De la iarba-dracului la sastiseala lulelei

Ieromonahul Ilarion transcrie şi introduce, în preajma anilor 1793, într-un miscelaneu, printre vieţi de sfinţi şi glave, o istorie dedicată tutunului: Istorie foarte de folos pentru tutun. De unde iaste tutunul şi oare pentru ce pricină îl iubesc oamenii mai vîrtos decît toate verdeţile şi legumile pămîntului. Ce folos face omului. Scoasă din Otăşnic. În cele patru file din manuscris, ieromonahul Ilarion – fost arhiereul Theofilact pe lîngă mitropolitul Dositei Filitti, fost ieromonahul Isaiia – spune cum Sarsailă, „voievodul puternicului Satanailă“, este însărcinat de „domnul întunericului“ să ţeasă o „înşălăciune foarte subţire“ pentru a atrage de partea răului omenirea. Secretul: iarba-dracului, tutunul care va hipnotiza omenirea. „Şi va creşte dintrînsa o buruiană mare, cu frunza lată, foarte frumoasă. Şi, întîiu o vom arăta fiilor lui Ismail, adică turcilor şi ţiganilor. Ca cum ar fi de o mare cinste şi folosul sănătăţii celor ce o vor mirosi frunza ei; şi aprinzînd-o să vor afuma cu fumul ei. Şi aşa, de la acelea toate limbile şi toate neamurile o vor căştiga şi o vor sămăna şi vor umplea toată lumea de dînsa, neguţătorindu-o ca cel mai scump şi mai cinstit şi mai trebuincios negoţiu. Şi această buruiană va fi mai iubită şi mai cinstită în lume oamenilor decît toate verdeţurile şi legumile pămîntului şi pururea întru mare pofală şi cinstelor. Frecîndu-o lămurit ca făina şi mirosindu-o, o vor suge prin nas, şi aprinzîndu-o în vas de acea treabă pururea fără saţiu vor suge ca o mare şi scumpă dulceaţă prin ţave fumul acela în gura lor. Şi aşa, toţi oamenii vor aduce noao prinos: mirosală, ardere de tot, şi fum stricurat şi lămurit prin gura lor.“ Crescut direct din „pămîntul“ Iadului, tutunul, această „buruiană drăcească“, a cucerit foarte repede omenirea. Drept pentru care ieromonahului Ilarion nu-i rămîne decît să ameninţe cu judecata din faţa lui Iisus Hristos cînd trupul păcătosului va fi trădat de mirosul de „fum şi putoare rea“, izgonit fiind cu vorbele: „Fugi de la mine, du-te la întunericul Iadului, cel gătit diavolului şi slujeşte lui, că lucrurile aceluia ai făcut, iar poruncile mele n-ai păzit.“  

Înfricoşătoarea poveste n-a trecut de paginile miscelaneului, dar şi de ar fi trecut, tutunul se află în epoca lui de glorie, cînd se crede că vindecă orice şi cînd ispiteşte pe oricine. Condici de cheltuieli, catastife de socoteli de prin case boiereşti sau chilii egumeneşti stau mărturie a acestui viciu îndelung şi aprig prizat. Boieri şi ţigani, popi şi ţărani, călugări şi negustori trag tutun din narghilele, ciubuce şi lulele. Preluat şi extins mai ales în vremea regimului fanariot, tutunul devine atît de prezent şi de indispensabil obiceiurilor cotidiene, încît marile case îşi organizează un aparat specific, după modelul otoman: ciubuci-başa fiind dregătorul cel mare peste micii ciubucii însărcinaţi cu pregătirea narghilelelor şi a ciubucelor. Or, aici printre boieri şi înalţii clerici, narghileaua face parte dintr-un ritual al sastiselii din care nu lipsesc cafeaua neagră, şerbetul şi mai ales dulceaţa siestei din vremea prînzului.  

Pe la 1751, în condica de cheltuieli a marelui vistier Toader Palade se regăseşte regulat cumpărarea de tutun, tutun care se cumpără nu numai pentru boier, ci şi pentru vizitii, ţigani şi alte slugi din curte: „tiutiun pintru ficiori la Bârleşti“, „tiutiun ţiganilor ci-au trierat“, „tiutiun ţiganilor de la Bârleşti“, „tiutiun vizăteilor ci-au mers cu cai(i)“ . Din Imperiul Otoman, pînă în Moldova secolului următor, tutunul a călătorit destul de repede, după cum se vede, devenind consumabil pentru o parte a populaţiei. De aici şi pînă la băcănia de la Fundata nu mai este decît o altă călătorie, către o altă rumegare a tutunului într-o practică a sastiselii. Aici, la Fundata, judeţul Buzău, prin iulie 1817, un oarecare Ioan Buzeţel aşază în prăvălia din sat nu mai puţin de 100 de lulele şi 5 ocale de tutun. Luleaua şi tutunul cer investirea unor lichidităţi în produse colaterale, care ar putea fi judecate ca vicii. Ca atare, ţăranii ăştia de prin satele buzoiene s-au dedat deja la viciul tutunului, risipindu-şi economiile în fum mirositor şi buruieni drăceşti. Pentru ca mai apoi, un deceniu mai tîrziu, narghileaua să se piardă pe drumurile Stambulului pentru a fi înlocuită cu cigare şi cigarette, zigare şi zigarette, notate ca atare în cheltuielile lui Iancu Oteteleşanu.  

Blamată de către predicile clericilor, iarba-dracului ispiteşte pe toată lumea şi îmbie la trasul cu nesaţ din imameaua ciubucului.  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.