Da, pînă şi-o cămilă te poate duce la cer

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

„Ţara e un imens şantier“ – cum aceste cuvinte, o! cititorule, mi-au legănat copilăria românească (într-atît de mult încît m-am cam săturat de ele), nu-mi imaginam că le voi repeta în mintea-mi intens aici, în capitala Qatarului, privind la macaralele ce încolţesc prin toate colţurile oraşului, ca nişte gigantice scobitori menite să fixeze Doha pe hartă. Se construieşte aici cu o frenezie aiuritoare – de preferinţă blocuri înalte, scînteietoare, ziua, şi luminate electric, noaptea, precum pomii de iarnă. Pînă prin anii ’60 – scria recent The Economist –, pînă ce cheagul bogăţiei din petrol & gaze a început să se prindă, Qatarul era un imens sat, cu o populaţie mai mult sau mai puţin sedentarizată şi fără o structură urbană. Oficiali locali îmi spun zîmbind că pînă tîrziu în anii ’70 cămilele erau mai multe decît maşinile pe drumuri – drumuri care, şi ele, erau mai curînd relative. Cu atît mai izbitor progresul din ultimii 16 ani, de cînd şeicul Hamad bin Kalifa al Thani a preluat emiratul din mîinile tatălui său. Care-i secretul păcii ce domneşte peste Qatar? Simplu: banii. Cetăţenii statului sînt, spune statistica, cei mai bogaţi din lume.

Şi, apropo de pace, permiteţi-mi o divagaţie. E o plăcere să citeşti cele două cotidiene locale de limbă engleză – unul se cheamă Gulf Times, iar celălalt The Peninsula. Paginile lor de actualitate internaţională sînt mai numeroase (şi deseori mai complete) decît cele din multe cotidiene celebre occidentale – ca să vă faceţi o idee, imaginaţi-vă că într-unul dintre ziare am citit chiar şi despre nişte brăţări dacice! Cu atît mai notabil (în The Peninsula din 26 octombrie a.c.) un articol de genul celor pe care toate ambasadele dintr-o ţară îl traduc şi-l trimit acasă, spre informare (ştiu că a făcut-o şi meritoriul nostru ambasador la Doha, dl Adrian Măcelaru). Sub semnătura unui comentator cunoscut aici, Khalid Al Jaber, textul se întreba – rezum – cît de aproape sîntem de un război între Iran şi ţările arabe din Golf. Dată fiind situaţia din zonă, francheţea interogaţiei sare în ochi. S-ar putea să mai avem ce discuta pe această temă (?).

Deocamdată, iubite cititor, răvaşul meu curge pacifist mai departe, pentru că vreau să-ţi spun cum se vede lumea cînd eşti cu doi metri mai aproape de cer şi ai sub tine o chestie îmbrăcată într-o lînă sîrmoasă şi care are o cocoaşă pe care mai tot timpul îţi vine s-o mîngîi. Aţi ghicit: îmi fu dat să fac o plimbare pe cămilă – eu care, în ţara mea, pe cal n-am urcat încă. Iată cum s-a întîmplat: printr-un lanţ de amabilităţi, am primit, din partea unei persoane foarte amabile – un crescător de cămile –, invitaţia de a-i vizita ferma. Zis şi făcut. Cînd colo, ce să vezi? Ferma era nu departe de un cămilodrom – nu glumesc, chiar există camelodroame: trasee înnisipate lungi de kilometri, arcuite şi luminate de sute (!) de stîlpi electrici (de regulă, cursele au loc fie dimineaţa devreme, fie după căderea serii), pe care – sub tirul camerelor TV – cămilele de curse se întrec în goană, călărite de jockey micuţi şi uscaţi, cu trăsături mai curînd indiene. Crescătorul meu de cămile s-a dovedit a fi un bărbat foarte fain. El a venit cu o maşină GMC, precum cele în care umblă Barack Obama; la încheietura mîinii stîngi avea un ceas Longines; la manşetele cămăşii – nişte butoni Rochas; la buzunarul de la piept al lungii sale cămăşi albe – un stilou Montblanc de aur, serie probabil limitată. Fac aceste precizări, o! îngăduitorule cititor, nu pentru a zgîndări bugetarul din tine, ci doar pentru a te pregăti pentru cele ce urmează. Crescătorul, după salamalecuri, m-a şi poftit să urc pe un exemplar din turma lui – o cămilă-mascul pe care aveam să aflu că-l cheamă Başir şi că e mai scump decît... dar să nu anticipez.

Între deplasarea cu un avion şi cea cu o cămilă există probabil multe diferenţe, dar cu siguranţă există şi o asemănare: cele mai delicate momente sînt începutul şi finalul. Mai exact, în cazul cămilei, vei avea o oarecare surpriză cînd – după ce urci pe creatura îngenuncheată – ea îşi va ridica deodată picioarele din faţă. Simţi atunci că eşti aruncat pe spate şi, dacă nu te ţii bine de covoraşul împăturit în formă de şa, ai putea avea surprize. La fel la final: ca să cobori tu, cămila se lasă mai întîi tot pe picioarele din faţă – ceea ce, dacă nu te agăţi bine, te aruncă drept în nas. Noroc că alături de mine în vizită se afla şi dl Mircea Beuran, eminentul chirurg; în caz de ceva, mă opera pe loc! În rest, totul e foarte plăcut.

Ei, şi-acum, o! cititorule, ţin-te bine de scaunul de sub tine: l-am întrebat pe crescător cît costă o cămilă; şi el mi-a zis...

Ajuns aici cu firul poveştii, strănepotul Şeherezadei văzu lumina zorilor mijind şi, sfios peste poate, tăcu. 
(va urma, peste două săptămîni!)

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. 

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.