Furet

Publicat în Dilema Veche nr. 169 din 7 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Tocmai fusese primit în Academia Franceză. N-a mai apucat să ţină discursul de recepţie: François Furet a murit acum zece ani, lăsînd în urmă cărţi fundamentale pentru istoriografia modernă. Au apărut în 2007 (Furet ar fi împlinit 80 de ani) noi ediţii, grupînd textele după criteriul tematic. S-a retipărit Dicţionarul critic al Revoluţiei franceze, scris în colaborare cu Mona Ozouf. Sub titlul A gîndi secolul XX, Colecţia "Bouquins" reuneşte Trecutul unei iluzii, Fascism şi comunism precum şi articole din presă. Revista Commentaire (nr. 117, primăvara 2007) îi consacră două studii semnate de Mona Ozouf şi Pierre Hassner. Cărţile lui despre Revoluţie au însemnat ruptura cu tradiţia marxistă ce a dominat multă vreme, inclusiv la Sorbona (prin Albert Soboul şi Michel Vovelle), arătînd că germenii Terorii existau deja în 1789. Prin Trecutul unei iluzii (1995) Furet a dat o excepţională radiografie a comunismului, de la "pasiunea revoluţionară" iniţială pînă la "începutul sfîrşitului". Cartea îl plasează pe Furet printre marii istorici ai utopiei comuniste, Aron, Revel, Malia, Conquest, Annie Kriegel, pregătind terenul pentru apariţia sintezei realizate sub conducerea lui Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului. Pentru Furet, nazismul şi comunismul sînt cele două teribile totalitarisme ale secolului al XX-lea, Hitler şi Stalin urmărind acelaşi ţel, distrugerea a ceea ce este mai nobil în fiinţa umană - instinctul de libertate. De la apariţie, Trecutul unei iluzii a stîrnit şi reacţii polemice, venind mai cu seamă din partea acelora care fie nu sînt de acord cu punerea în paralel a nazismului şi a comunismului, fie continuă să creadă în valabilitatea şi "puritatea" utopiei comuniste. Nu e de mirare fiindcă ştim cum au fost întîmpinate şi cercetările lui Stéphane Courtois. E curios însă să regăsim astăzi, la doisprezece ani de la publicarea cărţii, acelaşi gen de observaţii, spuse parcă şi mai apăsat ca atunci. Mă refer la grupajul de articole din Le Monde (6 aprilie a.c.). O mai veche cunoştinţă a noastră, despre ale cărei luări de poziţie în problema comunismului am scris cu alte prilejuri, Nicolas Weil, nu uită să amintească faptul că François Furet a fost comunist în tinereţe. Lucrul acesta a fost repetat pînă la saţietate, aşa cum şi lui Stéphane Courtois i s-a adus aminte de trecutul lui goşist. Comunismul de tinereţe, în variantele troţkiste sau maoiste, este de regulă privit cu simpatie de presa franceză de stînga. Cînd e vorba însă de oameni care s-au ilustrat prin condamnarea vehementă a comunismului, albul devine brusc cenuşiu sau chiar negru. Iată ce scrie Nicolas Weil: "François Furet a fost comunist pînă la mijlocul anilor 1950 şi, oricît de liberal a devenit ulterior, acea experienţă (comunistă, n.m.) n-a încetat să îl obsedeze". Trebuie să citim, printre rînduri, că Trecutul unei iluzii a fost rezultatul unei obsesii şi, probabil, al unei frustrări. Weil merge mai departe şi îl consideră pe Furet "un liberal decepţionat", ataşamentul lui pentru libertăţile liberale fiind "impregnat de pesimism". Cum derapajele fac parte integrantă din itinerariul democratic, ideile lui Furet ar fi caracterizate printr-o "tristeţe meditativă". Să traducem: Furet n-ar fi fost cu adevărat un liberal, ci mai curînd un sceptic deziluzionat. Să mergem mai departe. Anii ’89-’90 au fost - scrie Weil - ani în care "democraţia, după căderea zidului Berlinului, s-a impus în ochii unora (s.m., A.C.) drept regimul viitorului". Furet n-a împărtăşit - opinează Weil (cu ce dovezi?) - entuziasmul popoarelor care s-au debarasat de proiectul comunist. Fascinat - dar o "fascinaţie neliniştită" - de "forţa intrinsecă şi de izbucnirea evenimentului", Furet s-ar înscrie pe linia Aron-Hannah Arendt, nu însă fără a aminti şi de parcursul lui... Carl Schmitt. "Liberalism dezamăgit care nu deschide nici o perspectivă" este formula care apare şi în alt articol, semnat Serge Audier (titlul e şi el semnificativ: "De la Marx la Tocqueville, un liberalism paradoxal"; ce grijă, la ambii autori, ca nu cumva să credem că Furet a fost un gînditor liberal autentic). Mai mult: lucrările lui Furet "se pretau instrumentalizării unui discurs de dreapta căruia îi plăcea să sugereze că o linie directă a legat revoluţia de gulag". Dată afară pe uşă de Furet, teza purităţii utopiei comuniste reintră, graţie noilor săi comentatori, pe fereastră. Serge Audier mai insinuează că autorul Trecutului unei iluzii a fost mai curînd... marxist decît liberal! Iar aici ajungem la tema dragă nostalgicilor comunismului: Furet - spune Audier - a denunţat "impasul simetric impasului comunismului", adică impasul utopiei liberale a pieţii libere şi a mondializării. Quod erat demonstrandum: liberalismul ar fi simetric comunismului şi ar duce practic la aceleaşi consecinţe. Toată această sofistică ieftină urmăreşte, în chip evident, minimalizarea operei lui Furet şi îndeosebi a Trecutului unei iluzii. Strategia folosită e insinuarea veninoasă combinată cu răstălmăcirea opiniilor lui Furet. N-ar trebui să ne mire: dacă Alexandra Laignel-Lavastine a putut scrie în Le Monde că revoluţia din Ungaria din 1956 a fost şi o revoluţie anticapitalistă(!), înseamnă că ziarul duce o politică premeditată menită a semăna confuzie.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.