Diploma de facultate

Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Pe lista obiectelor golite de utilitate şi de conţinut simbolic, diploma de facultate se luptă, cu şanse serioase, pentru unul dintre locurile fruntaşe. Asta în timp ce diploma de bacalaureat a devenit un soi de adeverinţă-anexă la orice card de identitate, un act cumva asemănător cu certificatul fiscal sau cu cazierul. Evident, lucrurile astea sînt valabile dacă te duci la şcoală. Din nefericire, în România, numărul celor care aleg „libertatea“ absolută a spiritului – şi refuză sau abandonează „încorsetarea“ în programa şcolară – e într-o creştere galopantă. Pentru cei mai mulţi dintre ei, şcoala, chiar şi aşa cum e ea acum, ar fi de mare ajutor. Dar efectele dezvrăjirii cvasitotale, de la nivelul absolvenţilor de liceu, se fac simţite din plin şi în rîndurile celor care încă nu ştiu să ţină un pix în mînă, pentru a-şi scrie numele.

O ştim cu toţii, povestea vine de demult. Cel mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a avut grijă să sporească serios numărul şcolilor „de la oraşe şi sate“. Asta pentru că a descurajat avortul, sub ameninţări şi pedepse grele, şi a încurajat amorul tovărăşesc, producător de „vlăstare ale societăţii socialiste multilateral dezvoltate“. Toată producţia asta de indivizi – din care mulţi dintre noi facem parte – trebuia şcolită cumva şi trimisă apoi în „cîmpul muncii“. Prin urmare, s-au deschis şcoli şi fabrici, cît cuprinde. După 1989, cînd am început să plecăm – cu cel mai avîntat elan patriotic – încotro vedeam cu ochii, după ce am descoperit şi magia prezervativelor civilizate şi a pilulelor contraceptive, entuziasmul forţat al producţiei de vlăstare a scăzut fulgerător.

Ne-am împuţinat văzînd cu ochii. A venit vremea să mai închidem din şcoli, fabrici, spitale, din toate „lucrurile bune pe care ni le-a făcut Ceauşescu“. Ca în orice reformă, unii au avut de cîştigat, alţii au pierdut crunt. Dincolo de şcolile cu renume, există copii care merg pe jos kilometri întregi, indiferent de anotimp, ca să ajungă la cursuri, pentru că îşi doresc lucrul ăsta. Poveştile astea adevărate sînt sfîşietoare şi nu sînt puţine. Şi există şcoli unde profesorii, pentru a-şi păstra posturile – lucru perfect de înţeles omeneşte – adună cu arcanul elevii, dau note mari, fac tot ce le stă în putinţă pentru a păstra cumva în viaţă instituţia în care lucrează. Toate astea, după ce am ieşit din Epoca de Aur a lui Nicolae, în care trăiam din raportări false şi treceam bacalaureatul copiind pe rupte. E un lung lanţ al minciunii şi al manipulării realităţii, care nu începe odată cu ceea ce unii dintre noi numesc „neînţelegerea libertăţii“. Evident, supravegherea cu camere video a examenelor de la ora asta e un lucru bun, care scoate la iveală nişte realităţi crunte.

Dar dincolo de supravegherea video stă adevărata dimensiune a maladiei. Impostura şi spiritul rudimentar în care e gîndit sistemul de educaţie nu se pot rezolva cu ajutorul camerelor video. Înţepenirea în structuri sovietice şi cultivarea insidioasă a ideii că, pînă la urmă, doar corupţia învinge absolut orice, nu se pot stinge doar dacă examenele sînt supravegheate cu tehnologii performante. Bîlbîiala, prostia pură, confuzia, redactarea de subiecte tembele nu se rezolvă, nici astea, cu camere video.

Da, se va spune că ăsta e un punct de vedere răutăcios. Prietenii medici, cercetători, programatori, compatrioţi care au făcut performanţă în alte ţări şi au ajuns repere în domeniile în care lucrează, vor spune celebrul text: „Nu ajungeam să facem performanţele astea fără şcoala excepţională pe care am făcut-o în România… Uite, şi la ora asta, olimpicii din România fac ravagii pe la competiţiile internaţionale şi sînt căutaţi cu turbare de marile universităţi…“ Păi, tocmai asta e. Şi la ora asta, elita performează, pentru că asta e treaba elitei. Să performeze. E vorba despre grupuri de profesori şi elevi care se pregătesc, în afara şcolii, pentru performanţe de elită. E normal. Nu înseamnă că „şcoala românească le-a mai dat o lecţie competitorilor străini“. Dar ce te faci cînd şi Gigel de la Bîrlad face… „meditaţii“ cu profesori buni, ca să ţină pasul cu programa şcolară? Nu pentru că Gigel e bou. Ci pentru că toţi părinţii iau „meditatori“, la sfatul profesorilor, pentru ca gigeii lor să termine şcoala „cu bine“. Tot ce era ascuns şi cronic înainte e dureros şi exploziv acum. Iar părinţii, disperaţi, ar face orice, s-ar supune oricăror umilinţe, doar să-şi vadă odraslele cu şcoala terminată. „Mai departe, nu contează. Să trecem peste astea cu şcoala şi ne descurcăm noi…“

Toată lumea asta încîlcită – tot universul ăsta de complicităţi, tragere de şireturi între cauze şi efecte, de promiscuitate mascată în virtute – se varsă în conţinutul şi simbolistica diplomei de facultate. Adevărul e că, de vărsat, se varsă ele, în primul rînd, în felul în care facem orice – de la cît şi cum ne spălăm, pînă la felul în care locuim, convieţuim, relaţionăm, percepem lumea în care existăm. Dar partea de „spectacol de gală“ a acestui fenomen e diploma de facultate. Ea a devenit, mai peste tot în lume, o hîrtie destul de banală. Democratizarea generală a percepţiei adînci asupra ideii înseşi de democraţie produce, printre multe altele, şi acest efect. Putem vorbi mult şi bine despre societate postindustrială, despre mutarea lumii de pe cîmpuri în bi-rouri, despre schimbările de paradigme tehnologice. Educaţia de la noi nu e nici cea mai bună, nici cea mai proastă de pe lumea asta. Ea are o hibă, ca multe alte domenii de activitate care ne produc coşmaruri. În entuziasmul general şi în graba de a pune pe noi costumele „europeneşti“, am uitat să le scoatem pe cele vechi. Acum e foarte cald, şi descoperim, din ce în ce mai des, că treaba asta ne jenează foarte tare. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.