Epoca de aur a incertitudinii
Cică Dominique Strauss-Kahn, sătul să fie hăituit de ziariştii parizieni, s-ar fi refugiat incognito într-un sătuc din Alpii elveţieni. Şi, acolo, cum se plimba el pe-o uliţă, numai ce recunoaşte un alt personaj, ce se plimba şi el deghizat şi îngîndurat: era Silvio Berlusconi, ascuns şi el de presa romană. „Eh, dragă Silvio, chiar că nu mai înţeleg nimic – spuse DSK –, eu, care toată viaţa m-am temut de scandaluri economice, pînă la urmă am picat din cauza unei femei!“ Berlusconi l-ar fi privit aiurit şi ar fi răspuns: „Carro Domenico, nici eu nu mai pricep: toată viaţa m-am temut de scandalurile cu femei şi pînă la urmă am căzut din pricina economiei!“.
Dar nu bancuri vreau să vă spun eu aici, ci doar să vă sugerez că sîntem cam mulţi în această situaţie. De curînd, sîntem 7 miliarde pe-aici, pe-aproape, şi mulţi dintre noi nu pricepem ce ni se întîmplă. Din aceste 7 miliarde, 19% trăiesc în China, cea mai populată ţară a lumii; dar această situaţie nu va dura: în cca 25 de ani, populaţia Indiei va depăşi populaţia Chinei – care va intra într-un proces abrupt de îmbătrînire pe care actuala politică a „copilului unic“ (dacă va dăinui) îl va transforma într-un colaps garantat. Din cele 7 miliarde, 33% sînt creştini, 50,5% trăiesc în oraşe şi 50,4% sînt bărbaţi. Nici aceşti indicatori nu vor rezista: ponderea creştinilor va scădea (populaţiile de altă religie au, în medie, o natalitate mai mare), adunarea oamenilor în mega-zone urbane va continua (ceea ce va transforma aceste oraşe în bombe ecologice), iar superioritatea numerică a bărbaţilor e deja o anomalie (de-a lungul evoluţiei speciei, femelele au fost mai numeroase mereu – sau cel puţin aşa estimează savanţii); iar această anomalie se va accentua: tehnologia de identificare prenatală a sexului copilului duce la întreruperi de sarcină în multe familii din neamurile care-şi valorizează altfel băieţii decît fetele. Consecinţa, pe termen lung? Jale. Şi violenţă socială în creştere.
Tot ceea ce era cît de cît sigur în urmă cu zece ani (sau poate mai puţin) s-a dat peste cap. Nu-i vorbă, necunoscute au existat mereu, iar surpriza a fost regină de-a pururi. Totuşi, existau şi lucruri predictibile – azi în abruptă scădere. În marea politică internaţională şi în mica politică salarială a unei familii, nu mai ştii ce urmează. În anul 2040, în UE vor fi (dacă UE va mai exista atunci) mai mulţi pensionari decît salariaţi; dacă eventuali extratereştri nu vor veni să tragă la şaibă, pensiile vor fi imposibil de plătit. Sau, dacă vrem să ne luăm pensiile, relaxăm politica de vize şi admitem consecinţele. Mai simplu spus: dacă vreţi pensii în 2040, imaginaţi-vă moschei la Bucureşti sau Timişoara sau, de ce nu, un templu budist la Iaşi (exact asta-i mai lipsea!).
Un exemplu concret de incertitudine: Turcia. Politica ei externă, teoretic, era structurată pînă mai ieri pe ideea „zero probleme cu vecinii“. Cum stau lucrurile azi? Toptan de probleme. În mod concret, relaţiile Turciei cu Uniunea Europeană (din perspectiva integrării) băltesc, relaţiile cu Iranul s-au acrit precum iaurtul de oaie, relaţiile cu Irakul au o doză de imprevizibil manifest (din nordul Irakului acţionează liderii kurzi care supără Ankara), relaţiile cu Rusia (peste Marea Neagră) mustesc de suspiciuni tradiţionale reciproce, relaţiile cu Armenia-s pe butuci iar relaţiile cu Israelul (altădată, un aliat cvasi-vecin strategic) sînt suspendate (vina fiind împărţită). Turcia are ambiţii mari, dar rămîne de văzut dacă are şi fineţea şi calmul necesare pentru a şi le hrăni pe termen lung.
Aş putea continua cu exemple, dînd ocol globului: din Republica Moldova, unde preşedintele e mai greu de găsit decît Sfîntul Graal, pînă la Casa Albă de la Washington, care tocmai a anunţat recent (serios) că administraţia americană niciodată, never ever, n-a avut cunoştinţă de vreun contact cu extratereştri (deci, adio pensii în UE! – vezi mai sus) sau pînă în Rusia, unde fostul şi viitorul preşedinte Putin tocmai a primit Premiul Confucius pentru Pace (un fel de Nobel à la chinois). Din Germania (unde un grupuscul neonazist, ieri obscur, azi e acuzat de cel puţin 10 crime şi vreo 14 spargeri de bănci) şi pînă în Australia (unde Barack Obama tocmai a făcut o vizită şi a anunţat că va spori prezenţa militară americană în zonă cu 250 de soldaţi – nu cifra contează aici, ci apropontul pe care l-a bătut în direcţia Chinei) sau pînă la Bruxelles, unde se încearcă legiferarea protecţiei albinelor (care mor pe capete, din cauza pesticidelor şi a organismelor modificate genetic din agricultură).
Pe scurt: aceia dintre dvs. care vă mai gîndiţi la astfel de lucruri sînteţi invitaţi să-mi fiţi alături sîmbătă, 26 noiembrie a.c., ora 14, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, la lansarea unui volum împănat cu astfel de semne de întrebare.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.
