Comisia
O Comisie Prezidenţială " cea pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale " a început să funcţioneze de anul trecut, de la 18 aprilie. Din ea au făcut parte douăzeci şi una de persoane: arhitecţi, istorici, istorici de artă, artişti, deţinători de răspunderi în administraţia monumentelor, cărora le-au fost asociaţi un expert britanic în restaurare, o faţă bisericească (părintele ieromonah Iustin de la Stavropoleos) şi chiar un geolog (redactorul-şef de la National Geographic pentru România). Aşadar, un mixtum compositum care n-a lăsat la o parte nici o competenţă care putea servi la alcătuirea unui bilanţ al situaţiei actuale a Patrimoniului. De acesta era nevoie pentru a propune soluţii de protejare a unei avuţii naţionale care a fost pînă acum intolerabil nesocotită. Nu din vina celeilalte Comisii, aceea a Monumentelor Istorice care există pe lîngă Ministerul Culturii şi Cultelor, minister care, de cînd a fost preluat de domnul Theodor Paleologu, se cheamă şi al Patrimoniului. Pur şi simplu, reducerea aceleia la rolul de "organ consultativ" şi lipsa fondurilor ce ar susţine o acţiune de mari proporţii au frînat tot timpul îndeplinirea măsurilor de care am fost cu toţii conştienţi că erau necesare. Acum, de cîteva zile, avem rezultatul activităţii Comisiei Prezidenţiale: un volum de peste 140 de pagini, multiplicat deocamdată, în aşteptarea editării care i-ar asigura o largă difuzare, şi cu un CD însoţitor. El a fost precedat de un raport "de urgenţă" ale cărui recomandări, încă de la 16 septembrie 2008, le-au putut cunoaşte şi Guvernul, şi Parlamentul. Tot pentru informarea acestor instituţii, care reprezintă "ţara legală", există o Carte Neagră despre Bucureşti, denunţînd degradarea monumentelor istorice din Capitală. De la primele pagini ale noului raport, regăsim aceeaşi problemă: "mediul istoric" pe care-l constituie oraşul nostru este grav compromis şi ameninţat în continuare de extinderea unor proiecte de dezvoltare urbană în vechiul centru. De fapt, o evaluare statistică a distrugerilor lipseşte încă, iar ca ea să fie utilă trebuie întregită cu evaluarea monumentelor istorice deteriorate şi a clădirilor de valoare care, în pericol, deoarece nu apar pe lista oficială a monumentelor, formează totuşi importante repere ale peisajului cultural bucureştean. Autorii raportului Comisiei au atras atenţia că i se pregăteşte Capitalei, ca şi unor oraşe din provincie care au suferit pînă acum mai puţin, "un viitor fără trecut". Dintre exemplele mult mai numeroase ce ar fi de citat, au fost identificate linia de fortificaţii din jurul Bucureştilor, Curtea Veche, Catedrala Sf. Iosif şi casa Macca. Centura de forturi fusese construită după Războiul de Independenţă, sub îndrumarea generalului belgian Brialmont, a cărui statuie se ridică în mijlocul Bruxelles-ului. Se recomandă reabilitarea pentru Chitila şi Jilava, mai cu seamă. Curtea Veche a recăzut în starea de paragină din care speram acum 15 ani că va fi scoasă de o tentativă de restaurare. Despre catedrala catolică şi despre sediul Institutului de Arheologie a mai fost vorba aici: dacă, în cel dintîi din aceste cazuri, nu se vede ce ar mai fi de făcut pentru a îndrepta o eroare fatală, casa Macca, în schimb, n-are nevoie decît de bani pentru a aduce la îndeplinire proiectul de restaurare. Academia, ca proprietară, are obligaţia de a salva acest splendid edificiu, aflat de ani de zile într-o dărăpănare "aproape de colaps". Faptul că, în momentul de faţă, se reduce bugetul Arheologiei, ca şi al celorlalte institute de cercetare care ţin de Academia Română, dovedeşte inconştienţă! Nepăsarea cu care se neglijează întreţinerea monumentelor istorice este, mai departe, exemplificată prin situaţia Căii Griviţei în zona dintre intersecţiile cu B-dul Dacia şi cu str. Buzeşti, unde abandonarea unor case de la sfîrşitul secolului al XIX-lea vădeşte intenţia de distrugere. Un capitol special, ilustrat de vreo 70 de fotografii, se referă la intervenţii necalificate, agresive, care modifică aspectul faţadelor ca materiale, elemente decorative, profilaturi şi finisaje, sau prin aplicarea de panouri publicitare. Mai nou a apărut încă un tip de renovare care desfigurează, placarea la repezeală a faţadei cu polistiren, pentru aşa-zisa "reabilitare termică". Singura întrebare la care Comisia Prezidenţială nu e capabilă să răspundă este: cît o să mai suportăm această batjocură, cauzată de o provocatoare, bezmetică, lăcomie?
