Evaluînd politica externă a lui Obama

Apropiindu-se de finele primului său an de preşedinţie, Barack Obama a luat decizia foarte îndrăzneaţă de a mări numărul trupelor americane în Afganistan cu pînă la peste 100.000. Criticii de dreapta au remarcat că Războiul Coreean a afectat preşedinţia lui Harry Truman, la fel cum Războiul din Vietnam şi-a pus amprenta pe administraţia Lyndon Johnson. Astfel, Obama riscă să devină al treilea preşedinte democrat al cărui mandat să fie umbrit de un război dificil. Dar criticii de dreapta s-au plîns şi că abordarea politicii externe de către Obama a fost una slabă, prea defensivă, bazată prea mult pe diplomaţie şi imagine (soft power). Şi-au exprimat de altfel îngrijorarea faţă de promisiunea lui Obama de a începe retragerea trupelor americane din Afganistan, la 18 luni de la această operaţiune.Obama a moştenit un mandat încărcat de politică externă: o criză economică globală, două războaie dificile, eroziunea regimului de neproliferare nucleară din Coreea de Nord şi Iran şi deteriorarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Dilema lui Obama a fost cum să balanseze această moştenire dificilă cu încercarea de a crea o viziune nouă despre felul în care America ar trebui să se reconecteze la restul lumii. Recurgînd la o serie de gesturi simbolice şi discursuri (în Praga, Cairo, Accra, în discursurile din cadrul ONU şi în multe alte părţi), Obama a contribuit la refacerea imaginii, resursa de soft power a Americii. De exemplu, un recent studiu Pew a raportat: „în multe ţări, opinia publică percepe imaginea Statelor Unite ca fiind azi una la fel de pozitivă ca aceea pe care o aveau la începutul decadei de dinaintea mandatului lui George W.Bush“. Ar fi o greşeală să desconsiderăm rolul pe care liderii revoluţionari îl pot juca întru schimbarea contextului unor probleme dificile. Puterea constă atît în impunerea unei agende şi crearea priorităţilor pentru alţii, cît şi în capacitatea de a pune presiune şi de a insista. De aceea administraţia Obama poate vorbi de un capital de smart power, care combină cu succes resursele militare hard power, cu cele diplomatice şi de imagine, soft power. Iar capitalul de imagine, soft power, poate crea la rîndul său un mediu politic mai degrabă permisiv, decît unul inapt. Criticii au mai susţinut că Obama este doar „omul vorbelor, nu şi al faptelor“, asemănîndu-l unei vedete rock, care a cîştigat Premiul Nobel mai mult pe baza unei promisiuni, decît în virtutea unui lucru concret. Iau în derîdere popularitatea sa, notînd că problema Orientului Mijlociu a rămas de neatins, Coreea de Nord, încă nucleară, Irakul şi Afganistanul – problematice, iar Iranul – dificil. Dar un analist serios n-ar trebui să aştepte mari schimbări într-un termen atît de scurt. Resursa hard power pe care au folosit-o Bush-Cheney cu siguranţă n-a rezolvat aceste probleme. În plus, în afară de discursuri au existat şi fapte importante. În primul şi în primul rînd, felul cum Obama a manevrat criza economică. Cînd a venit la putere, consilierii săi economici i-au spus că există o posibilitate de 1 la 3 de a se reveni la situaţia din 1930 şi, dacă n-ar fi evitat dezastrul, restul ar fi devenit neimportant, prin comparaţie. Succesul său a implicat nu doar stimularea economică în propria ţară, dar şi o bună coordonare internaţională. În ciuda măsurilor luate de SUA împotriva importului de cauciucuri din China, nivelul de protecţionism economic a fost mult mai scăzut decît în 1930, ceea ce mulţi observatori chiar au prevăzut. În plus, Obama a folosit criza pentru a realiza ceea ce se dorea de fapt de multă vreme: transformarea G-8 într-un context mai larg, instituţional al G-20, care să includă problemele economice majore. Pe lîngă criza economică, se poate vorbi şi de manevrarea relaţiilor cu China. Cum va răspunde America puterii în creştere a Chinei este una dintre cele mai importante provocări ale politicii externe din secolul 21. La întîlnirile Trezoreriei, Obama a inclus ca partener de discuţii şi Departamentul de Stat şi a lărgit agenda pentru a cuprinde, pe lîngă schimbările climatice, şi multe alte probleme. Contrar unor declaraţii sceptice de presă, întîlnirea din noiembrie dintre Obama şi preşedintele chinez Hu Jintao a fost un real succes. În acelaşi timp, preşedintele american a recunoscut că menţinerea unei alianţe strînse dintre Japonia şi Australia (la fel cu menţinerea unor relaţii bune cu India) ajută prezervarea puterii hard, care schiţează mediul propice pentru ascensiunea Chinei. O a treia realizare semnificativă a primului său an de prezidenţiat a fost reforma problemei nucleare pe care mulţi experţi o consideră într-o criză continuă de la finele erei Bush. Îmbrăţişînd ţelul pe termen lung al unei lumi anti-nucleare (deşi probabil asta nu se va întîmpla în timpul vieţii sale), Obama a reiterat poziţia pe termen lung a SUA, menţionată în articolul 6 al Tratatului pentru neproliferare, de a reduce rolul armelor nucleare. În plus, au urmat negocieri cu Rusia pentru găsirea, pînă la finele anului, a unui succesor strategic pentru Tratatul Reducerii Înarmării şi a pus problema Neproliferării în fruntea agendei ONU şi a G-20. Criticii au spus că aceste reuşite, cumulate cu efortul de a debloca impasul negocierilor în care se află Sudan şi Birmania, au fost atinse cu preţul unei ambiguităţi privind drepturile omului. Dar proclamările publice sînt deseori mai puţin eficiente decît strategiile de durată întru promovarea drepturilor omului. Discursul lui Obama în Ghana – organizat cu mare grijă într-o ţară africană care de curînd a avut o schimbare democratică de guvern, reuşită cu succes – ilustrează o asemenea abordare. Bineînţeles, marele test este încă pe ordinea de zi: Afganistanul. Poate Obama combina puterile hard şi soft într-o strategică smart power care ar funcţiona? Va produce creşterea numărului de trupe şi dezvoltarea ajutorului internaţional îndeajuns de multă stabilitate pentru a permite retragerea trupelor în 2011? Ar putea Guvernul afgan să asigure protecţia cetăţenilor săi în faţa violenţelor talibanilor? Sau Afganistanul se va dovedi a fi piatra de moară a administraţiei Obama? Cum Obama se apropie de finele primului său an ca preşedinte, trebuie să fie conştient că Afganistanul este testul în funcţie de care istoria îi va evalua abilitatea manevrării politicii externe. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.org traducere de Stela GIURGEANU