În clasica sa carte despre Psihologia poporului român, D. Drăghicescu spune că, dintre zonele locuite de români, în Moldova s-ar regăsi „mai pronunţată“ o „notă pasivă, resemnată“ a locuitorilor. El contrapune pe moldoveni oltenilor – pe care-i considera mai iuţi, mai revoluţionari – şi dă ca exemplu revoluţiile de la 1821 şi 1848, care ambele au avut ceva sevă oltenească în ele (prin Tudor Vladimirescu, respectiv Gheorghe Magheru).

Ideea moliciunii moldovenilor e mai veche decît Drăghicescu şi, ulterior, i-a supravieţuit foarte bine. Doar că, la drept vorbind, există ceva hibe în această naraţiune – mai bine spus, în acest clişeu. În primul rînd că există – în volumul lui Drăghicescu – un detaliu ce multora le scapă: cartea apărea fix în anul 1907! A vorbi, în 1907, despre pasivitatea moldovenilor e puţin bizar: de la sfîrşitul lui februarie acel an, ţăranii din judeţele Dorohoi şi Iaşi au pus mîna pe furci şi-au dat naştere celei mai reale crize din lumea satului românesc al secolului XX (comparabilă poate cu răscoalele locale împotriva cooperativizării comuniste – dar despre care avem puţine date). Pînă a ajunge în Muntenia şi Oltenia, răscoala de la 1907 de-acolo a plecat – de la moldoveni. Mi se pot replica multe: că răsculaţii nu s-au ridicat împotriva boierilor, ci împotriva arendaşilor; că Rusia ţaristă şi-o fi băgat şi ea coada (ceea ce e plauzibil, dar nu determinant). Oricum ar fi, moldovenii de rînd n-au prea fost resemnaţi în 1907.

În anii ’20 ai secolului trecut, tot de la Iaşi s-a răsfrînt spre ţară unul dintre cele mai atipice personaje publice ale României secolului XX: Corneliu Zelea Codreanu. A fost el un criminal mistic, dar a fost totodată şi unul dintre cei mai charismatici lideri din istoria politicii noastre (şi mă văd obligat să spun că n-am avut mulţi de acest calibru – din fericire!). La cît de varză e politica noastră azi, să ne rugăm la toţi sfinţii ca un „apostol“ cu ceva din charisma lui C.Z. Codreanu să nu apară – pentru că de-abia atunci ne-am da seama cît de benign este Dan Diaconescu. După ce a copilărit prin pădurile (Dobrina?) de lîngă Iaşi, C.Z.C. a ajuns în 1925 să fie judecat (şi achitat) în oraşul Drobeta Turnu Severin – rar un român (iarăşi spun: din fericire!) care să fi avut atîţia fani prin toate provinciile româneşti!

Fără ca probabil să-şi dea seama, moldovenii şi oltenii se află într-o concretă complicitate în istoria noastră din ultima jumătate a secolului trecut: nu numai că ei furnizează eroii celor mai multe bancuri (pe bune: ce-ar fi bancurile noastre fără olteni şi moldoveni?!), dar tot ei au şi dat faţă la vîrf regimului comunist ca atare: un moldovean (Gh. Gheorghiu-Dej) şi un oltean (N. Ceauşescu) sînt cei care au gestionat România sub seceră şi ciocan. Şi, dacă este să mă întrebaţi pe mine, aş spune că – dintre cei doi – cel mai machiavelic, mai sanguinar, mai răzbunător, mai bizantin şi mai parşiv n-a fost Ceauşescu, ci (deloc pasivul sau resemnatul) Gheorghiu-Dej.

V-am oferit toată această introducere doar pentru a vă spune că recent am ajuns la Iaşi şi – printre ceva lansări de carte şi conferinţe – am văzut şi cel mai nou mall al urbei, care se cheamă Pallas. E impresionant. Nu numai că e cel mai mare din ţară (dat fiind că-l cunosc bine şi pe cel din Timişoara, mi se părea greu de imaginat unul mai mare!), dar tare mă tem că fidelii clienţi para-mondeni ai mall-ului bucureştean Băneasa se vor zgîria pe ochi dacă vor afla ce cuconet, domnişoret, flăcăiendri şi firme zburdă pe-acolo! Amplasat în spatele Palatului Culturii (ctitorie a anilor ’20 ai secolului trecut), noul mall dă un nou contur şi o nouă adîncime întregii zone. Nu mă pricep la arhitectură & peisagistică, dar modesta mea opinie de vizitator a fost că Palatul Culturii este acum mai valorizat ca niciodată – culmea, printr-un mall nou! Ei bine, de aici începe o altă poveste: semn că moldovenii nu-s deloc pasivi şi cu-atît mai puţin resemnaţi, în jurul acestei construcţii s-a iscat şi ceva scandal, ale cărui ecouri le găsiţi şi-n presa naţională. Problema este că mai multe firme aveau proiecte concurente pentru aceeaşi arie. N-a izbîndit decît una. Acuzele (fondate-nefondate, nu e treaba acestui text) au curs lanţ şi cred că vor mai curge. În răstimp, ieşencele & ieşenii (plus toţi moldovenii di’mprejur şi oaspeţii de rigoare – precum mărimile de la Bucureşti care-au venit pentru sărbătoarea din 24 ianuarie a.c.) îşi sorb cafelele şi-şi taie fripturile într-una dintre cele mai interesante construcţii din România de azi.

Aşadar, cred că-şi asumă un risc cei care îi iau pe moldoveni drept pasivi şi resemnaţi – pentru că nimeni, la drept vorbind, nu prea ştie ce se ascunde sub vorba lor îndulcită de-un atît de tandru accent!

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.