Cinema Dacia

Publicat în Dilema Veche nr. 268 din 3 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am crezut altădată că n-o să-mi ajungă subiectele pentru fiecare săptămînă: acum, cu viteza cu care se dărîmă vechiul Bucureşti, mi-ar trebui un cotidian. Aţi fost vreodată la cinema Dacia? Era pe Calea Griviţei, nr. 137, la colţul cu strada Atelierului, avînd în spatele său Piaţa Matache. Pe acelaşi trotuar cu Hotel Nord, devenit între timp IBIS, şi între ele a mai apărut un hotel nou, Hello. Fostul cinematograf se găseşte ceva mai încolo, spre răspîntia cu Calea Buzeşti, unde, după cum ştiţi, era alt cinema de cartier, Feroviarul, care de mulţi ani a devenit o ruină. Aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe acesta pe care îl plîngem azi. Cinema Dacia este lăsat să moară. Fără geamuri şi tocuri, ferestrele se cască larg. Din acoperiş lipsesc bucăţi mari, deschizînd dinadins nişte pîlnii prin care năvălesc ploile ca să distrugă ce o mai fi rămas înăuntru. E nevoie de imaginaţie ca să ne închipuim luxul interbelic al acestei săli. Afară, faţadele, cele două de pe colţ, sînt ornate cu basoreliefuri pe jumătate roase. Se mai pot distinge scene de dans sau de sport şi, pe Calea Griviţei, chiar o scenă macabră: o tînără fată pe care o răpeşte Moartea, un schelet călare. Nimeni nu mai ştie cine a fost sculptorul, nici nu e clară ideea care i-a condus mîna. Totuşi, e sigur că un asemenea exemplu de artă, chiar de nivel semi-artizanal, dar interesant prin destinaţia sa originală, merită să fie păstrat. Iarăşi mă întreb cui îi aparţine clădirea, cui i-ar reveni deci răspunderea de a o împiedica să se prăpădească. Ca orice cinema înainte de 1990, era proprietatea statului, dar altădată, cînd se numea Marconi, prin anii ’20 ai secolului trecut? Există moştenitori care au revendicat imobilul, l-au recăpătat şi aşteaptă ca, prin demolarea lui, să facă marea afacere din care s-ar îmbogăţi? Sînt două feluri de a vedea această problemă, care se pune aproape la fiecare dintre restituirile menite să repare confiscarea de către regimul comunist. De cele mai multe ori, familiile la care s-a întors proprietatea nu mai au mijloacele dinainte de război. O casă în Bucureşti, din cele atît de frumoase pe care le vedem în paragină, avea în spate o moşie. Aceea s-a recuperat sau nu, oricum moştenitorii doresc să vîndă, şi situaţia de monument istoric, în care se află şi vechiul cinematograf, limitează libertatea cumpărătorului de a modifica aspectul iniţial al clădirii. Cine ar vrea să investească într-o ruină? În schimb, cînd terenul va fi deschis unei noi construcţii, amplasarea pe Calea Griviţei este foarte atrăgătoare. Mărturisesc că nu simpatizez cu justificarea pe care o încearcă proprietarii. Bănuiesc că, atunci cînd, să zicem, au redobîndit imobilul, el nu era în halul în care este în prezent. Avînd de ales între cheltuiala din ce în ce mai mare a restaurării şi cîştigul pe care demolarea îl va face posibil, proprietarii, în general, nu stau mult pe gînduri. Ce-i drept, legea prevede un ajutor din partea statului pentru întreţinerea monumentelor istorice aflate în proprietate privată, dar aplicarea acestei prevederi se poticneşte de diverse dificultăţi, pe care criza actuală le va creşte. Şi povestea, pe care am auzit-o de nenumărate ori, se repetă. Prea mult din Calea Griviţei a fost deja sacrificat exigenţelor modernizării. Atmosfera acestei caracteristice artere bucureştene nu mai supravieţuieşte decît pe alocuri. Şi cum s-ar fi putut menţine, cînd natura social-economică a populaţiei cartierului s-a schimbat? Să ne aducem aminte ce vedea acolo, acum mai bine de un secol, unul dintre preoţii de la Sfinţii Voevozi, a căror parohie se întindea pînă spre Gara de Nord: "magazine cu coloniale, băuturi spirtoase, berării, bragagerii, brutării, simigerii, birturi, tutungerii, cofetării, neguţători ambulanţi cu mărunţişuri de mîncare, hotele, cafenele cu petreceri de noapte, dintre care în vreo două cîntă şi joacă turcoaice după obiceiul oriental" (Pr. Ec. Vasile Pocitan, Notiţe istorice asupra bisericii Sf. Voevozi din Bucureşti, Bucureşti, 1904, pp.102-103). Partizanii modernizării sînt duşmanii de moarte ai unor unghere din oraşul vechi, cum ar fi cinematografele Feroviarul şi Dacia, fiindcă ar vrea blocuri salubre şi impersonale cu KFC sau McDonald’s la parter. Am regretul (pentru dînşii) să le comunic că nu s-au născut în Omaha sau în Oregon. Hotărîrea lor de a veni de hac Valahiei ancestrale va mai găsi, încă o vreme, ici-colo, rezistenţă.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.