Chipul hidos al oboselii

Publicat în Dilema Veche nr. 558 din 23-29 octombrie 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Al unui anumit fel de oboseală. Al acelui moment cînd ţi se pare că lipsa de sens şi eşecul sînt singurele destinaţii posibile. Singurele adrese spre care se poate îndrepta orice resort al fiecărei respiraţii. E chipul hidos al oboselii paralizante, al  instalării unui venin pervers, care adoarme orice tip de atenţie şi de scînteiere a voinţei. E abandonarea într-o tristeţe zîmbitoare şi în legănarea aceea caldă, despre care povestesc oamenii întorşi din pragul uşii spre moartea prin îngheţ. 

Prieteni, amici, cunoscuţi – povestind, în orizontul a doar două zile, independent unul de celălalt, în locuri diferite şi în împrejurări din cele mai diverse. Acelaşi sentiment. Aceleaşi zîmbete triste.  

Cadru universitar tînăr, la o facultate din inima disciplinelor umaniste. Om cu studii serioase – făcute prin lumea mare a educaţiei şi a cercetării –, om împătimit de cunoaştere, cu şcoli făcute din pasiune pură şi din entuziasmul de a transmite mai departe lumina acestei pasiuni. În fiecare zi se gîndeşte să abandoneze. Să demisioneze. Să plece din suferinţa de a vedea cum se degradează şi cum se perverteşte ideea de educaţie superioară. Povesteşte cu precizie chirurgicală despre victoria absolută a tranzacţiei meschine, a imposturii şi a oportunismului. Ani de studii cu cataloage în care se regăsesc sute de studenţi, la care nu ajunge nimic din împărtăşirea personală a cunoaşterii. Comerţ revoltător cu poziţii şi funcţii în facultate, lucrări de specialitate scrise din raţiuni strict cantitative, rămînere în urmă cu ifose de omniscienţă. Totul e difuz, făcut pe sub masă, osificat într-un rudimentarism care le tihneşte, de fapt, tuturor. Iar resursa umană care ar trebui să împrospăteze atmosfera şi substanţa mecanismului e gata instruită în ticăloşie şi în tehnicile de supravieţuire, în respiraţia reţinută şi în aplecarea spinării. Şi nu poţi să exişti prin preajmă dacă nu intri în regula jocului. Eşti din alt film. Poţi fi tolerat, dar nu la nesfîrşit. Prin urmare, ajungi să vrei să pleci, să-ţi doreşti cu disperare să nu mai faci parte din urîţenia asta. În plus, trăieşti şi cu obsesia unei cumplite culpabilităţi. Te gîndeşti zilnic la faptul că, rămînînd acolo, cauţionezi cumva hidoşenia asta. Iar gîndul ăsta e mai eroziv decît acidul.  

Doctoriţă cu experienţă clinică acumulată în ani de spital, cu activitate profesională construită pe mentalităţi contemporane, importate din alte părţi, şi cu o continuă preocupare de a fi la curent cu ceea ce se întîmplă pe lume în meseria ei. Complet străină de ideea de şpagă, şi definitiv livrată ideii de etică. Da, nu ridicaţi din sprînceană, la fel ca exemplul de mai sus, al tînărului universitar, aşa ceva chiar există. Plecată la un drum profesional, în urmă cu nişte ani, crezînd cu ardoare în faptul că principiul fundamental al sistemului public de sănătate trebuie să funcţioneze. Că exemplele altora, din alte ţări, ne vor inspira într-un fel anume. Că natura apartenenţei noastre la cultura acestui continent îşi va urma, la un moment dat, cursul natural, alături de cei care încă mai preţuiesc valorile lumii occidentale. În loc de toate astea – întîlniri zilnice cu cele mai diverse forme ale barbariei contemporane. Cu umilinţa, cu nepăsarea, cu cinismul, cu prostia răutăcioasă. În jur – obsesia unei lumi de a ocupa pînă şi spaţiul puterii din ideea de sănătate publică. Manevre, şicane, săpări răbdătoare la temelia demnităţii, cu certitudinea că cine nu face parte din joc, la un moment dat, cedează şi pleacă. Cît poţi să fii spectatorul sinistrei reprezentaţii în care vezi, an de an, cum preocuparea reală e să te instalezi în funcţie, să mazileşti tot ce era înainte de tine, să stabileşti bazele relaţiei stăpîn – supuşi, să cultivi frica şi obedienţa? Cît poţi să asişti la faptul că ideea de spital e ultima pe listă? Ultima preocupare. În timp ce „halatele albe“ fac strategii de promovare în funcţii, de intimidare a zgomotoşilor – de punere sub imperiul fricii şi ascultării a tuturor supuşilor din „parohie“ –, curţile şi saloanele spitalelor devin bolgii, teritorii ale unor umbre, imagini crunte ale deznădejdii, bezne în care se stinge orice licărire de speranţă. Şi aici te gîndeşti la acelaşi lucru – dacă mai rămîi, cauţionezi, cumva, această continuă instalare a beznei.

Cuplu cu vreo 30 de ani de căsnicie, copil mare, plecat la studii în Europa, şi susţinut cu mare efort acolo. El – jurnalist apreciat, cu mare experienţă, ea – economist. Oameni cu orizont cultural generos, pasionaţi şi cunoscători de teatru, film şi muzică, împătimiţi cititori de literatură. Amîndoi, conectaţi din toate unghiurile – măcar prin aspiraţii, dacă nu prin contextul real în care trăiesc – la lumea civilizată, cu care se străduiesc să ţină pasul zi de zi. Cînd aud de mersul la vot, pe figuri le coboară nişte umbre grele, şi refuză categoric orice argument în favoarea unui asemenea gest. Nu funcţionează nici analogiile elementare cu spălatul pe dinţi, cu igiena personală ca atribut al omului civilizat, egal cu exercitarea votului, ca parte a setului de date necesare din fişa unui cetăţean contemporan. Nu funcţionează nici un discurs despre datorie, despre neexercitarea unui drept, despre simbolismul şi dimensiunea practică a actului de a vota. Nimic. Refuz categoric. Aceleaşi vorbe – dacă votezi, cauţionezi clasa asta politică şi devii, cumva, părtaş la ceea ce fac ei.  

Acest fel de oboseală e unul urmărit. Poate nu programatic, dar cel puţin instinctiv, din partea unora. Deseori, spunem că „lumea e a lor“. Cine ştie?! Aşa o fi. Dar e ca şi cînd ai aluneca în legănarea caldă, amintită la început. Cea care duce la moartea prin îngheţ. Cîtă vreme unii au izbutit să se întoarcă de acolo şi să ne povestească, nimic pe lumea asta nu e pierdut.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?