resurse financiare proprii. Acest exemplu merită avut în vedere, dat fiind că la Mogoşoaia, pe malul lacului din faţa palatului brâncovenesc, s-au ridicat, cu complicitatea primăriei locale, o serie de vile. Mie mi se pare că dărîmarea lor, fără nici o despăgubire, ar fi pe deplin justificată, dar, pentru a intra în legalitate, ar fi necesară cumpărarea de către stat a imobilelor prin a căror demolare se va reface peisajul. S-ar plăti astfel imprudenţa de a fi lăsat terenul expus aventurierilor speculaţiei. Prin alte părţi, măsurile s-au luat de mult pentru a ocroti un decor natural care aparţine istoriei. În Statele Unite există un "loc al memoriei" esenţial pentru istoria americană: Mount Vernon, în Virginia, unde se vizitează casa lui Washington. Acolo, de pe terasa de lemn pe care preşedintele îşi fuma pipa, se vede malul celălalt al Potomacului, acoperit de pădurile prin care, pe atunci, se strecurau indienii. Peisajul s-a păstrat acelaşi, nu s-a construit nimic, fiindcă o asociaţie de doamne numită "Fiicele Revoluţiei" a cumpărat malul stîng al fluviului pe întinderea domeniului Mount Vernon. În Anglia, aproape de Windsor, la Runnymede, acolo unde regele John a semnat Magna Carta în 1215, se păstrează pajiştea intactă de-a lungul Tamisei, un spaţiu privilegiat în care nu se construieşte. Memoria locurilor nu poate fi despărţită de amintirea oamenilor.