Cu inima deschisă, în vacanţă

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Bucureşti. Discuţie între doi domni, la o terasă. „Varză sînt, nenică! Fac cu nervii. Tre’ să plec în concediu, că altfel le şi sparg faţa lu’ unii de pe la job. Cre’ că bag un Belek d-ăla la all inclusive, să uit dracu’ de ăştia, că nu-i mai suport. Clar! Mă duc la turci, le beau tot şi stau în piscină. Ştii că ăia, sclavii care tre’ să stea p-acolo, tre’ să fie cu ochiu’ pe client, să nu lipsească nimic. E all inclusive, tre să-ţi dea cît ai chef, cît vrea mielu’ tău. Au, mama mea! Să vezi ce fac cu ăia p-acolo… Dacă nu mi ţi-i fac, frăţie… Ca la balamuc. Cre’ că mă ştiu deja ăia. Cînd sînt io acolo, zici că e Formula 1. Să-i vezi cum fac traseu’ de la bar la piscină… În mare nici n-am intrat anu’ trecut. Mi-a fost lene, frate. Decît în piscină. Să vină sclavu’, să mă servească. Şi le-am zis de la-nceput. Vericule, sclavule, cînd plec, ai de la mine un bacşiş, că sînt băiat. Da’ te mişti cu talent, frăţie, că altfel mă duc şi fac scandal la baştanii ăştia ai tăi, şi nu mai prinzi job toată viaţa ta p-aici. Să vezi mişcare pe ei dup-aia, frate! Nici nu le mai trebuie bacşişu’. Că le mai şi zic româneşte, din piscină, la oha. Ia-o, vere, mai uşor, că te prinde radaru’. Caterincă! Mai uit şi io de-ale mele. Tu te duci la greci? Vezi că e un drum nou. Cică e OK…“ Celălalt, făcîndu-şi un şpriţ: „N-am io treabă cu ăla. Nu ştiu pe unde e. Da’ nu mă interesează. Cre’ că ăla e de Atena. N-am treabă cu ăla. Io mă duc în Halkidiki. O tai de-acasă devreme de tot, îi dau blană, şi la prînz sînt gata mîncat şi cu două beri băute. Fac ăia o pizza… Că nu mănînc prostiile alea de mare, ale lor. Acuma sînt românaşi d-ai noştri, chelneri p-acolo. Să vezi ce fac cu ei… Frate, mi-a adus unu’ nişte… ca o buruiană fiartă, ce mănîncă grecii, cu o tonă de ulei… El a crezut că mă dă pe spate cu prostia aia. Dă, nene, o ceafă cu prăjiţi, că-mi bag picioru’-n el de concediu! N-am venit aicea să pasc, prietene! În sfîrşit… D-ai noştri. D-ăştia de pe la ţară. N-ai ce să le explici.“

E fascinant să-ţi vezi compatrioţii în vacanţă. Evident că nu toţi sînt la fel. Însă unii dintre ei, fără să-şi dea seama, merg în concediu, în străinătate, ca să se răzbune pe ce-i acasă. Pe tot. De la tristeţea din familie, pînă la cea de la serviciu şi cea de pe stradă. Vacanţa nu mai e o vreme în care te odihneşti, ci un prilej de a te răzbuna şi a te răcori, după tot ce n-a fost bine în restul anului. De la bun început, concediul devine o inspecţie. Dacă nu e în Turcia sau în Grecia, acolo unde sîntem ca acasă, inspecţia pleacă de la un nivel foarte înalt de exigenţă. La turci, la greci şi la bulgari, găsim anunţuri şi meniuri scrise în româneşte. Asta ne dă o stare bună. Ne simţim respectaţi. Prin alte părţi din Europa, mai spre Vest, sîntem un pic mai crispaţi, mai vigilenţi în găsirea oricăror hibe, a oricăror poveşti din care am putea demonstra ceva – fie că lumea aia nu e chiar aşa civilizată, cum umblă vorba, fie că românii sînt prost văzuţi peste tot şi confundaţi cu romii. E drept, nu sînt chiar inexistente ocaziile în care e clar că eşti tratat într-un anumit fel, nu foarte măgulitor, doar pentru că vii din România. Dar, în general, ideea că eşti client depăşeşte orice adresă din buletin, aruncîndu-te în oceanul universal al clienţilor.

Cu toate astea, unii dintre noi, nu puţini, simt o nevoie acută de a corecta cumva, cît de puţin, ţările prin care-şi petrec vacanţele. E o pornire care vine din tristeţea de acasă. Pe de o parte, sîntem egali cu semenii noştri din alte ţări, avînd calitatea de cetăţeni europeni. Pe de altă parte, acasă, în ţară, avem atît de multe frustrări, tristeţi şi neîmpliniri, încît sentimentul ăsta de egalitate cu ceilalţi cetăţeni europeni se zdruncină din temelii zilnic. Iar cînd avem ocazia de a ne răcori, o facem cu vîrf şi îndesat. O situaţie tipică e cea în care, încărcaţi cu felul ăsta de tensiune, ne adresăm de la bun început celor cu care intrăm în contact, pe un ton de contraofensivă. Pornim cu ideea că vom fi „trataţi ca români“, deşi nimeni n-a dat nici un semn că ar fi ceva în neregulă. E ca şi cînd ai pleca pregătit că cineva o să urle la tine, iar tu răspunzi urlînd, deşi interlocutorul s-a adresat pe un ton absolut normal, uneori chiar prietenos.  

Şi-atunci, plecaţi pe drumul ăsta, nimic nu mai e în regulă. Porniţi de la ideea că sîntem discriminaţi şi că avem o reputaţie proastă, răspundem la orice cu o anumită agresivitate, cu ţîfnă, sîntem antipatici şi zgomotoşi, ca să ne facem simţită prezenţa. Să se ştie. Chiar dacă nu sîntem doriţi, sîntem acolo. Şi, ca reacţie de răspuns, începem să criticăm tot ce se vede în jur şi să pretindem cele mai absurde lucruri. Cea mai amuzantă răsturnare de situaţie e cea în care plecăm de acasă cu ideea că la noi e rău, foarte rău, că n-o să ajungem niciodată din urmă lumea civilizată. Ajungem prin diferite locuri, intrăm în mecanismul comportamental al ofensatului care trebuie să se apere, şi schimbăm imaginea mentală radical. „Ehe, aici e jale, frate! N-ai voie să faci nimic, toată lumea zîmbeşte artificial, mîncarea n-are nici un gust, toţi trăiesc aşa, ca nişte aparate, Internetu’ e scump şi slab, parcările costă de te sparg, şi dacă parchezi prin alte părţi te-ai ars. Păi, la noi e libertate, frate! Avem superţară!“

Însă cel mai trist e cînd ne întîlnim compatrioţii aflaţi la muncă. Unii dintre noi au impresia că oamenii ăştia „nu ne reprezintă cum trebuie“. Obsedaţi de „ăia care ne strică imaginea“, îi tratăm pe toţi la fel. Îi tutuim din prima, îi luăm tare sau ne ferim de ei. Sau, dimpotrivă, devenim zgomotoşi şi vrem să se audă că „Ia mai lasă-i în pana mea şi p-ăştia cu civilizaţia lor! A venit şi vremea noastră!“ Un soi de exuberanţă nervoasă care vine, de fapt, din tristeţea de acasă.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar
Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.
image
Orașele cu cele mai mari salarii și domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Valorile sunt corelate cu numărul de joburi disponibile în aceste orașe, însă depind și de distribuția candidaților pe niveluri de experiență.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.