Cenaclul Flacăra și/sau Școala de la Păltiniș

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Întrunirile de la Păltiniş alcătuiau – cele două volume ale lui Liiceanu o mărturisesc – o poveste relativ omogenă, în care un grup de intelectuali stabileau o formă de comuniune bazată pe idei. „Şcoala“ păltinişană e cu totul în logica de tip Clio: iniţierea intelectuală este parte a unei deveniri, devenirea însăşi are mulţi paşi preparatori, şi peste toate tronează imperativul cunoaşterii, în sens clasic. Limba greacă veche, limba germană, Platon sau presocraticii sînt capitole dintr-un demers omogen şi coerent. 

La antipod, Cenaclul Flacăra reprezintă mai curînd o succesiune de evenimente, unice şi irepetabile. Importanţa lui a constat tocmai în surprizele pe care Cenaclul le-a adus, nu de la un an la altul, ci de la un spectacol la altul. Acelaşi Cenaclu era capabil să-l aniverseze pe Avram Iancu la Ţebea, pentru ca apoi, la cîteva zile, acelaşi Cenaclu să celebreze la Craiova victoria Universităţii într-o etapă de fotbal. Raţiunea şi mizele spectacolelor Cenaclului erau aidoma costumaţiilor lui Lady Gaga: ştii foarte bine că vor fi acolo, dar nu ştii niciodată ce vei vedea. În faţa discipolilor săi, Constantin Noica este egal cu sine şi atent cu fiecare. În faţa spectatorilor săi, Cenaclul trecea cu vederea individul şi celebra comunitatea, dîndu-i atenţie şi făcînd-o să se simtă, de fiecare dată, sudată într-un orgasm colectiv al refrenelor. Un fan al Cenaclului din Huşi avea toate motivele să regrete un spectacol petrecut la Timişoara – tocmai pentru că acesta era diferit de tot ce văzuse el, sau urma să vadă, în acelaşi Cenaclu ajuns la el acasă. În schimb – aşa cum transpare din Epistolar –, Sorin Vieru (să spunem) nu avea o raţiune pentru a regreta schimbul de idei dintre Noica şi alt discipol. Aceasta nu pentru că Noica ar fi fost repetitiv (în realitate, Păunescu era cu mult mai repetitiv), ci pentru că tot acest excurs iniţiatic descris în Jurnalul... şi Epistolarul vorbeşte despre ascensiunea calmă a devenirii şi despre cronologia lungă a şlefuirii – în timp ce, pe stadioane, Cenaclul Flacăra oferea explozii de nerv, de talent descoperit aleatoriu şi de improvizaţie tumultuoasă. „Şcoala“ de la Păltiniş pregătea cîţiva intelectuali pentru o campanie cu bătaie lungă; Cenaclul Flacăra a dat, finalmente, o serie de artişti veritabili (care au putut rezista dincolo de cocon), dar mai cu seamă o serie de one hit wonders – adică ceea ce showbiz-ul denumeşte performerii unei singure piese de succes.

Impactul celor două fenomene culturale – „Şcoala“ păltinişană şi Cenaclul Flacăra –, atît de diferite între ele (dar grăitoare, deopotrivă, despre aceeaşi Românie), e cu totul în măsură să ne ofere surprize. Ecourile lor bat pînă astăzi, doar că între timp s-au suprapus de mult. Unora, „Şcoala“ li se poate părea o formă de pasivitate socială camuflată într-un activism ideatic; o formă de sustragere din concret, o evadare (a cîta, oare, în istoria culturii române?) în turnul de fildeş al unui limbaj criptat şi fără ecou la masa largă a românilor. Altora, Cenaclul li se pare a fi exclusiv o formă de manipulare, un fel de pregătire paramilitaro-culturalo-propagandistică. 

Ca adolescent în prima parte a anilor ’80, nu voi propune o variantă de a tăia nodul gordian al judecăţilor & prejudecăţilor privind cele două fenomene – ci doar voi spune că ele s-au şi suprapus plenar şi concret în formarea unor indivizi. A merge la Cenaclul Flacăra nu presupunea repudierea cărţilor cu şi despre Noica. Pe de o parte, Jurnalul de la Păltiniş a fost o carte definitorie pentru liceanul care eram (şi, cred, pentru generaţia căreia-i aparţin); pe de altă parte, am fost la Cenaclul Flacăra de (aproape) cîte ori a ajuns în oraşul meu natal şi, totuşi, nu mi-a spălat creierul. Cei care insistă pe naţionalismul de fond al Cenaclului Flacăra surprind, cred, doar o faţă a monedei. Văd cel puţin o nuanţă: discursul ambiental (şcoală, activităţi obşteşti, practică în producţie, spectacole, Radio-TV etc.) în care se dezvolta un tînăr în primii ani ’80 era într-atît de politizat şi de viciat printr-un naţionalism devenit calp (prin suprarepetiţie), încît discursul lirico-muzical al Cenaclului părea (şi chiar era) cu mult mai liber, mai credibil şi mai valoros decît zgomotul de fond al propagandei omniprezente. 

În fine, partea cea mai interesantă – din perspectiva mea – a acestei poveşti intelectuale este că disjuncţia dintre intelectualul de tip Clio şi intelectualul de tip Lady Gaga persistă la noi pînă azi – după dispariţia lui Noica & Păunescu, după ce atît „Şcoala“ de la Păltiniş cît şi Cenaclul Flacăra au intrat în Istorie, fiecare la capitolul său – sau poate în acelaşi capitol?  

(Fragment din volumul Epoca de aur a incertitudinii, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing)

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești