Farmecul discret al terorismului

Shamima Begum (15 ani), Amira Abase (15 ani) şi Kadiza Sultana (16 ani), trei londoneze, colege de clasă, au zburat, pe 17 februarie, de la Londra la Istanbul. Nimeni din familiile lor nu ştia ceva despre planurile fetelor. După anunţarea la poliţie a dispariţiei, marile televiziuni au început să tragă clopotele breaking-news-urilor. Cel mai probabil, elevele au intrat în contact cu recrutori ai ISIS, şi au fugit să se alăture cauzei Statului Islamic. La puţină vreme, au fost surprinse în imaginile unor camere de supraveghere, într-o staţie de autobuz din Turcia, nu departe de graniţa cu Siria. De-atunci, nici o veste.

Cele trei eleve sînt doar o mică parte din contingentele de anonimi – europeni, americani, asiatici, australieni (aceştia din urmă, surprinzător, cei mai numeroşi) – care iau calea Siriei şi a Irakului, în căutarea falansterului paramilitar-islamic. Un entuziasm nemaiîntîlnit de multă vreme bîntuie cartierele marilor oraşe ale lumii, de unde băieţi şi fete pleacă la război, cu conştiinţa faptului că li se oferă un temei adevărat, pe care se poate aşeza… viaţa. Sau, poate, un alt temei, unul atît de solid, încît viaţa să-l poată părăsi, fără cea mai mică umbră de regret. Ba chiar cu un anumit entuziasm. Absenţa misterului real, umplerea cu globalism a oricăror goluri ale cunoaşterii, plictisul cataleptic al erei pe care o traversăm, absenţa conştiinţei diferenţei între realitate şi ficţiune – şi încă multe altele, nu puţine – toate generează inversul exodului pacifist al generaţiei hippie, de acum patruzeci de ani. O lume tînără, care visează să ucidă pentru a face „dreptate“. O lume care nu mai e dispusă să audă nici un discurs oficial, o lume însetată de o poveste convingătoare, care dă un temei existenţei, dincolo de condiţia zilnică, de calitatea de subiect şi victimă a consumului şi a inegalităţii. 

Propaganda ISIS e foarte inteligentă, pare un pic low-tech, dar nu este, şi loveşte exact acolo unde ţinteşte. Vrei o lume în care există ordine şi disciplină? Dacă eşti bărbat, vrei să ai femeie supusă şi dedicată etern? Sau, mă rog, mai multe femei… cu aceleaşi calităţi? Dacă eşti femeie, vrei să ai un bărbat… bărbat!, căruia să i te supui? Să fii femeia unui războinic? A unui om care aduce dreptatea pe planeta asta? Nu vrei să pedepseşti lumea întreagă pentru toată inegalitatea şi suferinţa pe care le vezi în jurul tău? Dacă da, atunci iei calea Siriei sau a Irakului. Atunci cînd toate astea mai capătă – ca o şaormă simplă, dar bine făcută – sosurile unei credinţe aflate de ani buni pe un val al modei, destinaţia e simplă. Acolo unde ai senzaţia că e „adevăr“. Acolo unde crezi că se plămădeşte o lume nouă, la care poţi să iei parte şi tu. Nu contează ce înţelegi. E suficient să intuieşti tu ceva, şi să vrei acţiune „de-adevăratelea“. Mai departe, e treaba unora să te convingă complet şi să te instruiască. Religia rămîne, finalmente, deşi nu pare, mult în urma acestei poveşti în viteză. 

La Mosul, într-un muzeu şi în preajma vestigiilor de la Ninive, războinicii au dat cu baroasele în exponate. Se vedea limpede care dintre ele erau replici de ghips, armate cu metal. În frenezia de a-şi demonstra cu orice chip barbaria – care trebuie să sperie şi să dezangajeze – războinicii ISIS îşi jucau, fiecare cum putea, rolurile. În acelaşi timp, adevăratele exponate de valoare fuseseră de mult selectate şi puse în vînzare pe piaţa neagră de pe Internet. E complicată propaganda ISIS, şi inspirată din tot ce poate emoţiona – dacă se mai poate face aşa ceva – la ora asta. Nu e atît de inventivă ea, în sine, cît de generos e Occidentul în erori şi gesturi neinspirate. Iar crimele şi execuţiile odioase – dacă vor fi fiind, toate, autentice – sînt şi rămîn o marcă îngrozitoare a celei mai noi identităţi de brand, care ia prim-planul contemporaneităţii. 

În locul discursurilor diversităţii şi multiculturalismului – care, uneori, prin lipsă cruntă de inspiraţie, jignesc pînă şi cele mai firave inteligenţe – ISIS vinde marfă simplă şi interesantă, pentru o puştime plictisită de rutina schimbării ciclurilor modei. O marfă perfectă pentru cererea unei părţi a pieţei de azi. Ficţiune credibilă, consecvenţă în simplitate şi mesaj, aventură cît cuprinde, adrenalină nepromisă prin texte, ci indicată ca aflată la dispoziţie, la botul calului, în ţara misterioasă, unde laptele şi mierea adevărului curg dinspre gurile unor rîuri care au asistat la facerea Lumii. Nu vrea orice tînăr să schimbe lumea? Să refacă totul, de la început? Produsul ISIS vine chiar şi cu mai mult decît atît – ideea supremă de combo. Să schimbi lumea, dar să o faci şi foarte repede, să schimbi jocul de acasă, cu cea mai reală realitate, să schimbi părinţi depăşiţi şi profesori stupizi, cu mentori „adevăraţi“, tipi şi tipe care respiră adrenalină, plus că totul are, aşa, şi un aer de vacanţă nemaivăzută pînă acum – intri, gratis, în cel mai modern parc de distracţii, în care poţi să devii un erou, nu acumulînd puncte în reţea, ci… pe bune. Iar din lumea asta poţi să le iei gîturile, la propriu, tuturor ălora care te enervează. „Adevăr“, în locul graficii de pe computerul de acasă şi al sunetului surround 5+1.

Din nefericire, ficţiunile ISIS se aşază peste nişte mecanisme ficţionale consolidate deja în lumea de acasă a occidentalilor. Povestea propagandei ISIS e exact ca în comportamentul cucului, care aşteaptă pînă cînd o altă pasăre îşi face un cuib, pentru ca, imediat, să-şi depună el oul. Textele marketingului politic şi ale celui de produs au ficţionalizat atît de mult realitatea, încît naraţiunea ISIS vine ca ceva mai proaspăt şi mai convingător. E rîndul contranaraţiunilor acum. Dar, despre astea, săptămîna viitoare.

Garantat 100%