Cuţitari şi funcţionari

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Una dintre asemănările care leagă – aparent surprinzător – lumea umbroasă a cuţitarilor şi a mardeiaşilor, de lumea „paşnică“ a birourilor e tăiatul fin, precis, pe la spate. Metoda cuţitarilor pare simplă, la prima vedere, dar necesită vreme lungă de exerciţiu. Ideea e să te plasezi lateral sau în spatele victimei. Poţi să faci treaba asta şi uitîndu-te în ochii ei, dar nivelul ăsta e rezervat maeştrilor. Greilor. Plasamentul e esenţial în toată povestea asta. Şi e firesc să fie aşa. Ca în orice formă de luptă, poziţia din care pleci la atac e crucială. În cazul specialiştilor în tăieri fine, alegerea poziţiei se transformă, cu timpul, în reflex. Un reflex al poziţionării, care îi asigură atacatorului venirea nebănuită, de „nicăieri“, şi retragerea, dispariţia făcută cu aceeaşi „delicateţe“ desăvîrşită, cu care a şi intrat în scenă. E un soi de „venire din soare“, cum ar denumi-o vechii piloţi de vînătoare. Una dintre tacticile favorite ale legendarilor vînători din vremea romantică a războiului aerian era să ia înălţime, să se poziţioneze cu „spatele“ la soare şi să atace inamicul îndată. Era devastator. Nu poţi să-l vezi pe atacator cum vine „din soare“, pentru că, pur şi simplu, la soare nu te poţi uita.  

Cuţitarul – tăietorul profesionist, orice specialist purtător de lamă – apare fulgerător, lucrează „de la brîu în jos“, şi dispare la fel de repede cum a apărut. Treaba asta se traduce aşa – nu stai să se complice situaţia; dacă ai „o fază“, atunci ai plecat hotărît, dar foarte discret, treci pe lîngă victimă, tai la picioare, sub bazin, în tot spaţiul dintre articulaţiile şoldurilor şi spatele genunchilor. Te lipeşti un pic de victimă, ca şi cînd v-aţi ciocni accidental. Eventual, în timp ce te retragi, îţi ceri şi scuze. E o tehnică întîlnită foarte des, şi în cazul furtului din buzunare. Tăierile specialiştilor sînt atît de fine, încît victimele habar n-au că au fost atacate. Abia cînd simt că ceva curge pe ele, că ceva le udă, îşi dau seama, cu oroare, că sînt pline de sînge. „Meşterii“ cei mai mari în isprăvi de felul ăsta nu folosesc doar cuţite fine pentru aşa ceva, ci şi lame de bărbierit. Efectul e teribil. Sperietura e colosală. Te trezeşti plin de sînge, fără să fi avut senzaţia că ţi s-a întîmplat ceva. Efectul psihologic e dărîmător. E un amestec de frică instantanee, cu senzaţia de strivire, o prăbuşire cumplită, însoţită de cheia de boltă a acestei tactici – umilirea. Căderea în abisul neputinţei.  

Un „pumn în freză“ e o chestiune foarte precisă. E ceva clar, care aşază lucrurile într-o anumită ordine. Există un învingător şi un învins. Ca să nu mai punem la socoteală că – în majoritatea cazurilor, în epoca în care trăim – învingătorul iese prost din treaba asta, pentru că l-a pocnit pe adversar şi nu a rezolvat conflictul în mod paşnic. Tăierea „de la brîu în jos“ e ceva sinistru. Are doar învinşi. Nu există zgomot, îmbrînciri, chemări la luptă, scoaterea demonstrativă a ochelarilor, suflecatul mînecilor, toată zarva teatrală din jurul unei bătăi. Învingătorul se pierde în mulţime şi nu se dă în stambă, la vederea publicului, să-şi savureze victoria în aplauze. Face altfel chestia asta, bucurîndu-se de la distanţă, aşa cum o face orice spectator anonim. Îşi priveşte victima prăbuşită, năucită, ştiind bine că ancestralul act al urinatului pe cel învins e înlocuit acum cu asumarea anonimatului şi contemplarea victimei, de departe, din mulţime.

Birourile contemporane nu sînt deloc străine de tacticile descrise mai sus. Nu contează teritoriul de activitate. Importul de tactici şi strategii din lumea străzii e unul normal, vechi de cînd lumea – nu „biroul“ a inventat tipul ăsta de schimb. Da, e o lungă discuţie. De fapt, cine importă de la cine?! Cert e că circulaţia asta de teme „inspiraţionale“ există. Ceea ce diferă e instrumentarul cu care se aplică aceste tehnici. Altminteri, nici măcar limbajul nu e diferit. „Şulfa“ de birou e un personaj unisex, cu grad de anonimitate variabil, cineva care se ocupă cu „lucrăturile“. Iar tăiatul „de la brîu în jos“ se face la fel de eficient, cu diferenţa că nu se folosesc lame, ci „picături“ de text în urechile „cui trebuie“. Efectele sînt la fel de devastatoare, ca în cazul „tăierilor“ de stradă, cu diferenţa că nu curge sînge la vedere. În schimb, procesul de învăţare a stilurilor şi a tehnicilor de tăiere e la fel de laborios şi de ierarhic. Însă spectacolul actului în sine e, cumva, mult mai contemporan, mai… spectaculos şi mai expus. Victima e văzută de toată lumea. Eventual, compătimită. Cel mai des, compasiunea de scurtă durată se transformă în admiraţie pentru tăietor şi sporirea „respectului“ faţă de el. Iar delimitările de teritorialitate au dimensiuni care, în anumite locuri, capătă anverguri dogmatice.  

În birouri se ştie sau se bănuieşte – cu şanse foarte mari de identificare precisă – cine e autorul tăierii. Atacul „din soare“ e la fel de practicat, dar are şi coordonate tehnice actuale. Aşa cum noile tactici ale războiului aerian se desfăşoară acum – cu ajutorul unor echipamente extrem de avansate, de identificare a adversarului la foarte mare distanţă, mult dincolo de limita de vizibilitate – şi în războiul de birou există „radare“ performante, „rachete“ inteligente şi contramăsuri de derutare a adversarului. Însă ferocitatea „tăierii“ e la fel de intensă şi de atavică. Ceea ce e relativ nou, însă, e un soi de Principiu al Dominoului – cu referire evidentă la celebrul film care poartă acest titlu. În euforia învăţării tacticilor de tăiere şi de supravieţuire, toţi participanţii la acest joc tind să uite că în orice moment al savurării unei victorii, de foarte departe, toată scena e atent supravegheată de un lunetist.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.