Cultura şi agricultura

Publicat în Dilema Veche nr. 515 din 24-30 decembrie 2013
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Trec, de la bun început, peste definiţiile din DEX, dar şi peste cele de terasă, în care miştocarii de profesie îţi cer să faci diferenţa între „noţiunile“ care îţi dau să mănînci şi cele care te hrănesc doar spiritual. Există la noi, la români, o plăcere nemaipomenită de a jongla cu vorbele, de a dribla cu cuvintele, de a transforma orice teoremă într-o cimilitură. După zîmbete complice, umflarea obrazului cu limba, făcut cu ochiul şi mimarea niznaiului, întotdeauna, liderul hîtrilor de la masă dă un panseu. Se rîde bine şi se consideră că, în general, orice-ai face pe lumea asta, totul e „la oha“, „la mişto“, şi n-are nici un sens să-ţi faci vreo iluzie că există şi chestii serioase. Te-ai luat în serios, ai pierdut legătura cu realitatea şi cu şcoala vieţii.

Aşa-zisa cultură generală, enciclopedismul, memorarea datelor unor evenimente istorice şi fina asezonare cu faptul divers şi cu condimentele jocurilor de cuvinte sînt elementele esenţiale ale meniurilor de poveşti de la mesele noastre. Ideea de cultură e, pentru mulţi dintre noi, un soi de repertoriu ceţos, o tolbă fermecată din care purtătorul ştie să scoată cîte ceva la momentul potrivit. Ai vorbele cu tine, te-ai scos. Se cheamă că ai „cultură“. Că eşti „om deştept“. Poţi să fii ditamai maimuţoiul, un măscărici public delirînd pe orice temă; dacă ai în mînecă două date istorice şi un citat din Napoleon, ai dat lovitura. Eşti „băiat deştept“. Vorbeşti mult şi foarte tare? Sari de la istoria antică la fotbal, şi de la cum se face pasta adevărată de mici, la un citat din Goga? Eşti bun! Ai o „cultură“ solidă. Eşti „tip citit“.

Cîtă vreme înţelesul cuvîntului cultură gravitează în jurul planetei „vorbitului“ – indiferent despre ce va fi „vorbitul“ ăsta –, ideea de cultură va fi înţeleasă ca o formă de lăutărie. Un soi de artisticărie. O cunoaştere a artificiului şi a secretelor divertismentului. Folosesc termenul lăutărie – cu tot respectul pentru dimensiunea sa artistică absolut reală – dintr-o altă perspectivă. Cea a petrecăreţului care dă cu şapca de pămînt şi aruncă în lăutar cu teancul de bancnote, prăbuşindu-se în extazul ipostazierii din povestea muzicală. Odată ce efectele mobilizatoare ale muzicii şi ale băuturii se vor fi evaporat, petrecăreţul respectă orice pe lumea asta, dar nu pe lăutar. În viaţa de zi cu zi, lăutarul nu poate fi considerat un om serios. E firesc, în ordinea acestui tip de gîndire. L-a văzut pe petrecăreţ despuindu-se de masca zilnică. A fost martorul unei... dezbrăcări. Cum să-l respecţi pe cel care te-a văzut în halul ăla? Ba-l mai şi înjuri, că el te-a dus într-acolo, „mama lui de ţigan!“

Povestea culturii văzute în acest fel merge pînă departe, în inima înţelesului cuvîntului artist. E un joc pervers în care picăm cu toţii, deseori. Un joc în spatele căruia se află o istorie întreagă, dar şi o gigantică banchiză de ipocrizie. Rîdem şi glumim cu artistul, ne place să fim văzuţi la braţ cu el. În cel mai bun caz – foarte rar, altminteri –, respectăm omul în cauză. În nici un caz breasla. Arta şi cultura se amestecă într-un ghem de ceţuri interesante, doar la beţie, la distracţie, la sărbători. „La ocazii“, cum se spune. Amestecul ăsta de artă şi cultură e un soi de carcalete după care, de obicei, te doare capul şi ai greţuri. Nu e ceva din norma zilnică. Nu e o parte vizibilă a lucrurilor serioase. Felul acesta de a înţelege cultura e un soi de respect la „fără frecvenţă“.

Las la o parte eterna poveste a artistului sau a omului de cultură care se prostituează, generînd felul ăsta de percepţie în spaţiul public. Mecanismul e limpede, oricum, ca lumina zilei. Cui îi place să se alinte la veselie şi să guste din paharul „artistului“ sau al „omului de cultură“, definiţi în termenii divertismentului, ar trebui să-şi asume şi faţa posacă, de a doua zi, a celui care a comandat dansul şi care nu mai are chef să fie deranjat. Cîtă vreme ideea de cultură e produsul unei gigantice scenete – unde arta şi cultura se amestecă exact ca mămăliga cu brînză –, respectul pentru omul de cultură şi pentru substanţa acestei idei va fi unul egal cu cel pentru lăutarul care a făcut atmosferă la o petrecere izbutită.

Venim dintr-o istorie în care, nu arareori, intelectualul s-a gudurat pe lîngă putere şi n-a neglijat deloc pactul cu „stăpînul“, pentru a trăi bine sau pentru a-l faulta pe colegul de breaslă care venea din urmă periculos. La fel, venim dintr-o istorie recentă în care cultura era un repertoriu de lemnoşenii din cadrul unui „program de activităţi“ al întregului popor. După cum venim şi din dimensiunea reală a unui spaţiu cultural în toată puterea cuvîntului, unde nişte cetăţeni – unii dintre ei complet necunoscuţi spaţiului public – au slujit perfect corect această idee, construind părţile solide ale temeliei pe care stăm şi de care habar n-avem.

Pentru noi, deseori, cultura e ca un cîntecel căruia nu-i ştim versurile. În virtutea unei presimţiri difuze, de bun-simţ, ne promitem să le-nvăţăm pînă la următoarea petrecere, dar mereu constatăm că avem de făcut lucruri urgente, mai bune şi mai folositoare. La noi, cultura nu înseamnă esenţa modului de a fi, ci doar o formă de spectacol. Prin urmare, de ce ne mirăm că, pe listele oricăror bugete, cultura e ultima, dar şi eternul subiect al miştourilor epopeice?

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Dacia 500 Lastun FOTO RAR Vaslui (3) jpg
Dacie Lăstun adusă la RAR Vaslui pentru omologare. „Fiara de plastic“ a devenit mașină de colecție. Ce performanțe are
Un pasionat a recondiționat o Dacie 500 Lăstun și a adus-o pentru omologare la RAR Vaslui. Motorul pe benzină în doi cilindri poate deplasa mașina, în teorie, cu până la 106 km/h.
celula canceroasa foto Shutterstock
Un tratament inovator anti-cancer, care folosește virusul herpesului, obține rezultate promițătoare în primele teste pe pacienți
Un nou tip de terapie pentru cancer care folosește un virus comun pentru a infecta și distruge celulele dăunătoare a obținut rezultate foarte promițătoare în studiile timpurii pe oameni.
Istoric Dorin Stănescu   FOTO Adevărul JPG
Dorin Stănescu, istoric: „Gara de Nord era o tribună și un loc de educație politică și civică pentru cetățean“ INTERVIU
După un veac și jumătate de transformări, Gara de Nord amintește de România anilor ’70-’80, însă și de ceea ce însemna, odinioară, societatea românească a primei jumătați a secolului XX.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?