Cum fu la Salonul de carte de la Paris

Publicat în Dilema Veche nr. 476 din 28 martie - 3 aprilie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Şi iată-mă-s ajuns în dragul nostru Paris, într-o seară – taman pe la ora la care, la Salonul cărţii, cîţiva tineri provocau un mic incident la standul românesc, soldat cu cîteva măşti alb-negre pe faţă şi cu pete de vin roşu pe mocheta albă de pe jos.

Habar n-aveam de aceste poveşti, în momentul în care am lăsat în urmă aeroportul şi, după ceva drum, am ajuns la hotelul de pe Avenue de la Bourdonnais. Aici – una caldă şi una rece: cea caldă era că-s vecin de cameră cu actorul Dorel Vişan, ale cărui poveşti mă vor desfăta în următoarele zile; cea rece – că liftul hotelului nostru e de departe – de foarte departe – cel mai mic lift pe care l-am văzut în viaţa vieţilor vieţişoarelor mele: atît de strîmt, încît a fost imposibil să urcăm bruma de bagaje – mici – pe care le aveam cu noi; strîmt încît, dacă nu stăteai în el într-o dungă, îţi strîngea umerii ca-n menghină; strîmt încît, dacă aş avea talentul cinic al lui San Antonio, l-aş compara cu un coşciug capabil să urce patru etaje spre cer. Ciudat lift, dar ciudăţenia derivă şi din faptul că 60 de milioane de turişti trec anual prin Paris – adică populaţia a vreo trei Românii. Cum aceşti oameni trebuie să doarmă undeva, orice hogeac e bun de scos la-nchiriere. Proprietarul originar al hotelului nostru a gîndit tot aşa: drept care, în micul hău în jurul căruia se prelingea spirala scărilor, el a plantat – cîndva, în secolul trecut, dar nu foarte devreme – un lift. Măcar pentru că, aşa cum vă voi mai povesti, m-am împrietenit în zilele următoare cu patronul (pasionat de istorie, mi-a vorbit îndelung despre Expoziţia universală de la Paris din 1900!), aproape că v-aş recomanda hotelul, doar ca să-i admiraţi cabina urcătoare – dar ceea ce mă reţine e doar temerea că, măcar doi-trei claustrofobi de-ar fi printre dvs., aş putea fi lesne acuzat de crime împotriva umanităţii.

Aşadar, cînd am ajuns în cameră, deja se înserase bine. Pînă ne-am dat cu apă pe faţă se făcuse aproape 8 PM; şi-i zic dlui Vişan: „Maestre, hai să facem o plimbare pe la Turnul Eiffel!“ Gînd la gînd cu bucurie: bănuind dînsul – ca şi mine – că preşedintele Hollande se va descurca, şi fără noi, să treacă pragul pavilionului românesc de la Salon du Livre (a şi făcut-o, în seara zilei de joi 21 martie a.c.), ne-am luat umbrelele – afară picura cu totul nesuferit – şi, din doi paşi, am ajuns pe latura dreaptă a esplanadei de la Champ de Mars. În faţa noastră, superba măgăoaie a Turnului. Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, de cîte ori îl văz, rămîn temporar cu gura căscată, şi prin aburul respiraţiei nu-mi răzbate decît admiraţia de neofit pentru geniul ingineresc.

Ajungem, deci, sub Turn şi, pe cînd încercam să-i arăt maestrului Vişan clădirile monumentale de dincolo de Podul Iéna şi să-i povestesc de ce a pozat, tocmai acolo, Hitler, după ce a vizitat Parisul cucerit, na! că mă loveşte un lapsus: nu-mi mai aduceam aminte numele respectivului cvartal. Îmi scormon mintea, dar degeaba. În jurul nostru – puhoi de turişti, fentînd ploaia cu veselie. Îmi zic: hai să apelez la un citadin. Iar citadini, prin zonă, erau doar de două feluri: primul – ceva tineri, majoritatea cu aer magrebin, ce vindeau suveniruri; iar al doilea fel era conturat de trupurile trase în uniformă ale cîtorva soldaţi. Cum vînzătorii erau cu mult mai deşi decît soldaţii, iau în vizor un tînăr cu chip sud-mediteranean, care tocmai arunca spre cer un soi de sfîrleze luminoase, pe care, de altfel, încerca să le şi vîndă. M-am apropiat de el cît să-i văd timida satisfacţie că poate mă interesează sfîrleaza. „Fii amabil – îi zic – cum se cheamă clădirile alea din spatele Turnului?“ Şi-i arăt obiectul curiozităţii mele, dincolo de Sena. Băiatul, altfel amabil, a reacţionat de parcă l-aş fi chestionat despre teoria numerelor, a lui Fibonacci. A îngăimat ceva nedesluşit, s-a consultat cu un alt vînzător, într-o limbă pe care Sartre n-ar fi priceput-o neam, şi m-a lăsat în plata Domnului. Nu mi-am pierdut speranţa, şi ies în calea unui soldat. Îi pun aceeaşi întrebare. Cu mîinile încleştate pe arma pe care o are la piept, priveşte în direcţia pe care i-o arăt... tace cîteva clipe... abordează o mină care-mi traduce că habar n-are... dar, cu un aer conspirativ, îmi şuieră: „Staţi să-l întreb pe şeful meu.“ Se duce la şef – cu mine talonîndu-l – şi, în fine, superiorul în grad ne luminează: „Trocadéro!“ – spune el. Şi mi-a spart lapsusul.

Ne-am mai plimbat ceva vreme, am admirat sclipiciurile Turnului, de la orele fixe, apoi ne-am tras spre hotel, pentru a destupa un Bordeaux. Am ciocnit pentru întîlnirea cu Parisul. Am ciocnit pentru România la Salon du Livre. Şi am ciocnit şi pentru faptul că Marine Le Pen n-a fost cu noi în acea seară, ca să se bucure de cît de îmbibaţi de urbanistică franceză sînt unii dintre mai recenţii ei concitadini.

(va urma)

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.