Din nou la Bellu

Primăvara e aşa de frumoasă şi caldă că nu-ţi mai pare rău pentru cei care dorm în întunericul nesfîrşit peste care călcăm. Cimitirul e scăldat în soare şi au înflorit corcoduşii (sau ce sînt). A venit şi rîndul liliacului şi, ca totdeauna, spre sfîrşitul lui aprilie, au înflorit şi castanii. Mai aprind o candelă, două. Un vînticel subţire se joacă, stingînd flacăra plăpîndă a lumînărilor. Potecile între morminte s-au strîmtat, fiindcă mereu se sapă gropi noi, alături de cele vechi. Mă opresc la unele, ale prietenilor mai vîrstnici, la altele, ale celor cunoscuţi în copilărie sau din povestirile părinţilor, ori în sfîrşit la numele istorice. De pildă, mă uit cu tristeţe la două busturi " C.A. Rosetti şi soţia lui, Mary Grant, adusă aici, aşa de departe de insula ei natală, Guernsey " care sînt acoperite de o crustă de muşchi şi ace de brad, fiind împlîntate în mijlocul unei bătături. Sau la chipul de marmură al generalului Rasty, care seamănă cu Franz Joseph " toţi domnii cu favoriţi semănau cu bătrînul împărat ", avînd alături sabia şi mantaua, tot de marmură. El a fost prefectul de poliţie al Capitalei, pe vremea lui Carol I. Acum caut, în spatele capelei, mormîntul lui Alexandru D. Xenopol. Mai întîi i-am găsit, din aceeaşi familie, pe un Filip şi pe Nicolae, scriitor şi ministru, în a căror criptă n-a mai fost loc pentru istoric. Acesta, la cîţiva paşi depărtare de fratele său, sub un salcîm, îşi împarte mormîntul cu nevasta, poeta Riria, care i-a supravieţuit 30 de ani, murind tocmai în 1951. Halucinantă traversare, această biografie care începuse pe cînd "iubitul maestru" se lupta cu "domnul Maiorescu", ca să se termine în altă ţară, ţara lui Gheorghiu-Dej! Îmi aminteam de piatra pe care văzusem cîndva gravat un relief în forma unui raft de bibliotecă, avînd înşirate volumele din Istoria românilor în Dacia Traiană. A dispărut! O simplă placă, doar cu numele celor doi, a înlocuit " cine ştie cînd ori de ce " lespedea grea, cenuşie, de altădată. Oricum, Academia, altfel grijulie cu păstrarea memoriei membrilor ei, n-a simţit nevoia să indice prin vreun semn locul de odihnă al unui înaintaş foarte onorat în timpul vieţii. Îmi văd mai departe de drum, dar mă opreşte cineva: "Nu ştiţi unde e mormîntul lui Ion Dolănescu?". Astea sînt celebrităţile zilei. N-au trecut decît două săptămîni de la funeraliile naţionale ale cîntăreţului, cu discursuri înlăcrimate. Dar, mai încolo, altcineva mă întreabă de mormîntul Monseniorului Vladimir Ghika. Cu telefonul pe care-l scoate din buzunar, cere o informaţie mai precisă şi mă iau şi eu după acest domn, vizibil un cleric catolic. Ajungem la figura 19. Acolo sînt Ghiculeştii moldoveni, urmaşii lui Grigore-Vodă, ultimul cu acest nume, şi printre ei o coloană înaltă, încinsă cu tricolor, este probabil omagiul familiei pentru principele prelat. E adevărat că, în marginea aceleiaşi parcele, se ridică o cruce fără nume, o imensă cruce de lemn ars şi împietrit: mie mi se pare că aceea ar fi fost semnul de pietate pe care-l merita într-adevăr martirul. Cît despre faptul că el, preot catolic, îşi are locul de veci într-un cimitir ortodox, aceasta este, desigur, o problemă ce ţine de dialogul între Biserici, care se desfăşoară cu discreţie. De curînd, amintirea Monseniorului a fost rechemată de un volum care cuprinde scrisorile sale din anii 1948-1952 către fratele refugiat în străinătate: o mărturie istorică despre cum a fost nimicită vechea Românie şi un argument pentru procesul de canonizare căruia Vaticanul îi acordă toată atenţia. Ieşind pe poarta cimitirului, trec pe lîngă două doamne bătrîne şi, fără voie, le aud conversaţia: "Ce număr porţi? Am o jachetă... Poţi să iei tot ce vrei, haine, tablouri...". După cîţiva paşi, sînt interpelat: "Ne ajutaţi şi pe noi cu o semnătură?". Înţeleg că semnăturile se strîng pentru o candidatură la Parlamentul European, poate chiar a drei Băsescu, dar n-am stat să întreb. Lîngă gardul bisericii italiene, un moşneag flămînd şi bolnav vinde cărţi ieftine. Mai încolo, o voce: "Vă dau o fată, 23 de ani...". Bucureşti, oraş incomparabil, cu morţii şi cu viii tăi!