(Festivalul) "Enescu”: "brand de ţară”?
Dragă Dan Dediu, Am citit cu mult interes şi plăcere articolul pe care l-ai scris despre Festivalul "George Enescu", apărut acum două numere. Ca-ntotdeauna, farmecul stilului tău " amestec de erudiţie dezinvoltă dar "reader-friendly" şi de flatante, pentru cinefili, referiri la cinema (şi încă în varianta cultură populară, adică Harry Potter & Războiul stelelor!) m-a făcut să citesc textul, savurîndu-l, pînă la capăt, deşi nu am fost la nici un concert al festivalului... N-o să te plictisesc explicîndu-ţi de ce n-am fost la concerte; scurt spus, e o combinaţie de über-snobism (nu-mi place să merg acolo unde merge toată lumea bună), de idiosincrazii auditive (prefer să ascult înregistrări perfecte decît performanţe live) şi de, trebuie să recunosc, "afonie" (mai mult în sensul propriu decît în cel figurat) temporară: pot să treacă săptămîni întregi fără să ascult nici o piesă muzicală " nici măcar pop! Cînd s-a făcut împărţeala simţurilor, la mine-a ajuns mult văz, destul gust, tot atîta miros, ceva tactilitate şi prea puţin auz. Dar nu cred că te interesează " nici pe tine, nici pe cititor " cum stă a.l.ş. cu auzul, aşa că o să "atac" impetuos (= lol) problema care m-a făcut să tresar, sărac (muzical) şi sceptic. Spui, la un moment dat, că "el (Festivalul "Enescu", n.m.) a devenit nu numai portstindardul României ca brand de ţară, ci mult mai mult, anume o redută a apărării unei forme de viaţă înaltă " muzica clasică"... Sînt total de acord cu "mult mai mult"-ul, dar deloc cu ideea "portstindardului" şi a "brandului de ţară". De ce? Pentru că eu cred că un "brand de ţară" ar trebui să producă, nu doar să reproducă, artă " sau cultură, în general. Oricît de cunoscut (chiar celebru) în afară, un festival nu poate face asta: prin simplul fapt că el aduce " într-o ţară " cultură din afară, chiar strecurînd cultura autohtonă în "meniu", el nu poate fi "portstindardul" respectivei culturi autohtone, ci " eventual " un bun comunicator al ei. O să-ţi dau un exemplu din zona pe care o cunosc, adică Cinema-ul: Festivalul de la Cannes este, indiscutabil, nr. 1 pe piaţa festivalurilor de film; dar el nu este "brand" pentru Franţa, ci pentru Cinematograful mondial. Brandurile franţuzeşti sînt altele " moda, vinurile şi brînzeturile... Idem " Festivalul "George Enescu": unde nu se cîntă numai muzică românească, şi nu cîntă numai solişti sau orchestre din România. (Nici măcar soliştii şi orchestrele străine nu cîntă numai muzică românească!) Există o muzică simfonică românească absolut admirabilă " i-aş aminti numai pe "clasici": Bentoiu, Niculescu, Stroe sau Vieru ", dar mă-ntreb cît de cunoscuţi sînt ei în afară? Cît de interpretaţi? Sau " ca să revenim la Enescu " cît de des şi unde sînt interpretate piesele lui (Oedip, de exemplu)? Nu mă îndoiesc că ştii răspunsul mai bine decît noi toţi. Ştiu şi că o să spui că trag spuza pe turta domeniului la care mă pricep (= cinematograful), dar mie mi se pare că, în acest moment precis, singura artă care e în drept să fie numită "portstindardul României ca brand de ţară" nu poate fi decît Filmul. Noul film românesc, mai exact: a primit cele mai mari distincţii la cel mai important festival de film din lume, se vorbeşte despre el " în afară " mai mult decît despre oricare altă artă şi este, într-adevăr, un produs original şi 100% românesc. Şi o să închei cu o întîmplare plină de tîlc, zic eu: zapînd zilele trecute, am picat peste un interviu luat de TVR Cultural muzicienilor din ansamblul Yo-Yo-Ma (venit la Bucureşti cu ocazia Festivalului "Enescu"); violonista chineză, am uitat cum o cheamă, spunea că a văzut, cînd era mică, un film românesc despre Enescu, aşa a aflat prima oară despre el. Cînd am fost în China, am descoperit intrigat că filmul românesc cel mai popular era... Ciprian Porumbescu! Un film mediocru, dar cu "lipici" muzical. Nu am nici un dubiu că filmul văzut de interpreta chineză era acesta, nicidecum unul despre Enescu. Mai ales că nu s-a făcut nici un film biografic despre Enescu, în România... Cu multă simpatie, a.l.ş.
